Parlamentarii clujeni ai USR consideră că Dacian Cioloș nu s-a alăturat partidului lor pentru că nu și-a dorit

Conform ziarului România Liberă, în partidul lui Nicușor Dan ar exista o revoltă pro-Cioloș. Nicușor Dan ar fi acuzat că a ignorat votul a 36 de filiale care s-au pronunțat pentru primirea în partid a fostului premier. Surse din interiorul partidului au declarat pentru România Liberă că atmosfera din USR este una foarte tensionată după ce Nicușor Dan nu a ținut cont de opinia majoritară, favorabilă alăturării lui Dacian Cioloș acestei formațiuni.

Aceleași surse, sub protecția anonimatului, au precizat că a existat o singură discuție între Dacian Cioloș și Nicușor Dan, în luna februarie, neexistând o discuție între Dacian Cioloș și USR, ca entitate politică, doar liderul USR întâlnindu-se cu Cioloș, fără a le comunica celor din partid în avans întrevederea în care i-ar fi transmis lui Dacian Cioloș că nu este binevenit în USR, recomandându-i acestuia să-și facă propriul partid. Liderii din teritoriu i-ar fi reproșat președintelui USR că nu i-a consultat și că l-ar fi refuzat pe Cioloș fără mandat din partea partidului. 36 de lideri de filiale din 42 ar fi votat, peste capul şefului USR, să se constituie o comisie de negociere cu Dacian Cioloş, să se întâlnească cu el pentru a le prezenta proiectul politic, pe care îl discutase doar cu Nicuşor Dan.  

Aceste tergiversări l-au iritat pe Dacian Cioloş, astfel încât, săptămâna trecută, aflat la Bruxelles, fostul premier i-a cerut public lui Nicuşor Dan să nu mai folosească numele său pentru a-şi rezolva problemele din partid. La Bruxelles, unii lideri USR au discutat cu fostul premier, i-au transmis că 36 de filiale îl susţin, că Nicuşor Dan s-a antepronunţat, iar acesta le-a replicat sec: „Da, dar e totuși președintele vostru, nu?“, scrie România Liberă.

Ziar de Cluj i-a contactat pe parlamentarii USR pentru a clarifica informațiile apărute pe surse în presa centrală

Adrian Dohotaru, deputatul care are aspirații de a aspira la București (la propriu), a evitat să ne ofere o opinie proprie, preferând să ne trimită în pas alergător pe pagina de Facebook a lui Nicușor Dan:

„Poziția oficială a fost deja exprimată, nu am ceva de adăugat în plus. Se vede și pe site la nivel național, pe pagina de Facebook a lui Nicușor Dan.”

Pe pagina de Facebook a lui Nicușor Dan există într-adevăr o postare din data de 19 martie, prin care acesta aduce unele precizări. În rezumat, Nicușor Dan afirmă că nu a existat o decizie de respingere a intrării lui Dacian Cioloș în USR, că i-a fost transmisă lui Dacian Cioloș o invitație pentru o discuție privind intrarea în USR (sau colaborarea cu USR) pentru el și echipa lui, o echipă din USR fiind mandatată pentru acest dialog, prin urmare, decizia de a participa la această discuție aparținându-i lui Dacian Cioloș.

Nicușor Dan recunoaște faptul că, cu toate că opinia majoritară în partid este că intrarea lui Dacian Cioloș în formațiune este benefică pentru partid, el a susținut opinia contrară. „Dar USR este un partid democratic și voi acționa în acord cu voința majorității”, mai afirma liderul USR. 

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a explicat pe larg întreaga situație, pentru Ziar de Cluj:

„Eu nu vorbesc pe surse, eu vă spun ce știu eu, cât se poate de oficial. Concluziile mele, din discuțiile pe care le-am avut în partid, sunt următoarele: în primul rând, în urma refuzului categoric al domnului Cioloș, să mai discute despre o apropiere de USR acum, este inutilă orice fel de discuție, pentru că domnul Cioloș a spus foarte limpede că nu mai vrea ca numele lui să fie asociat cu USR. Orice discuție, în condițiile în care un om spune: «Nu vreau să fiu asociat cu un partid!», și transmite un semnal destul de clar că USR-ul trebuie să-și clarifice această chestiune în primul rând intern, este inutilă. Chiar a folosit aceste cuvinte. A spus: «USR să-și rezolve problemele interne și să nu se mai folosească de numele meu!» Asta îl citez pe Dacian Cioloș. Cred că orice discuție, indiferent că este pe surse sau oficială, în clipa în care cel care este subiectul discuției nu vrea să se discute pe tema aceasta, este absolut ridicolă. Deci, dacă domnul Cioloș și-a exprimat foarte clar, în cuvinte simple și limpezi, faptul că nu dorește o discuție despre asocierea dintre el și USR acum, cred că este inutil.

Altfel, eu cred că poziția filialelor, care au susținut puternic, și Nicușor Dan a recunoscut acest lucru, că el reprezintă o poziție minoritară în partid în privința aceasta... Deci, a recunoscut cât se poate de oficial că majoritatea partidului îl dorește pe Dacian Cioloș acum, nu mai târziu! Însă, în urma poziției domnului Cioloș, discuțiile s-au întrerupt, pentru că era firește să fie așa, dacă una dintre părți nu mai vrea să discute, de ce să mai discuți? Însă, în ceea ce privește poziționarea lui Nicușor Dan, a altora din partid, cu privire la acest subiect, există un congres în mai la Cluj care va clarifica dacă această poziție a fost înțeleaptă sau nu. 

Oricine este membru USR are dreptul să se înscrie pentru orice fel de poziție la Congres, inclusiv Clotilde Armand, și poziția lui Nicușor Dan a fost clară și în ceea ce-l privește pe Dacian Cioloș. Adică, se poate înscrie în USR astăzi și să candideze la Congres pentru orice poziție. Dacă vrea Clotilde Armand să candideze pentru funcția de președinte, o poate face. Dacă vreau eu, o pot face și eu. Orice membru USR poate să candideze pentru orice funcție în partid!”

Întrebat dacă consideră că USR poate reprezenta o contrapondere la PSD în următorul ciclu electoral, deputatul Emanuel Ungureanu a răspuns:

„Aici am o opinie personală foarte fermă. Nu mai putem fi USR mic care atacă PSD-ul. În mod clar avem nevoie de un parteneriat, cel puțin cu formațiunea în care, cel mai probabil, Dacian Cioloș se va înscrie în viitoarea cursă electorală. Deci avem nevoie de un parteneriat puternic cu Dacian Cioloș, ca să avem o șansă. 

Din punctul meu de vedere personal, orice asociere cu actualul PNL, în această formă, este exclusă. Este punctul meu de vedere, nu reprezint decât votul unui parlamentar. Nu am nicio funcție în grupul de la Cluj sau la nivel național. Strict ca parlamentar și membru USR, cu actualul PNL, în această formulă, nu voi fi de acord sub nicio formă, ca vot al meu personal, cu o asociere. Însă există, recunosc, o grupare în PNL foarte interesantă, în jurul Adrianei Săftoiu, care mi se pare foarte deschisă la schimbări profunde și cu care se poate discuta. 

Eu aș fi de acord dacă Dacian Cioloș își face propriul lui partid. Să fim într-o formulă de parteneriat cu echipa lui Vlad Voiculescu, cu Dragoș Pâslaru, cu ceilalți. Pentru că eu cu Vlad Voiculescu comunic constant și sunt într-un parteneriat de pe vremea când era ministru pe politici publice de sănătate, lucru care nu s-a întrerupt, noi comunicăm cu acești oameni chiar dacă nu suntem în același partid. Și cred că o vom face în continuare. Cu Marius Ungureanu comunic, cel care a fost secretar de stat, deci una e una, alta e alta. Eu cred că în politică mai nou trebuie să ne unească ideile și cred că e o temă falsă orientarea de stânga și de dreapta a unora sau a altora. Cred că trebuie să ne unească idei și valori comune, pentru că eu cred că putem rămâne diferiți, de aceea suntem o uniune. Iar eu sunt convins că Dacian Cioloș își va da seama că formula aceasta de partid, formula aceasta de asociație nu este una care ajută România acum. Cred că mai degrabă își va face partid și cred că, într-o formulă sau alta, vom colabora cu acest partid și vom găsi soluții pozitive. Nu văd o tragedie faptul că Dacian Cioloș nu a intrat în USR. Însă văd ca o tragedie ca noi să nu fim partenerii lui în proiectele în care credem împreună, pentru că l-am susținut în campanie și i-am susținut programul. Cred că majoritatea membrilor USR, și eu cred că și Nicușor Dan, își doresc o colaborare cu Dacian Cioloș. Toată probleme este ritmul sau forma. Nu cred că Nicușor Dan s-a opus venirii în USR a lui Dacian Cioloș. Poate că nu acum. Asta a fost singura lui problemă. Nu că ar avea ceva cu el. Nu cred că se pune problema. Iar în ceea ce privește, ca să clarifice lucrurile, pentru că a fost acuzat Nicușor Dan că îi e frică de concurență, el a clarificat lucrurile: a zis să îl invităm pe Dacian Cioloș să se înscrie în USR, o invitație cât se poate de publică și de limpede, și poate să candideze la orice funcție la următorul congres. Mai clar de atât nu se poate. De ce domnul Dacian Cioloș nu mai vrea sau ce a vrut sau nu a vrut, aici mi se pare că s-a comunicat atât de prost! Și asta trebuie să ne-o asumăm ca USR! Poate că anumite lucruri trebuiau comunicate mai bine.” 

Mihai Goțiu, senator USR de Cluj, a explicat, pe scurt, problema adeziunii lui Dacian Cioloș la USR:

„Astea sunt discuții interne care au avut loc în partid de vreo două săptămâni, au fost discuții pro și contra venirii domnului Cioloș, dar nu am înțeles dacă domnul Cioloș vrea să vină cu adevărat în USR. Discuțiile au avut loc, dar sunt de mai bine de o lună. Au fost discuții între Nicușor Dan și Dacian Cioloș, au fost discuții cu președinții de filială, au fost discuții cu parlamentarii. Sincer, eu am rămas cu impresia că nici domnul Dacian Cioloș nu vrea neapărat să vină în partid, pentru că pentru asta era suficient să semneze o adeziune. Deci e subiect, din punctul meu de vedere, vechi cam de o lună, și e exagerat.”

Foto: hotnews.ro

Adauga comentariu