Politica

Parlamentarii clujeni despre nominalizarea lui Florin Cîțu: cei din PNL mimează dorința de stabilitate, ceilalți sunt siguri că PNL forțează alegerile anticipate

Nominalizarea lui Florin Cîțu pentru funcția de premier al României este apreciată de colegii de partid, așa cum era de așteptat, însă parlamentariil clujeni din celelalte partide sunt relativ sceptici în ceea ce privește această propunere. În același timp, nici măcar parlamentarii clujeni din PNL nu știu dacă Florin Cîțu va reuși să adune o majoritate parlamentară. De fapt, probabil nici nu îi interesează prea tare, având în vedere că scopul asumat de PNL este să se ajungă la alegeri anticipate. De altfel, și parlamentarii care îl contestă pe Cîțu consideră că Iohannis exact acest lucru speră să îl obțină cu această nominalizare.

Deputatul PNL Sorin Moldovan consideră că parlamentarii PSD ar trebui să se gândească la interesul public și la nevoia unei guvernări stabile. Practic, PSD are de ales între un Guvern cu Florin Cîțu (pe care îl detestă, primind de două ori vot negativ din partea comisiilor de buget-finanțe) premier sau posibilitatea unor alegeri anticipate, o altă situație pe care nu și-o doresc.

”Este o decizie salutară, Președintele Iohannis a făcut această propunere ca urmare a consultării cu partidele politice. Până la urmă Florin Cîțu este o propunere din cadrul actualei echipe guvernamentale. Este o persoană care a reușit în timp record să facă rectificarea bugetară, să închidă bugetul pe 2019. Tot cu dumnealui la Ministerul de Finanțe Guvernul a reușit să livreze bugetul pe 2020 într-un timp relativ scurt. La începutul anului am avut buget pe anul 2020. Prin această desemnare noi, Partidul Național Liberal ne menținem linia anti PSD. Eu cred că există șanse să obțină o majoritatea în Parlament. Cred că trebuie să primeze interesul public și să avem o guvernare stabilă și nu interesul PSD de a fi tot timpul Gică Contra la orice propunere care vine din partea președintelui. Este clar că acum cu actualul Parlament practic PSD nu mai are o majoritate stabilă, de fapt nimeni nu are o majoritate stabilă, dar se poate contura. De altfel PNL a reușit acum trei luni să contureze o majoritate pentru numirea Guvernului Ludovic Orban”, consideră Florin Moldovan

Nou cooptată în rândurile PNL, deputatul Cristina Burciu a transmis părți din CV-ul lui Florin Cîțu, încercând probabil să explice faptul că susține nominalizarea acestuia, datorită studiilor și experienței profesionale.

”Propunerea la care faceți referire este rezultatul consultării dintre președintele Iohannis și delegația PNL la Palatul Cotroceni, condusă de Ludovic Orban, care a primit mandatul Biroului Executiv. Ludovic Orban este premier în exercițiu și președintele PNL, garanția funcționării actualului Executiv care gestionează cu maximă responsabilitate problemele curente cu care se confruntă acum România. Florin Cîțu a reușit într-un timp record să facă rectificarea bugetară, să închidă bugetul pe 2019, să elaboreze proiectul de buget. Guvernul a reușit să livreze bugetul pe 2020 în timpul promis. Florin Cîțu are un masterat în economie, obținut în 2002 la Iowa State University, SUA. A lucrat ca economist la Banca Națională a Noii Zeelande (2001-2003) și la Banca Europeană de Investiții, Luxemburg (2003-2005). A fost, de asemenea, economist independent (2005-2006), întocmind rapoarte despre evoluția macroeconomică, analiza riscului valutar, analiză asupra inflației, rapoarte despre sectorul bancar, consultant pentru obținerea de rating. Lista clienților a inclus Goldman Sachs, JP Morgan, bănci care activează în România. A fost economist șef al ING Bank România (2006-2007) și șef al Direcției Piețe Financiare din cadrul ING Bank România (2007-2011). În 2016, a devenit senator PNL, fiind membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital”, potrivit lui Cristina Burciu.

Proaspăt reîntors în PNL, senatorul Marius Nicoară, consideră că România are nevoie de un om onest și capabil așa cum este Florin Cîțu și speră ca acesta să îi convingă și pe ceilalți parlamentari.

”Am o părere foarte bună despre această nominalizare. Domnul Cîțu este coleg cu mine în Senatul României. Este un om competent, un om corect și onest, ceea ce este bine. Din păcate nu am cum să știu dacă va obține o majoritate în Parlament. Eu sper să reușească. Ținând cont de calitățile pe care vi le-am spus sper să fie mai mulți care să spună că va fi un lider al țării. România are nevoie de un om onest, competent. Și-a demonstrat eficiența și în cadrul Ministerul Finanțelor, așa încât cred că este în regulă”, a menționat pentru Ziar de Cluj, senatorul Marius Nicoară.

Senatorul USR Mihai Goțiu are și el doar cuvinte de laudă la adresa lui Florin Cîțu și a transmis că poziția partidului este să susțină un Guvern care își asumă alegerea primarilor în două tururi și alegerile anticipate, iar Florin Cîțu pare a fi exact omul potrivit pentru atingerea acestor obiective.

