In vizor

Parintele, statul si angajatorul – seminar de legislatie pentru mamici

Legislatia intortocheata, informatiile contradictorii de la diferite institutii, procedurile si formalitatile anevoioase le fac adesea pe tinerele mamici sa se piarda in hatisul birocratiei si sa nu beneficieze de toate drepturile legale pe care le au. In ajutorul lor vine un seminar de legislatie, tinut de o avocata clujeanca, mamica si ea la randul ei. La Cuibul Berzelor cateva zeci de mamici au avut parte deja de cele patru ore de consultanta.

“Ca avocat am intalnit multe cazuri in care viitorii sau proaspetii parinti nu au beneficiat de toate drepturile lor legale fie din partea angajatorului, fie din partea Statului. Principalele motive pe care le-am identificat sunt acelea ca parintii nu cunosc legea si nici procedurile legale de care sa se foloseasca pentru a-si obtine drepturile. Am descoperit chiar si cazuri de parinti care au fost obligati sa restituie indemnizatiile primite pe parcursul concediului de crestere a copilului (cu penalitati!), pentru ca nu au indeplinit corect formalitatile impuse. S-au bazat pe functionarul de la ghiseu si au dat gres. La randul meu, ca parinte, am experimentat neplaceri pe care le-am catalogat drept inadmisibile. Am trecut prin proceduri si formalitati obositoare si am realizat ca, si la acest capitol, intre litera legii si aplicarea legii se gaseste o prapastie adanca pe care nimeni nu s-a gandit sa o astupe”, arata organizatoarea cursului.

Temele abordate in cadrul workshopului sunt concediul de maternitate, concediul de crestere a copilului, alocatia de stat, drepturile viitoarei mamici si ale proaspetei mamici la locul de munca, precum si alte intrebari pe care participantii le pot avea.

“Ideea consultatiilor legislative a venit, la fel ca orice idee buna, din Cuibul Berzelor. Frecventa intrebarilor adresate pe grup, legate de obtinerea concediului de maternitate si a concediului de crestere copil, cu indemnizatiile aferente, a reclamat practic o atitudine in acest sens din partea Norei, fondatoarea Cuibului, atitudine care a venit cu promptitudinea cu care ne-a obisnuit deja”, a precizat pentru Ziar de Cluj Andreea Borbel, avocata care tine cursul.

Ideea este inca la inceput, iar intalnirile au loc intr-un cerc restrans, pentru a putea acoperi toate problemele care vin din partea solicitantilor.

“Participantii s-au aratat chiar foarte incantati atat de ideea in sine, cat si de modul in care s-au tinut intalnirile. Au recomandat „seminarul” si altor parinti, ceea ce ma face sa cred ca apreciaza informatiile primite drept utile. Legislatia cred ca ar trebui imbunatatita la nivel de claritate si accesibilitate. Nu este normal ca dispozitii legislative care privesc o serie de drepturi atat de strans legate de bebelusi sa fie atat de greu de coroborat si digerat de catre cei interesati. Totusi, problemele cele mai serioase le identific la aplicarea legislatiei, atat de catre angajatori, cat si de catre autoritatile de stat. Sunt putine gravide care chiar beneficiaza la locul de munca de toate drepturile lor si aceasta in mare parte pentru ca nu si le cunosc si pentru ca angajatorii nu au niciun interes sa le informeze. De aici si interesul pentru „seminarul” de legislatie”, a subliniat avocata.

O problema specifica pentru Cluj, spune specialista, este durata prea mare de procesare a dosarelor pentru acordarea indemnizatiilor de crestere a copiilor.

“Sunt si mai putini parinti, cel putin la nivel de Cluj-Napoca, care isi primesc indemnizatiile de crestere copil in termenele legale. Procesarea unui dosar pentru acordarea indemnizatiei de crestere copil poate dura pana la 5 luni, interval in care parintii trebuie sa se gandeasca la alte resurse pentru a-si sustine nevoile material, ale lor si ale bebelusului nou venit pe lume”, ne-a mai spus Andreea Borbel.

Taxa de participare la un astfel de seminar este de 100 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *