Palatul Copiilor, pe orar de avarie. O inundatie de amploare a devastat mare parte din cladire

Cei mai mici cursanti ai cercurilor de la Palatul Copiilor nu mai au unde sa vina la aceste activitati, iar ceilalti sunt gazduiti cate doua grupe in alte spatii ale cladirii. O teava sparta in noaptea de 4 ianuarie a dus la pagube importante si paralizarea partiala a activitatii institutiei. Conducerea a facut chiar un memoriu la Ministerul Educatiei pentru acordarea de fonduri pentru reparatii.

Parintii copiilor inscrisi la cercurile Palatului au fost anuntati pe Facebook inca din 5 ianuarie ca “din cauza unor probleme tehnice, cercurile din cladirea centrala (Republicii 23), nu si cele din curte si sala de sport isi incep activitatea doar marti, 6 ianuarie 2014”. 
De asemenea, prietenii de pe Facebook erau rugati sa isi anunte si cunoscutii care ar putea fi afectati de aceasta masura. 

“Incepand de maine, 6 ianuarie 2015, cursurile in salile de cerc ce n-au suferit mult din cauza inundatiei se reiau conform orarului stiut. Exceptie fac cercurile: dans modern (Nicoleta Salamon), balet (Laura Hathazi Ursu), ansamblu folcloric (Camelia Motoc), gimnastica ritmica (Mariana Radvanyi), gimnastica artistica (Cosmina Demeter) care isi vor modifica orarele (si salile) in functie de mersul lucrarilor de remediere a problemelor (nu mici ) aparute”, au mai aratat oficialii institutiei. 

Necazul s-a intamplat in noaptea de 4 ianuarie, dupa cum a relatat pentru Ziar de Cluj Mona Horodinca, directoarea institutiei. 

“Am fost sunati de catre firma de paza cu care avem contract, au primit semnal de avarie. Cand am ajuns acolo am constatat ca s-a spart o teava de apa rece in podul cladirii si s-au produs inundatii in mai multe spatii: la sala de balet, la cea de dans modern, in spatiile de la parter si la demisol. Au fost luate primele masuri, avem acordul Inspectoratului Scolar Judetean pentru reparatiile necesare. Ni s-a spus ca probabil teava avea o fisura mai veche, in perioada sarbatorilor apa a avut  presiune mai mare si astfel a cedat. Portarul a mai intrat in cladire, insa nu a apucat sa mearga in fiecare sala ca sa descopere defectiunea mai repede. Am aflat doar cand apa a ajuns la instalatia electrica si s-a declansat semnalul de avarie”, a precizat aceasta.

Spatiile au cunoscut diverse lucrari de reparatii de atunci, insa procesul este incetinit de uscarea lenta a peretilor. Intre altele, pe langa zugravire, este nevoie sa se monteze tavan fals pentru trei sali,  pentru alta trebuie parchet nou. 

“Chiar astazi m-am uitat la un perete care aparent se uscase, insa atunci cand s-a dat o gaura a curs apa. Este o cladire veche, din caramida, va mai dura pana se usuca totul, desi am adus dezumidificatoare pentru asta”, a precizat Horodinca. 

Drept urmare, o parte din cercuri nu s-au mai tinut anul acesta. 

“Oricum, cei mici, grupele de 4-5 ani erau adusi la noi de bunici si nu veneau constant la cursuri. Profesorii au decis sa facem eforturi sa tinem cursurile pentru cei mai mari, aflati la cursuri avansate si de performanta, mai ales ca au concursuri la primavara. Speram sa putem finaliza lucrarile macar partial pana la inceputul celui de-al doilea semestru, dupa vacanta dintre 1 si 8 februarie”, a mai spus directoarea. 

Valoarea totala a pagubelor se ridica la 80.000 de lei. 

“Am facut si un memoriu pe care l-am trimis la Ministerul Educatiei, in speranta ca ne vor aloca bani pentru aceste reparatii. Am explicat situatia, am trimis si niste fotografii. In functie de cat vom primi vom inainta cu reparatiile. Daca nu avem fonduri pentru tot, vom lasa o parte din lucrari, cum ar fi tavanele pentru vestiare, pentru lunile de primavara. Am inceput anul necajiti, dar colegii s-au mobilizat si au dat o mana de ajutor cum au putut... Suntem pe orar de avarie, speram sa isi revina totul la normal din semestrul al doilea”, a mai spus Mona Horodinca.

Palatul Copiilor din Cluj-Napoca a fost infiintat in anul 1951 sub denumirea de Palatul Pionierilor, denumire care s-a modificat apoi, devenind Casa Pionierilor si Soimilor Patriei. Dupa 1989 unitatea s-a numit Clubul Copiilor si Elevilor, iar din 1992 a devenit Palatul Copiilor. Cladirea se afla pe strada Republicii si are filiale in Marasti, la Baisoara si Caps-Valea Ierii. Potrivit site-ului institutiei, aceasta are in subordine administrativa si financiara Cluburile Copiilor din orasele Dej, Gherla, Turda, Campia-Turzii si Huedin.

Finantarea procesului educational este asigurata de Ministerul Educatiei Nationale, prin Inspectoratul Scolar Judetean, si prin resurse extrabugetare. Manifestari organizate de Palatul Copiilor beneficiaza si de sprijinul comunitatii locale, precum si de cel al organismelor guvernamentale si nonguvernamentale.

Foto: Facebook

 

Adauga comentariu