De cartier

Parcul Observator, suspendat: „Proiectul parcului din Zorilor este blocat. Sper să nu dureze ani”

Unul dintre cele mai spectaculoase parcuri din oraș, parcul Observator din cartierul Zorilor, promovat intens de autorități drept un proiect verde modern, amenajat pe o suprafață de cca 1,2 ha, este blocat. Potrivit reprezentanților Primăriei, lucrările ar fi trebuit demarate demult.

„Proiectul parcului din Zorilor este blocat.

Avem câteva procese și până la finalizarea proceselor nu vom putea să mergem mai departe. 

Noi am făcut exproprierea acelui teren, am plătit banii care au reieșit în urma evaluării, conform grilei notarilor, așa cum legea prevede.

Suntem într-un proces și, din păcate, până la finalizarea procesului suntem blocați. 

Acolo avem proiectul gata. Dar dacă nu erau acele procese, astăzi cred că lucrările erau în toi cu Parcul Observatorului”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, în cadrul unei intervenii radiofonice. 

În privința duratei acestor procese, reprezentanții administrației locale și-au exprimat speranța unei soluționări rapide: 

„Acuma eu sper să nu dureze ani. Nu sunt judecător, să dau termene”, a afirmat Tarcea. 

Potrivit intenției autorităților, parcul se va desfășura pe o suprafață de peste 1,2 ha.

Proiectul prevede amenajarea parcului cu zone dedicate unor categorii diferite de utilizatori. Va fi amenajat un loc de joacă cu dotări moderne, o zonă de recreere pentru seniori, o zonă de fitness în aer liber, vor fi instalate mese de șah și fântâni arteziene. De asemenea, se vor amenaja zone de promenadă și vor exista facilități pentru cicliști. Amenajarea viitorului parc presupune plantarea a peste 180 de arbori și a peste 240 de arbuști.

Terenul nu este însă unul public, ci este deținut de firma Florisal SA, al omului de afaceri Sile Pușcaș, fostul ginere al lui Ioan Rus. Potrivit evaluării, valoarea terenului expropriat ajunge la suma de 10,911,818 lei. Pe acest teren, omul de afaceri Sile Pușcaș a dorit să construiască blocuri cu zece etaje. Terenul a fost expropriat de municipalitate. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *