Pe banii şi pe munca noastră “ai lor” şi cu „ai noştri” își bat joc de prezentul şi viitorul nostru – așa funcționează lucrurile în România. Care sunt “meritele” unui necunoscut de-a deveni cunoscut și mai ales util sistemului, devenind politician de vârf şi prosper om de afaceri?
Salut, sunt Victor Lungu şi vreau să vă arăt o perspectivă a modului în care ne-am trezit cu diverşi dubioşi la vârful vizibil al Puterii. Am să vă deschid o perspectivă asupra pilelor, cunoștințelor și relațiilor create între şantajaţii şi şantajiştii politico-economici care conduc România de măcar 30 de ani. Pentru a putea înţelege care este rolul “întâmplării” atunci când aceşti “Cumătrocraţi” sunt numiți în funcții publice, iar peste faptele lor trecute, prezente şi viitoare se așterne praful uitării.
Un prim exemplu despre falsificarea istoriei recente: în ultimele zile ale ultimului (slavă Domnului!) mandat de preşedinte al lui Ion Iliescu, acesta și-a creat un institut menit să rescrie istoria recentă a României, scriind istoria malformată a “Revoluţiei sale”. “Institutul Revoluţiei” este finanţat din bani publici pentru a pune în circulație un fals. Până acum a consumat peste patru milioane şi jumătate de euro pe indivizi agreați de însuși Ion Iliescu. Întrebat cu privire la activitatea Institutului, Iliescu a devenit exasperat (și exasperant de lipsit de rușine și modestie): „Ce vă interesează? Da, suntem pe viaţă! Suntem nişte simboluri ale Revoluţiei“. Acest “simbol al Revoluției”, a costat România peste 1000 de morți și peste 2000 de schilodiți cu arma de foc în plină stradă, în săptămâna de după 22 decembrie 1989. Ne-a costat, ca țară, pierderea simpatiei Occidentului, după ce au fost chemați minerii în Capitală. Ne-a costat, ca națiune, pierderea șansei istorice de a ne uni cu Basarabia – că a vrut “simbolul” să recunoască Pactul Ribbentrop-Molotov fix când imperiul sovietelor se destrăma.
Deci, pe banii noştri se rescrie prezentul să pară trecut, trecutul să pară viitor şi viitorul prezent.
Realitatea românească este că nu există “succes” în prezentul nici unui capitalist de cumetrie şi om de afaceri care să nu fi scris în tinerețe o delațiune, o informare, o odă Partidului, ceva acolo, să se vadă ataşament şi implicare. Actori, regizori, oameni de televiziune, politicieni și afaceriști – cu toții au trecut în drumul lor spre „celebritate” şi prosperitate caligrafiind, sub diverse nume de cod, delațiuni către Securitatea lui Nea’ Ceașcă și a sinistrei sale soții. Să nu cumva să credeți că nu au rămas în slujba securiștilor pe nou până în momentul în care li s-a părut că au ajuns sus prin propriile lor puteri, de inteligenți și adaptați economiei de piață ce sunt. Și-atunci, pentru a fi aduși pe calea cea bună, sau trecuți în rezervă în contul gol, așa cum au fost racolați, au fost dați în gât. Înainte de 1989, îşi turnau la Securitate familia, prietenii, vecinii sau colegii. Astăzi, fac parte din așa-zisa elită politico-economică a României. De aceea arată România cum arată: hidos, distrusă moral şi cu valorile arătâdu-şi, ca maimuţa, fundul.
Unul dintre personajele romanului dostoievskian “Demonii”, Nikolai Stavroghin, un parvenit plin de ambiţii, vroia să fie promovat lider într-o organizație politică secretă. Pentru asta trebuia să fie doar şantajabil. S-a obligat să comande o crimă ce urma să fie săvârșită in numele și pe banii lui, iar dovada să o predea “arhivelor” organizaţiei. Oricând și-ar fi permis, sau doar și-ar fi închipuit că poate să manifeste cea mai mică independență față de grup, urma să fie demascat ca ucigaș și deferit justiției şi compromis ca persoană publică.
Să vă întrebaţi care or fi fiind “crimele” pe care liderii ce se preumblă la vedere prin viaţa politică şi economică a Statului le-au avut de comis pentru ca să fie lăsați să ne “conducă” destinele ca popor. Şi câți dintre aceștia sunt instrumentul celor unși cu alifiile șantajului?
Şi, gata!