„Party” ilegal în Cluj-Napoca, oprit de polițiști

După petrecerea cu 500 de persoane oprită de polițiști în noaptea de vineri spre sâmbătă, a urmat un alt „party” care a fost „spart” de polițiști. De data aceasta, evenimentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, s-a desfășurat în interior și a avut un număr de participanți mult mai mic.

„Polițiștii Secției 1 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați despre desfășurarea unei petreceri private în incinta unei locații de pe raza municipiului Cluj-Napoca. La fața locului s-au deplasat polițiști și jandarmi, constatându-se faptul că în interiorul locației se află un număr de 52 de persoane care nu respectă măsurile de protecție individuală. Sunt efectuate verificări în scopul identificării organizatorului reuniunii de persoane și luării măsurilor legale care se impun față de acesta. Persoanele prezente au fost legitimate, urmând a fi luate măsuri de sancționare contravențională, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, pentru nerespectarea numărului maxim de persoane admis în interior la o petrecere privată și nerespectarea programului de funcționare stabilit", au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Citește și:

Petrecere de zi de naștere cu 500 de participanți, oprită de poliție

Verificarea a avut loc în cadrul unei acțiuni ample desfășurată în scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică și verificării respectării măsurilor specifice, incidente în contextul actual al stării de alertă. Mai multe controale au fost efectuate în 5/6 iunie, în intervalele orare 10.00 – 14.00 și 22.00 – 02.00 de către polițiștii municipiului Cluj-Napoca, alături de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Ștefan Cicio Pop”. Echipajele au acționat în locurile cu potențial de aglomerare, principalele artere de circulație, spații de agrement, centre comerciale, precum și alte zone de interes de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Echipele mixte constituite au legitimat 99 de persoane și au verificat 25 de autovehicule.

Au fost controlate 23 de obiective, iar ca urmare a abaterilor înregistrate, în total, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale normelor privind circulația pe drumurile publice și ale normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Adauga comentariu