Paza si Protectie ramane, deocamdata, la vechea organigrama. Reducerea celor 92 de posturi nu a fost votata

Noua organigrama a SC Paza si Protectie, firma Consiliului Judetean, prin care aproape 100 de posturi erau desfiintate, nu a fost adoptata in sedinta de ieri a forului judetean. Consilierii judeteni au amanat proiectul pentru o sedinta ulterioara, dupa finalizarea auditului aflat in desfasurarea in cadrul societatii.

“Conducerea S.C. “Paza si Protectie Cluj” S.R.L, prin adresa nr. 2288/03.06.2015  inregistrata la Consiliul Judetean Cluj sub nr. 10804/2015 propune atat modificarea Organigramei cât si a Statului de functii prin reducerea numarului de posturi de la 399 la 307 cu 92 de posturi mai putin fata de Statul de functii, aprobat prin H.C.J. Cluj nr. 110/28.04.2014. Aceasta reducere este justificata de pierderile financiare înregistrate de S.C. “Paza si Protectie Cluj” S.R.L”, se arata in referat.

In 2013 societatea a inregistrat o pierdere de peste 563.000 de lei, in 2014 pierderea s-a cifrat la 209.000 de lei, iar in primele trei luni ale acestui an a ajuns la peste 120.000 de lei.

Oficialii societatii au mai aratat ca firma este preconizata sa acumuleze datorii pentru ca o serie de contracte au ajuns la termen sau a fost solicitata rezilierea lor de catre beneficiari.

Prin urmare s-a propus desfiintarea a 1 post vacant de director adjunct; desfiintarea a 1 post vacant de specialist resurse umane, din cadrul Compartimentului Resurse Umane; desfiintarea a 1 post ocupat de specialist resurse umane, din cadrul Compartimentului Resurse Umane; desfiintarea a 1 post ocupat de secretar dactilograf din cadrul Compartimentului Administrativ; desfiintarea a 4 posturi ocupate de sef formatie paza si ordine, din cadrul Compartimentului de paza si protectie Cluj-Napoca (2 posturi), Câmpia Turzii, Gherla-Dej; desfiintarea a 84 posturi vacante de agent de securitate, din cadrul Compartimentelor de paza si protectie.

Faptul ca noua organigrama nu a fost votata de consilieri in sedinta de ieri inseamna noi pierderi pentru societate, dupa cum spune directoarea societatii, Adriana Sabou.

“Asa cum am spus, suntem intr-un cerc vicios, nu putem participa la licitatii din cauza datoriilor, iar in acelasi timp se asteapta de la noi sa reducem aceste datorii. Inevitabil cifra de afaceri va scadea si exista niste posturi care nu se mai justifica. Acesta era ultimul termen in care se putea adopta noua organigrama, fara sa avem noi pierderi”, a precizat Adriana Sabou.

 

 

Adauga comentariu