Pașaportul de vaccinare: libertate sau discriminare? BOC: „Într-o formă sau alta se va ajunge la acel certificat de vaccinare...”

Certificatul de vaccinare poate reprezenta un avantaj pentru persoanele vaccinate, dar aduce cu sine și tema discriminării. Ce facem cu cei care nu sunt vaccinați din varii motive? Emil Boc consideră că sub o formă sau alta pașaportul de vaccinare va reprezenta un avantaj fie în privința călătoriilor, fie a participării la evenimentele de masă, precum UNTOLD: „Nu ești obligat să te vaccinezi, dar dacă vrei să mergi undeva vei avea nevoie de vaccin”, a apreciat primarul municipiului Cluj-Napoca în cadrul unei intervenții. Președintele Iohannis susținea în cadrul unei conferințe că nu este de acord cu certificatul de vaccinare decât ca act/document medical, nu pentru circulația europenilor, context care ar reprezenta aspecte specifice discriminării. 

De altfel, Emil Boc a adăugat că cei care NU doresc să se vaccineze au toată libertatea în acest sens. 

„Pentru cei care nu doresc să se vaccineze, evident, este libertatea lor. Nimeni nu îl poate obliga pe cineva sau poate forța pe cineva să se vaccineze”, a punctat Boc. 

Certificatul de vaccinare: libertate sau discriminare? 

„Vă spun doar așa, uitându-mă la mersul lumii.

Uitându-mă ce se întâmplă în Europa, în America, pe mapamond. Într-o formă sau alta se va ajunge la acel certificat de vaccinare sau pașaport de vaccinare, cum se numește.

Și fără ăla, fie nu vei putea să călătorești în anumite zone, în anumite țări, în anumite locuri, fie nu vei putea participa la anumite evenimente, la anumite activități.

Fie cei care vor avea certificat de vaccinare vor putea mai ușor să meargă într-un mediu în care să nu folosească masca, evident, dacă toți care sunt acolo sunt vaccinați. 

La restaurante, probabil că se va ajunge la un moment dat să nu mai poarte mască cei care sunt vaccinați. 

Încet, dar sigur vaccinul va deveni și un element de viață socială.

Multe activități vor fi condiționate. Nu ești obligat să te vaccinezi, dar dacă vrei să mergi undeva vei avea nevoie de vaccin. 

Eu am și susținut în Comitetul Regiunilor ca Uniunea Europeană să vorbească pe o singură limbă și să impună un singur model de certificat de vaccin, a unui pașaport de vaccin, care să permită și reluarea activităților economice, a călătoriilor, a turismului.

Repet, pentru cei care vor dori. Aici nu este obligativitate, dar încet și sigur viața ne va duce în această direcție, a declarat primarul Emil Boc în cadrul unei intervenții. 

Iohannis: Nu cred că este o idee bună ca certificatul de vaccinare să fie folosit pentru circulația europenilor

În privința Certificatului de vaccinare, președintele Klaus Iohannis susținea, în cadrul unei conferinte din 12 ianuarie 2021, că nu consideră o idee bună posibilitatea ca certificatul de vaccinare anti-COVID-19 să fie folosit pentru o circulaţie mai uşoară a cetăţenilor europeni, arătând că astfel s-ar crea un cadru de discriminare.

„Personal, nu consider că asta este o idee bună.

Prin asta s-ar crea un cadru de discriminare care este, pur şi simplu, inacceptabil.

Eu sunt de părere că trebuie să existe un certificat de vaccinare şi acest certificat va exista şi la noi, însă el trebuie folosit pentru motive medicale.

Persoana care primeşte un certificat ştie când a primit prima doză de vaccin, i se scrie acolo când va primi a doua doză de vaccin şi aşa mai departe.

Deci, sunt date importante pentru medicul de familie, pentru medicul curant sau pentru oricine dacă persoana ajunge, de exemplu, la urgenţe.

Însă, să folosim aceste certificate de vaccinare ca să împărţim populaţia Europei în două, cei care au fost deja vaccinaţi şi cei care încă nu au fost vaccinaţi, nu mi se pare un lucru bun", a spus Iohannis într-o conferinţă de presă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa foto: travelandleisure.com

Adauga comentariu