In vizor

Participarea la examene pentru studenții nevaccinați de la UMF Cluj ar putea fi condiționată de un test COVID-19 negativ

Universitățile clujene caută soluții pentru a reîncepe cursurile față în față. Rectorul Universității Babeș Bolyai, Daniel David, a declarat că nu se vor face diferențe între studenții vaccinați și cei nevaccinați, dar UMF Cluj a transmis că se ia în calcul testarea antigen a studenților nevaccinați care vor să participe la sesiunea din vară. 

UMF menționează totuși că numărul studenților care s-au vaccinat este foarte mare, de peste 90%, ceea ce le va permite să organizeze ecamenele în siguranță. 

„Conducerea Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca nu a luat încă nicio decizie cu privire la condițiile în care se va desfășura sesiunea de examene din vară, însă are în vedere mai multe variante de măsuri care să asigure un mediu cât mai sigur de desfășurare a activității didactice din cadrul universității. De exemplu, luăm în considerare varianta testelor rapide antigen, pe care am folosit-o și până acum. În momentul de față, peste 90% dintre studenții universității noastre s-au vaccinat deja, iar numărul de îmbolnăviri în rândul studenților, de la începutul campaniei naționale de vaccinare și până în prezent, a fost foarte mic. Imunizarea prin vaccinare salvează milioane de vieţi în fiecare an şi este recunoscută pe scară largă drept una dintre cele mai reuşite măsuri de prevenţie pentru păstrarea sănătăţii, iar studenții noștri au înțeles acest lucru și au ales să se vaccineze”, a transmis UMF Cluj pentru hotnews.ro.

UMF Iași a transmis că doar studenții vaccinați, cei care prezintă un test negativ sau cei care dovedesc că au fost bolnavi în ultimele 90 de zile pot să participe la examenele din vară. 

Universitățile au fost invitate de către Ministrul Educației să găsească soluții pentru organizarea cursurilor și examenelor în format fizic. Propunerile ministrului au fost ca studenții nevaccinați să poarte combinezoane de protecție, iar studenții vaccinați să aibă prioritate la repartizarea în cămine. 

UMF Cluj organizează în acest week-end la Cluj-Napoca un maraton al vaccinării ce va avea loc de vineri, 14 mai, ora 16:00, până luni, 17 mai, ora 8:00 la Sala Polivalentă. 

„O mobilizare fără precedent, cu sute de medici și asistenți din spitalele universitare clujene și studenți mediciniști, care își unesc forțele într-o acțiune de voluntariat plină de speranță și încrederea că împreună vom reuși să oprim pandemia”, a transmis Universitatea. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *