Pe Brâncuși se va construi un bloc cu cinci etaje. Vecinii spun că regimul de înălțime e prea mare, Primăria susține că totul este perfect legal

Pe strada Constantin Brâncuși nr. 98 se va construi un bloc cu cinci etaje. Deși vecinii s-au opus acestui proiect, motivând că regimul de înălțime este mult prea mare în comparație cu celelalte imobile, care au cel mult un etaj plus mansardă, în ședința de Consiliu Local de marți, PUD-ul proiectului imobiliar a fost aprobat. Odată cu ridicarea noului imobil, în zonă traficul va fi și mai aglomerat, iar bătălia pentru un loc de parcare va fi și mai acerbă.

Pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, pe strada Constantin Brâncuși se va construi un imobil cu regim de înălțime subsol+parter+trei etaje+două etaje retrase. Potrivit locuitorilor din vecinătate, la parter va fi și un restaurant.

Vecinii viitorului bloc s-au opus construirii acestuia, au trimis cereri și sesizări, s-au prezentat în ședința de Consiliu Local cu argumente.

“Pe o suprafață de 395 mp se construiește o clădire prea mare, nerespectând PUZ-ul zonei. Se aglomerează zona și parcările disponibile sunt insuficiente și afectează construcția proprietate personală de la Brâncuși 100”, spune unul dintre vecinii viitorului proiect.

Alți proprietari de locuințe din vecinătatea viitorului bloc se opun acestui proiect din cauză că imobilul va fi mult prea aproape de casele lor. Nagel Ildiko scrie într-o cerere adresată primarului Emil Boc că nu i se pare normal ca într-o zonă cu imobile de cel mult un etaj plus mansardă să apară un bloc cu cinci etaje, care va găzdui și un restaurant. Femeia mai arată în cerere că distanța dintre propria casă și imobilul care se va construi va fi o distanță de doar 7 metri.

Călin Văduva, proprietarul unei case de la numărul 100 afirmă că fundația casei sale va fi afectată de viitorul șantier.

„Construcția nu respectă regimul de retragere. Prin construcție va afecta fundația casei mele”, spune bărbatul.

Oamenii susțin că deja sunt probleme cu parcările pe Constantin Brâncuși și estimează că după ce va fi gata blocul, situația va fi și mai deranjantă.

“Vorbim de o construcție similară unui bloc comunist de 7-8 etaje, pe 350 mp de teren, lucru care în momentul de față nouă ne creează destul de multe probleme, odată prin faptul că zona este extrem de aglomerată, parcările sunt insuficiente. Deja avem probleme în zonă prin faptul că de fiecare dată cine vine acolo parchează pe Brâncuși sau parchează pe zona noastră și suntem în situația în care un astfel de bloc nu are o soluție de parcări. Problema noastră nu este că se construiește, ci dimensiunea construcției și modul în care ne afectează proprietatea”, afirmă unul dintre locuitorii din vecinătatea proiectului imobiliar.

Daniel Pop, arhitectul șef din cadrul Primăriei precizează că totul este perfect legal și că se poate aproba fără probleme acest proiect imobiliar.

“Viziunea PUG-ului este așa cum au prezentat-o domnii în soluția de proiectare, se prevăd clădiri înalte, mai ales cele pe colț, pentru a marca intersecțiile. Lucrarea propusă se încadrează perfect în regulamentul de urbanism, chiar sub indicii admiși”, declară Daniel Pop.

Proiectul de hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea construirii blocului a fost votat, în ședința de Consiliu Local, de marți, cu 21 de voturi pentru și două abțineri.

Adauga comentariu