In vizor

Părinții clujeni vor fi invitați să își exprime acordul pentru vaccinarea copiilor

Inspectorul școlar general, Marinela Marc, a declarat în cadrul ședinței Consiliului Județean Cluj faptul că părinții din tot județul vor fi informați asupra vaccinării, pentru a decide în cunoștință de cauza dacă își dau sau nu acordul pentru vaccinarea copiilor peste 12 ani. 

„Am avut o întâlnire cu directorii de școli, liderii organizațiilor sindicale și reprezentanții părinților, aproximativ 400 de persoane, pentru a vorbi despre vaccinarea în rândul copiilor și a tinerilor. Doamna director medical de la Spitalul de Boli Infecțioase a avut o prezentare consistentă și interesantă. Mesajul ar trebui să ajungă și către ceilalți părinți: că vaccinarea este foarte importantă, că doar prin vaccinare putem stopa pandemia. Vom transmite aceste informații școlilor care le vor transmite părinților, iar în mediul rural, unde nu sunt medici școlari o să îi rugăm pe medicii de familie să fie prezenți la întâlnirea cu părinții pentru a avea și ei aceste informații”, a declarat Marinela Marc. 

De asemenea, părinții vor primi și o solicitare pentru a-și exprima intenția de vaccinare pentru copiii lor. 

„Va veni de la nivelul Ministerului Educației o solicitare adresată părinților pentru a-și exprima intenția de vaccinare pentru copiii cu vârsta de peste 12 ani și îmi doresc foarte mult ca părinții să poată să decidă informați corect în ceea ce privește vaccinarea și pericolele la care ne expunem dacă nu ne vom vaccina”, a mai menționat Marinela Marc.

Copiii cu vârsta între 12-15 ani se pot vaccina cu Pfizer, iar cei între 12- 17 ani cu Moderna. La începutul lunii iunie, România a fost prima țară din Uniunea Europeană care a început vaccinarea copiilor cu vârsta între 12 și 15 ani, cu Pfizer, imediat după autorizarea vaccinului de către Agenția Europeană a Medicamentului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *