Din oras

Parlamentarii clujeni se solidarizează pentru interzicerea ambarcațiunilor motorizate și scoaterea lacurilor Tarnița și Beliș-Fântânele din circuitul navigabil

Mai mulți parlamentari clujeni s-au solidarizat într-o acțiune comună prin care solicită interzicerea ambarcațiunilor motorizate, precum și a construcțiilor ilegale pe lacul Tarnița, sursa de apă potabilă a clujenilor. Tema poluării de pe Tarnița și Beliș-Fântânele a devenit tot mai acută în contextul în care construcțiile ilegale au continuat să fie ridicate contrar prevederilor legale, iar folosirea ambarcațiunilor motorizate a devenit un business local, chiar dacă poluează sursa de apă a clujenilor. 

 „Cerem amendarea proprietarilor care au construit ilegal, a celor care deversează fecalele în Tarnița, dar și a turiștilor care aruncă deșeuri. Cerem demiterea PNL-istei Rocsana Contraș, șefa Salvamontului clujean și a ariilor protejate montane din Cluj. În loc să aplice legislația care interzice ambarcațiunile motorizate pe lac, este prima persoană care o încalcă, folosind ambarcațiuni motorizate și denumind „penali” sau „insecte” demnitari ori iubitori de natură care se împotrivesc poluării zonei cu motoare”, nota recent deputatul clujean independent Adrian Dohotaru.

CITEȘTE ȘIEcologiștii clujeni cer demisia Rocsanei Contraș, după ce au fost făcuți INSECTE: „Ambarcațiunile motorizate, interzise pe Tarnița”

Rocsana Contraș, fostă secretară a lui Horea Uioreanu, cea care activează în sectorul de Resurse Umane a Salvamontului clujean, este și una dintre cele mai înfocate susținătoare a ambarcațiunilor motorizate. 

VEZI ȘICine e Rocsana Contraș, „dușmanul” lui Dohotaru? Credem că ar fi frumos să își dea DEMISIA și să facă circ pe banii ei, nu pe banii noștri

Astfel, după inițierea unei petiții pentru stoparea construcțiilor ilegale de pe Tarnița, demers al ecologiștilor clujeni, și parlamentarii din Cluj s-au solidarizat și au realizat o interpelare, „Tarnița fără Poluare”, adresată ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, prin care solicită scoaterea lacurilor Tarnița și Beliș Fântânele de pe lista lacurilor navigabile:

„Interpelare: Tarnița fără poluare

Ne-am mobilizat parlamentarii clujeni, indiferent de culoarea politică, să interzicem ambarcațiunile motorizate, dar și construcțiile ilegale la Tarnița și Beliș-Fântânele, surse de apă potabilă pentru Cluj și Sălaj.

Domnule ministru Cuc,

Lacul Tarnița, care oferă apă potabilă Clujului, este poluat de ambarcațiuni motorizate, de la hidroavioane, la skijeturi, bărci și pontoane cu motor. 

Cerem scoaterea lacului Tarnița, dar și a lacului Beliș-Fântânele, de pe lista lacurilor navigabile din România. 

Ambarcațiunile motorizate produc daune clujenilor și biodiversității, mai ales că de aici provine apa pe care o bem. 

Valurile au condus la eroziunea solului, iar viteza ambarcațiunilor motorizate a produs accidente.

Muzica de pe ambarcațiuni și zgomotul motoarelor poluează fonic turiștii și ecologiștii ce doresc un lac liniștit, pentru relaxare și sporturi nautice nepoluante. Problemelor cauzate lacului de către ambarcațiuni li se adaugă deversarea din fose septice, inclusiv de pe pontoane și aruncarea PET-urilor.

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 665/2008 care stabilește căile navigabile interioare ale României, „supraveghează și controlul navigatiei pe căile navigabile interioare ale României se exercita de către Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Navală Româna, în conformitate cu legislația în vigoare”. 

Prevederea din HG nr. 665/2008 intră în contradicție cu HG 452 / 2003, care menționează că activitățile de agrement nautic nu se pot desfășura în zonele protejate sau în cele de protecție, ceea ce este exact situația lacului Tarnița. 

Căci prin Decizia 147 / 1994, Consilul Judetean Cluj a declarat lacul Tarnița ca Zonă Naturală Protejată de Interes Județean, alături de alte lacuri. 

Apoi, prin Decizia 67 / 1995, Consiliul Judetean Cluj a aprobat un Regulament General pentru zonele protejate de interes județean, care cuprindea și reguli de utilizare a unor lacuri, inclusiv Tarnița. Printre altele, acest regulament prevedea expres interdicția de navigatie cu motor.

În consecință, vă cerem, în urma numeroaselor reclamații realizate de clujeni, de mai mulți parlamentari, care indiferent de coloratura politică am convenit asupra necesitatății și obligației legale de a interzice ambarcațiunile motorizate, să scoateți de pe lista lacurilor navigabile Tarnița și Beliș-Fântânele”, se arată în interpelarea semnată de deputatul clujean independent Adrian Dohotaru. De asemenea, printre semnatari se regăsesc și senatori sau deputați clujeni precum Mihai Goțiu (USR), Csoma Botond (UDMR), Adrian Oros (PNL) și Horia Nasra (PSD).

Petiția a ajuns la 3.000 de semnatari și poate fi accesată aici.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *