Reportaj

Parcarile de pe strada Dunarii, adevarate piscine pentru masinile clujenilor

Pe strada Dunarii blocurile au piscine private. Cum mergi de-a lungul strazii, de la un bloc la altul, ies in evidenta parcarile neasfaltate, pline de gropi care, cu fiecare ploaie, devin adevarate piscine pentru masinile parcate in zona.

Faptul ca parcarile reprezinta o problema la nivelul orasului, nu este o noutate. Insa, de data aceasta, nu vorbim despre parcarile din centrul orasului, ci despre cele din cartiere, majoritatea niste parcari improvizate, neasfaltate si nesemnalizate in vreun fel.

La numarul 52, pe strada Dunarii, peisajul pare rupt dintr-un film despre un Cluj de demult. Masinile stau, efectiv, in gropi. Parcarea are aspectul unui lac, de-a lungul caruia stau insirate masinile locatarilor. 

„Trebuie sa am grija mare cand imi parchez masina aici. Dar n-am ce face, aici am loc. Acum am gasit loc chiar la intrarea in parcare, mai rau e cand gasesc loc in mijloc doar si trebuie sa ma strecor printre toate gropile astea. E rau, ce mai”, se plange un clujean care locuieste in apropiere.

Pe intreaga lungime a strazii Dunarii se pot observa aceste parcari improvizate de catre locatari. Masinile stau la intamplare. Dar majoritatea se scalda in mici piscine care se formeaza dupa orice ploaie. Daca la numarul 52, pare ca e o adevarata statiune pentru masinile locatarilor, la numarul 32,  putinul spatiu verde e doar balta uriasa in care sta parcata o alta masina.

Peisajul este dezolant, nici macar la capatul strazii, cand deja se intrevede Iulius Mall, parcarile nu arata mai bine, nici macar cele private.

In spatele blocurilor strazile sunt, la fel, neasfaltate, peticite, iar lacul se iveste plin de stufaris.

Cartierul Intre Lacuri e, de multa vreme, o zona uitata de administratia locala. De altfel, strada Dunarii, ramane inundata dupa fiecare ploaie. Cand privesti spre asa-zisele spatii verzi de langa blocuri, tot ce vezi sunt gropi si balti. Nu ai nicidecum impresia ca esti in Cluj-Napoca, orasul de cinci stele, ci, mai degraba, intr-un catun uitat de lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *