“Pasarile de prada – nebunia fara de care nu pot sa traiesc!”

Dupa aproape 40 de ani petrecuti in slujba pasarilor de prada, inca i se face pielea de gaina si ii stralucesc ochii atunci cand vorbeste despre ele. Desi spune ca e magar batran, se entuziasmeaza ca un copil atunci cand o noua pasare trebuie salvata. I-au trecut prin mana sute de pasari cu gheare si cioc de otel – le-a crescut, le-a vindecat, le-a educat, le-a iubit si le-a eliberat. Nu i-a parut rau dupa niciuna, stie ca pasarile de prada nu au niciodata stapan, maxim te lasa sa fii spectator la spectacolul superb al zborului si al momentului culminant de doborare a prazii.

 

Clujeanul Mugur Gliga a avut prima pasare de prada la varsta de doar opt ani. De atunci a ajutat sute de inaripate sa se vindece, a luat puii cazuti din cuib si i-a crescut, iar in final i-a redat vazduhului. Pe toti.

 

“Noi, cu colegii din Asociatia Peregrinus, mai mult ajutam pasarile ranite, puii cazuti din cuib, le punem pe picioare si le dam drumul. Mai dresam cate una din placerea noastra, dupa care tot ii redam libertatea. Am avut sute si la toate le-am dat drumul”, spune el.

Acum are un soim micut, un vinderel, care a avut aripa rupta si doar penele inca necrescute il despart de libertate. In Romania vanatoarea cu pasari este ilegala, de aceea nici soimaritul nu este atat de dezvoltat ca in tarile vecine, unde sunt multi crescatori, iar pasarile se vand cu mii de euro.

“S-a facut asociatia soimarilor, sunt cativa membri. Suntem putini, ne-am asociat sa ne cunoastem, sa impartim pasiunea”, a aratat Gliga.

Pasiunea nu moare niciodata

Prima pasare a avut-o la opt ani, iar de atunci pasiunea i-a intrat in sange. “Daca nu am pasare, parca sunt legat de maini si de picioare”, recunoaste barbatul.

“M-a fascinat zborul. Efectiv zborul. Zborul, atacul, tot ce este legat de pasarile de prada. Un zbor frumos, rapid, mai ales la soim, care este cel mai rapid animal de pe Terra. Toata actiunea pe care o face pasarea de prada pana ajunge sa doboare prada. Sa vezi cum se ridica, de abia o mai vezi, zboara, planeaza, ia vantul in piept si la un moment dat vezi un punct. In momentul in care fluieri, vine cu viteza….momentul ala…nu stiu ce poate fi mai frumos”, spune el, si se infioara. E un sentiment pe care nu il poate descrie si nici explica.

Avea in jur de 14 ani, cand a dresat primele pasari, impreuna cu un prieten din Deva. Accesul la informatii era mult mai anevoioasa decat acum, in era 2.0, dar asta nu l-a descurajat.

“Aveam cateva foi de hartie vechi de ani de zile si cautam in toate bibliotecile si toate arhivele metode de dresaj…Acolo a fost greutatea, acum gasesti orice pe internet: gasesti si pasari, si metode de dresaj si cursuri…Acum e relativ simplu, pasiunea s-o ai, ca restul il poti face”, explica pasararul.

Niciodata nu esti stapanul

“Nu poti sa ai pretentii de la ele ca de la un caine, sunt animale salbatice. In momentul in care iesi cu o pasare din asta, pasarea pe care ai educat-o pe care ai dresat-o, te lasa doar sa fii in preajma ei, te accepta ca si spectator. Nu esti stapanul ei niciodata. Esti doar un partener, te accepta sa vezi momentul atacului. In natura nu poti sa vezi lucrurile astea pentru ca nu ai timp sa stai sa pandesti. Cand ai o pasare din asta, te lasa sa vezi spectacolul, dar pentru asta tu platesti biletul, o intretii, ai grija de ea…dar ca stapan niciodata. Ea in orice moment, daca nu ti-ai dat interesul, daca nu ai hranit-o, daca  nu te-ai comportat cum trebuie, ea este libera….nu ai cum s-o opresti”, arata clujeanul.

Dresajul pasarilor nu este deloc simplu. Sunt animale salbatice, iar caracterul difera in functie de specie.

“Niciodata un soim nu poate fie educat cum educi un uliu, sunt total diferiti. Uliul porumbar de exemplu este marele golan, marele killer, este vagabondul de cartier care te asteapta la coltul strazii si ti-a dat-o. Soimul este nobil, este luptatorul de arte martiale, loveste numai din aer, se ridica pana la 1.500 de metri si de acolo  vine in picaj cu 320 de kilometri pe ora. Loveste numai in aer pe cand uliul loveste si in stuf, si in iarba si pe apa, nu conteaza”, arata Mugur Gliga.

Diferenta e mare si atunci cand e vorba de pui crescuti de mici, sau de pasari adulte. Succesul in dresaj depinde foarte mult si de comprtamentul omului.

“Fata de dresajul altor animale, cu pasarile de prada nu ai voie niciodata sa fii dur. Retin absolut totul, si totul se bazeaza pe recompense. Pasarea va veni de fiecare data cand o chemi in momentul in care primeste recompensa. Exista o greutate de zbor care trebuie mentinuta in permanenta. In momentul in care e peste greutatea de zbor pasarea nu iti mai vine pe pumn, sau nu mai vaneaza cum ar trebui. Daca este scazut sub greutatea de zbor (trebuie calculata in functie de crescator, de fiecare pasare – nu exista o reteta universala) pasarea devine foarte agresiva. Cu un soimulet din asta mic nu e problema, dar la o acvila sau un porumbar deja e periculos”, spune barbatul.

 

“Am fost panda pentru doua saptamani”

Accidentele sunt inevitabile, spune el. Nu de mult un erete de stuf i-abagat ghearele in ochi.

“Am avut uliu sorecar, era o femela mare. O tineam de cativa ani, ma lua ca si partener, Era libera, pleca, venea cand vroia, eram prin oras, veneam de la faculta deja prin Mihai Viteazu de pe statuie, de pe cladiri ma pandea si venea pe umar. Era  in perioada cuibaritului, statea pe hornul acela am iesit afar cu tata si cu bucata de carne, aveam ochelari de soare, ce a vazut, ce n-a vazut de acolo…in momentul ala s-a aruncat si direct in fata mi s-a bagat cu ghearele. Ce s-a intamplat cu eretele a fost nimica pe langa asta, cu ochiul asta am fost panda vreo doua saptamani. Daca nu era tata sa fie martor putea sa zica lumea ca m-a batut cineva ca pe hotii de cai”, rade Gliga.

Chiar si asa, nici prin gand nu ii trece sa renunte. Pasiunea nu moare niciodata, iar pasarile au nevoie de el, asa cum are si el, la randul lui, nevoie de pasari.

“Nu am participat si nu particip la vanatori. Daca s-ar legaliza vanatoarea cu pasari si la noi ar fi multi care ar vrea sa creasca…Placerea e de a-l educa, placerea e de a-l creste, placerea e de a-l vedea ca zboara, ca ai reusit sa faci ceva din el, dupa care ii dai drumul, vine altul, si o iei de la capat. E nebunia fara de care nu pot sa traiesc!”, rezuma barbatul.


Foto: arhiva personala Mugur Gliga

Comentarii

Cristian Sevcencu

24.03.2014 20:07

Bravo, batrane! Felicitari!Cristi

DXN

25.03.2014 12:41

Numai cine stie ce-i viata poate aprecia o vietate indiferent de speci sau de mediul in care traieste. Bucuria si placerea e cu atat mai mare cu cat e impartasita si de vietatea pe care o ingrijesti. Si eu la randul meu am avut ocazia, de-a lungul timpului sa ingrijesc si sa indragesc o serie intreaga de animale cu par su pene, terestre sau aeriene, mai mari sau mai mici... Incepand cu Parsul de alun, continuand cu hamster, cobai, soricel de experiente, sarpe de casa (din padurea Baciu), pui de uliu sorecar (gasit in padurea Faget), stancuta (un exemplar superb, de o inteligenta rara, pe care l-am indragit foarte mult!). pisica siameza, si in final un catel (un Cocker Spaniel, pentru care am intrat in conflict cu multi..... nici nu stiu cum sa le spun altfel decat "entitati biologice").O zicala spune ca "o casa nu este un camin fara un caine" sau un oricare alt animalut de companie. Si zau ca mare adevar graieste acea zicala. Numai cine nu are suflet nu stie asta!Oricum, esti un OM FERICIT si pentru asta multi (OAMENI) te invidiaza! 

stol

02.04.2014 06:35

Fiecare cu păsărelele  lui,  pasăre, păsări,  stol,  stoluri,  escadre,  escadrile....

gabriela

11.07.2014 12:21

Si eu am gasit un uliu in spatele blocului e lovita la aripa am luato sus si am incercat sai dau de mancare a durat cv mai mult timp dar intrun final a inceput sa-mi mance din palma mai are momente in care se sperie 'nu poate zbura... incerc sa ii ofer increderea mea nui chiar mare dar nici pui foarte mic nu e, sper sai pot da drumul curand

picicocu

24.06.2015 15:01

Este unde nui 

Adauga comentariu