Cică „A fost nevoie de pandemie ca să se dea copiilor tablete și laptopuri?” Ce-am mai râs, chiar dacă nu e râsul meu, că ce s-a furat s-a furat şi din buzunarele mele!
Se-ntreba aseară Cristian Tudor Popescu pe Digi24 TV, citez: „Doamna Anisie a spus că vor fi ajutați copiii săraci care nu au suport tehnologic pentru învățarea online, tablete, laptopuri, să fie livrate acestor copii. Vine o întrebare simplă: A fost nevoie de pandemie ca să se dea copiilor tablete și laptopuri de către stat? Dacă în pandemie găsim bani, când se dau bani în toate părțile, când bugetul pârâie din toate încheieturile, în astfel de condiții găsim bani pentru a da tablete copiilor, înainte de pandemie de ce nu s-a făcut asta? Banii existau. De ce nu s-au dat atunci?”
Poate Cristian Tudor Popescu nu mai realizează, dar voi realizaţi că „informatizarea” şcolilor a început în anul 2001 şi că, 19 ani mai târziu, şcolile româneşti încă mai au buda în curte, dar banii de „informatizare” s-au evaporat? Practic, singurul lucru „bun” din închiderea şcolilor din cauza pandemiei este că nu s-au mai înecat copiii în fosa septică a şcolilor.
Zicea (acum aproape 20 de ani!), Ecaterina Adronescu, ministrul care a iniţiat programul “Sistemul Educaţional Informatizat”, că (citez): “În 2001 a fost un adevărat haos la admiterea în licee. Ca să evităm dezordinea am încercat să facem repartiţia computerizată. Siveco, IBM, Compaq, FSC ne-au ajutat atunci gratis, pentru că nu existau bani în buget pentru acest proiect”.
Atât de pe gratis a fost ajutorul încât proiectul “Sistemul Educaţional Informatizat” a neantizat 182 de milioane de dolari din bugetul Învăţământului. Cică banii s-au dat pentru dotarea tuturor liceelor din ţară şi a unei părţi din şcolile generale cu computere, aparatură şi programe de calculator. Sătui de la atâta „gratuitate”, IBM, Compaq şi FSC s-au retras, aşa că guvernul n-a avut încotro şi a încredinţat direct către Siveco „gratuităţi” în valoare de 182 de milioane de dolari.
Fireşte, aşa cum ne-au obişnuit toate guvernările – şi cea actuală nu face excepţie – s-au cumpărat „în mod gratuit” la preţuri duble faţă de cele din piaţă, dacă tot nu s-a mai organizat nici o licitaţie. Nişte ani mai târziu, Mircea Miclea, ministru al Educaţiei, a demarat o anchetă internă în legatură cu această afacere.
Şi procurorii au zmotocit datele afacerii de au trecut anii ca şi clipele. Totuşi, nişte vorbe pe hârtie tot au rămas. De exemplu (citez): „ministerul a achiziţionat monitoare color, modele care nu se mai vindeau pe piaţă, la preţul de 7,6 milioane de lei, în condiţiile în care un monitor superior calitativ costa, în aceeaşi perioadă, în magazin, între 5,8 şi 6,7 milioane de lei. O imprimantă laser cumparătă de Ministerul Educaţiei la preţul de peste 27 de milioane de lei, avea valoare în magazin între 5,8 şi 13,6 milioane de lei”. E vorba de lei vechi, dar faceţi dumneavoastră conversia. Ideea e că de când se ştiu ele, Bugetele Ministerelor, au fost create doar să fie prăduite, nu să se facă ceva concret, ceva util.
Şi, exemplele despre jafuri pe „informatizarea” şi trecerea în on-line a şcolii româneşti, avem dosare întregi pe care se aşterne praful.
Chiar sunt curios: ce „siveco” de-al băieţilor deştepţi din „structuri” are de vânzare nişte hârburi la preţ de avioane?
Cu alte cuvinte, întrebarea lui CTP este retorică ieftină. Că, în țara lui “să se descurce”, cuvântul “ilegalitate” nu prea mai impresionează pe nimeni. Aproape toată lumea încalcă legile, măcar cu un soft piratat sau un film furat de pe “torente”. De ce să nu încerce şi cei care se joacă de-a statul să-şi tragă un folos necuvenit? Mai ales când procurorii tresar numai la glasul stăpânului, iar acesta li se schimbă mai des ca chiloţii…
Şi, gata!