”Există o poziție oficială a partidului că noi susținem un Guvern care își asumă să meargă mai departe cu alegerea primarilor în două tururi de scrutin ce se poate realiza prin Ordonanță de Urgență și de asemenea, ne-am arătat nu doar disponibilitatea ci voința de a participa la Guvernare în condițiile în care obiectivul de a avea alegeri anticipate e blocat de PSD. La Senat am avut o colaborare principială foarte bună cu domnul Cîțu. În momentul în care am avut puncte de vedere diferite ni le-am susținut cu argumente, uneori l-am convins eu, alteori m-a convins el. Când am avut agreement-uri de fiecare dată a fost printre cei care s-au ținut de cuvânt, chiar și atunci când era opinia noastră cea care s-a impus din discuții și dezbateri. Cât am interacționat, el a fost și lider de grup PNL la Senat, a fost unul dintre oamenii care și-au ținut cuvântul și am avut o colaborare principială ok. Ceea ce nu s-a întâmplat în cazul tuturor liberalilor”, a declarat Mihai Goțiu.

De cealaltă parte, deputatul UDMR, Csoma Botond este sceptic în privința nominalizării făcute de președintele Iohannis și nu consideră că Florin Cîțu ar putea să creeze o majoritate în Parlament. Botond recunoaște că nominalizare a fost făcută în speranța că se va ajunge la alegeri anticipate.

”Noi nu avem încă o poziție oficială, dar nu cred că este cea mai fericită nominalizare. Va spun o părere personală, nu cred că domnul Cîțu ar putea genera un consens sau ar putea să creeze o majoritate în Parlament. Cred că și această nominalizare s-a făcut în ideea ajungerii la alegeri anticipate, cred. O să avem o poziție, cert este că în această situație am avea nevoie de un guvern cât de cât stabil, vedeți și cu coronavirusul. Cred că și politicienii ar trebui si își schimbe prioritățile. Nu vreau să creez panică sau să apelez la demagogie, dar cred cu un guvern stabil nu ar strica într-o astfel de situație. Nu știu dacă am putea ajunge la un Guvern stabil cu Florin Cîțu. Nu știu dacă domnul Iohannis a cântărit suficient această nominalizare”, potrivit lui Csoma Botond

Un punct de vedere mult mai vehement îl are senatorul PRO România Vasile Ilea, acesta consideră că Florin Cîțu nu are nicio șansă să constituie o majoritate parlamentară, astfel că nominalizarea sa nu face decât să adâncească și mai mult criza politică din România și să forțeze alegerile anticipate.

”Cu siguranță desemnarea domnului Florin Cîțu pentru funcția de premier este una inadecvată și aduce prejudicii României atât pe plan intern cît și pe plan extern. Este absolut inacceptabilă desemnarea in condițiile in care domnul Cîțu a căzut de 2 ori la votul comisiilor de Buget-Finanțe reunite ale Parlamentului. În mod normal ar fi fost necesară o nouă nominalizare de ministru de finanțe chiar in guvernul Orban 1. Fără îndoială că performanțele ministrului Cîțu sunt slabe și declarațiile fără suport real și totodată neprofesioniste, au dus la rezultatul pe care cu toții îl resimțim si anume cresterea alarmantă a cursului euro în raport cu moneda națională. Pe plan internațional situația României nu este una încurajatoare, in aceste zile avînd loc discuții intense între comisarii europeni si miniștrii de resort,pentru elaborarea planului financiar multianual 2021-2027, unde din păcate țara nu este reprezentată de un guvern competent. Dacă ne mai gîndim si la dezastruoasele ordonanțe de urgență din preziua demiterii guvernului Orban 1 , atunci avem tabloul complet al unei mascarade făcută în detrimentul interesului poporului român. Părerea mea este că premierul desemnat nu are nici o șansă de a constitui o majoritate viabilă în Parlament și criza politică se va adînci. De fapt se poate spune că această nominalizare a domnului Cîțu sfidează realitatea și cred că a fost făcută cu scopul, de data aceasta nedeclarat de a forța alegerile anticipate. Îmi doresc mai multă responsabilitate de la politicieni și mai multă conștiință națională si aplecare spre problemele stringente ale României”, consideră senatorul Vasile Ilea.

Împotriva acestei nominalizări se poziționează și deputatul independent Adrian Dohotaru. Acesta nu crede că Florin Cîțu poate obține votul Parlamentului.

”Guvernul Cîțu are șanse zero să fie votat de Parlament. Sunt în dezacord profund cu ideile sale economice de tip neoliberal, cu accent pe stat minimal. Eu sunt pentru o economie socială de piață, cu un stat indeajuns de puternic, controlat civic, ca să susțină sănătatea, educația și infrastructura de transport”, potrivit lui Dohotaru.

Am fi dorit să aflăm și punctul de vedere al parlamentarilor PSD. Doar că nu prea mai sunt. Aceștia au fugit repede spre alte formațiuni politice. Deputatul Horia Nasra, (PRO România sau PSD nu se știe exact) a refuzat să facă orice fel de declarație pentru Ziar de Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *