Conform datelor statistice, societatea română, carevasăzică, se arată neinteresată de a se pronunţa cu privire la problemele locale în proporţie de 60%.
Când vine vorba de implicare în rezolvarea unei probleme locale, aceeaşi societate română, carevasăzică, este neinteresată în proporţie de 85%. În schimb declară că şi-a rezolvat această povară a implicării mergând la vot.
Prin vot paticipă, dar nu se bagă.
La o astfel de participare „masivă” a societăţii române, carevasăzică, în viaţa propriei „cetăţi”, nu este de mirare că autorităţile locale îşi pot permite să acţioneaze în proporţie de 70% reactiv şi nu preventiv. Dacă se alege cetăţeanul cu capul spart de la nişte faţadă prăbuşită pe trotuar, intervin şi pompierii. Dacă nu, rămâne pentru ziua când se va întâmpla pocinogul.
Implicarea românului în problemele urbei (cetății) sale este la nivelul „lasă-mă, să te las”.
Şi atunci, întreb: când cetăţeanul, la nivel local, la baza „cetăţenismului” ca să zic aşa, este total neimplicat (neimplicabil, nemobilizat, nemobilizabil), generând guvernare locală de proastă calitate, putem avea, ca reacţie la nivel național, o bună guvernare?
Prin urmare, devine clar că nu putem aștepta minuni numai de la simpla “schimbare a clasei politice” – cât timp cetățenii români cu drept de vot sunt complici la delăsarea clasei politice.
Care clasă politică nu vine din afara societății, ci din interiorul ei. E nasoală, coruptă, analfabetă, needucată, din simplul motiv că societatea este la fel de nașpa.
Să luăm ca exemplu primarul tipic din România care “dă” în preajma campaniei electorale „mititei şi manele” (pâine şi circ, cum ar fi zis strămoşii noştri latini) și să-l punem primar într-un orășel din Germania. Vor avea cetățenii de acolo acel comportament de slugă din „satul mioritic”? Cred că nici vorbă.
Acum să-l aducem la noi pe primarul din orășelul german – vor dispărea manelele și grătarele legate de evenimente electorale? Cred că nici vorbă. Acest comportament „de campanie” există nu din cauza primarului, ci din cauza populației care s-ar simţi vexată de absenţa „obicieiului pământului”.
Citez din filozoful Heert Hofstede: „autoritarismul nu supraviețuiește decât acolo unde există servilism”.
Cum v-am mai zis: Lege fără autoritate nu se poate – în schimb se poate (și-am avut parte) de autoritate fără de lege.
Și-atunci, de unde „resursa de servilism”: din lipsă de educație, de valori, din lipsă de bici pe spinare și de chitanțier pentru amenzi?
Că eu am văzut străini, care la ei acasă n-ar fi îndrăznit să zică nici pâs, dară-mi-te să miște în fața autorității (legii), urcându-se în România beți turtă la volan și zicând că nu-i nici un motiv de îngrijorare – și nu erau români placați în „Străinezia”…
Înseamnă că au învățat rapid că la noi legea o aplică niște oameni care nu o respectă, oameni obișnuiți să-și completeze veniturile exploatând faptul că țin legea în vârful pixului. Organele statului care sunt în slujba „statului”, nu a cetăţeanului. Care sunt obediente în faţa Puterii că așa au fost educate: că nu există promovare pe merit în societatea românească, ci numai pe pile, cunoștințe și relații.
Că cei care promovează vreau slugi (de preferință incompetenți și obedientizați de această incompetență a promovării dincolo de limitele competenței) tocmai pentru a se putea folosi de impostorii puși în funcție.
V-am mai zis acest lucru: impostura este principalul pilon al guvernărilor româneşti. Spuneam că, “pentru mânuitorii de putere, cea mai riscantă alegere este să pună un specialist pe un post corespunzător specializării sale, deoarece se pot trezi pe cap cu unul dintre ciudaţii care-şi iau specializarea în serios. Şi ar funcţiona lucrurile, s-ar respecta legile, şi nu ar mai fie nevoie de şpăgi şi intervenţii. S-ar rupe lanţul de slugărnicie. Aşa că un papagal este mai bun de șef”.
Aşa că de papagali aveţi parte.
De la cei care fac numirile în „dregătorii” pornesc majoritatea mizeriilor cotidiene. Ori aceştia sunt politicienii şi cei care-i păpuşează-
Și, cum v-am mai zis: principala sursă de corupție, incompetență/impostură și servilism sunt partidele politice, modul lor de alcătuire: de la promovarea interioară pe bază de servituți, nu pe competențe.
Pe bază de „ţi-am dat/te-am servit, dă-mi/serveşte-mă”!
Prin urmare: de unde resursa de servilism? Păi fix de unde și restul elementelor de comportament și mentalitate, adică din jur. Așa funcționează o cultură: tiparele de gândire și acțiune se răspândesc de la o majoritate înspre individ.
Principalul loc de transmitere a acestor tipare nu este altul decât principalul loc de formare a individului: familia. Apoi vine școala.
În primul rând în familie şi în şcoală i se cultivă copilului acest spirit favorabil servilismului. Majoritatea învaţă că nu e bine să te bagi unde nu îţi fierbe oala, să nu vorbeşti neîntrebat şi capul plecat, sabia nu-l taie. Că cei cu gura bogată şi prea multă imaginaţie trebuiesc ajutaţi, prin orice mijloace, să se alăture masei şi să devină cenuşii.
Şi neinteresaţi de ce se întâmplă în jurul lor în proporţie de 60% şi să participe, dar să nu se bage în proporţie de 87%. Că are grijă statul de ei, după ce crapă, în proporţie de 70%.
Să moară şi capra vecinului!
Şi, gata!