In vizor

Părinții din Florești doresc cu disperare parcuri de copii. Șulea se scuză și acuză Guvernul

Lipsa parcurilor pentru copii din comuna Florești a pus pe jar mămicile, care, sătule să aștepte ca Primăria să le rezolve problema, au început să discute pe rețelele de socializare, încercând să găsească soluții pe care să i le prezinte primarului Horia Șulea. Primarul dorește să creeze noi locuri de joacă, însă spune că Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și Guvernul sunt piedici în calea reușitei. 

Florești este cea mai mare comună din România. Cu peste 30.000 de locuitori, majoritatea tineri, cele două locuri de joacă existente acum nu sunt suficiente. De multe ori, părinții preferă să își lase copiii ore întregi la calculator fiindcă nu au în apropierea locuinței un spațiu special amenajat în care cei mici să își petreacă timpul.

„Știu că nu e bine să petreacă atâta timp în fața unui monitor, dar ce să fac? Să-l las să se joace pe marginea drumului? Poate pățește ceva… Așa mai mergem la sfârșit de săptămână la țară sau mergem în Cluj și ne plimbăm prin parc”, spune un floreștean. 

Sătule să aștepte ca Primăria din Florești să ia măsuri, mămicile au început o discuție pe rețelele de socializare, prin care caută o soluție, pe care doresc să i-o prezinte primarului Horia Șulea. Mămicile nici măcar nu au pretenția ca Primăria să scoată din propriul buzunar banii pentru un spațiu de joacă.

„Ar putea face un parc unde să se plătească intrare (este un exemplu în Germania) și în acest fel ar scoate banii pentru întreținere și ar mai amortiza investiția. La câți copii sunt în Florești cu siguranță ar fi plin. Eu zic să ne susținem ideea de parc că sunt mulți copii în comună și poate într-un târziu o să obținem ceea ce ne dorim. Dacă se face o petiție o semnez cu mare plăcere. Până atunci oare ar ajuta să ne plimbăm copiii în curte la Primărie (cât mai mulți posibil să îi încurcăm un pic)? Că poate ne observa și pe noi cineva”, scrie Maria Roșu pe grupul de Facebook „Mămici din Florești”. 

Mămicile vin și cu sugestii pentru amenajarea unui parc pentru copii.

„E terenul de pe Poligonului, concesionat de la Armată, unde s-ar putea face un parc, la dimensiuni mai mici”, a scris Laura Budău. 

Se pare că mămicile din Florești nu au pretenții. Se mulțumesc cu un parc mai mic, dar care să fie asemănător cu Baza Sportivă din Gheorgheni, unde atât cei mici, cât și părinții lor se pot simți bine pentru câteva ore.

„Am fost azi în noul parc din Gheorgheni. E tare bine gândit, cu ansamble de joacă dedicate vârstei (inclusiv traseu senzorial pentru copiii care abia merg), spații pentru seniori, pentru sportivi, ansamble de grătar etc. Oare putem face ceva să se construiască așa ceva și în Florești? Nu la dimensiunea aceea, că investiția cred că e foarte mare, dar măcar niște spații de joacă mai ample și mai bine gândite”, a scris Ioana Mihaiu Pop în același grup. 

Reprezentanții Primăriei din Florești spun că în planul bugetului local există și construirea unor noi parcuri în comună. Primarul Horia Șulea însă se scuză și acuză Guvernul că până în acest moment proiectele nu au fost demarate. 

„O să contruiesc. Ideea este că avem o oarecare problemă cu Guvernul României care ne-a furat toți banii. Ni se iau banii, după care nu ne mai dau nimic înapoi. Suntem în procedură de achiziție publică și sper că până la sfârșitul anului să pot să fac achiziție. Pentru că mai avem o problemă: SEAP-ul. Și astea nu sunt problemele mele, sunt problemele a tot ceea ce înseamnă administrația publică din România. Frânele și piedicile pe care le pun guvernanții. Atâta timp cât problemele sunt blocate pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice al României, statul se folosește de banii noștri, fiindcă noi nu putem demara nicio licitație publică fără să avem asigurată finanțare. Iar fiind vorba de o formă centralizată de a dirija acești bani, o achiziție durează până la opt luni de zile, când până la implementarea acestui sistem o achiziție publică se putea face în maxim o lună de zile”, a declarat Horia Șulea. 

În ciuda problemelor întâmpinate, edilul comunei îi asigură pe părinții floreșteni că anul viitor, îndată ce se încălzește, copiii lor se vor putea juca în noile spații special amenajate. 

„Eu vreau să demarez procedura de achiziție publică pentru a cumpăra mobilier pentru două parcuri și pentru grădinițe unde trebuie schimbate fiindcă erau din lemn, s-au învechit și arată urât. Sper ca până la sfârșitul acestui an să reușim să facem achiziția publică”, a concluzionat primarul. 

sursa foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *