Orban și Iohannis luptă cu covidul prin înghesuială. Pandemia de prostie, mai gravă decât cea de coronavirus

Din 9 noiembrie 2020, prin hotărâre de Guvern liberal Orban-Iohannis, românii au fost condamnați la înghesuială. Măsurile decerebrate luate, chipurile, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt, de fapt, mană cerească pentru noul coronavirus care se va putea transmite mai ușor între oamenii care se vor aduna, în intervale mai scurte de timp, mai mulți în aceleași spații.

Guvernul Orban, pierdut în spațiu de felul său, pare a trăi într-un univers în care singura coordonată valabilă este cea temporală – vrem transmitere comunitară mai mică? E simplu!

Reducem programul la magazine! Ce mai contează că întârziații, cei care își făceau cumpărăturile de obicei la finalul programului, între 9 și 10 seara, se vor călca de acum în picioare cu aceia care mergeau la cumpărături mai devreme?

Închidem piețele din spații închise, le scoatem pe stradă! Pe stradă, unde, din cauza gerului, vânzătorii vor face amigdalită, bronșită, pneumonie, gripă sezonieră, viroze și coronavirus, vor strănuta, își vor șterge secrețiile nazale, apoi vor pune mâna pe bani și pe produse, fiindcă pe stradă, în ger, nu vor avea nici condiții să se spele pe mâini. Pe stradă, unde cumpărătorii nu se vor înghesui, urmând a se înghesui alături de semenii lor purtători de coronavirus, în supermarketurile încălzite.

Reducem programul prestatorilor de servicii până la 9! Perfect, boss! La sala de fitness, de exemplu, unde programul era până la 10 sau 11 noaptea, acum e până la 9 seara. Cei care se antrenau, de obicei, între 9 și 11, vor merge acum tot la ultima oră, adică între 7 și 9. Numai că, boss, deșteptule, prim-ministrule, între 7 și 9 la sală era și până acum oră de vârf, adică plin, boss, iar acum va fi și mai plin! Ai făcut căca*ul praștie, Orbane!

La fel, inteligenții de liberali, foarte deștepți în cap, au interzis circulația persoanelor în intervalul 23-5, cu următoarele excepții: practic, toate. E atât de ușor de motivat de ce nu ești în pat la orele alea, încât dacă vrei să umbli toată noaptea pe stradă, poți umbla liniștit! Cine între 11 și 5 dormea sau făcea sex la el acasă până acum, va face același lucru și de acum încolo. Cine nu, va umbla pe străzi la băute la prieteni, cu poșta sau cu ce pofte va pofti, bineînțeles, cu declarația completată în prealabil că merge la farmacie să-și cumpere Viagra (ca să evite decesul membrului de jos al familiei) sau paracetamol (că-l doare capul de la băutură). Toți/ toate vor avea vârstnici de îngrijit la 1 noaptea, și sugar daddy-ul fiind tot vârstnic, de obicei, nu?

Ai mers la party la un prieten și ai rămas la 11 fără băutură? Scrii o declarație că mergi la farmacie și iei și-o sticlă de ceva pe drum, de la benzinărie. Ți se face foame? Comanzi o pizza prin delivery! Totul se poate, în această debandadă numită „Grup Strategic”, Guvern, Minister, instituții care luptă cu covidul atâta de bine că se p*șă covidul pe ei cu boltă, practic, cum vrea el.

Tot ce reușește Guvernul Orban e să lupte contra locurilor de muncă, a întreprinzătorilor privați, a oamenilor care muncesc pentru ei și pentru alții, care oferă locuri de muncă, ori servicii care cresc calitatea vieții oamenilor.

Dacă impui închiderea teraselor încălzite, tu, ca guvern, doar falimentezi terasele, nu și covidul, care se va răspândi în continuare în casele oamenilor unde aceștia se vor aduna la un pahar, pentru a socializa.

Dacă impui închiderea mai devreme a magazinelor, doar îi faci pe oameni să se înghesuie mai mulți în același spațiu, într-un timp mai scurt. E logic, nu? Nu și pentru Guvernul Orban.

Dacă scurtezi programul la sală, cei care se antrenează de zeci de ani vor merge în continuare, aceiași, în același spațiu, într-un timp mai scurt, adică mai înghesuiți. Dacă închizi sala de tot, îi condamni pe oameni la sedentarism, adică la imunitate scăzută, la mâncat mizerii, la boală, îi predispui și pe sportivi la a contracta noul coronavirus, fiindcă ei nu vor mai face sport, ci vor sta cu prietenii pe canapea la halbere.

Guvernul Orban manageriaza pandemia fără logică, fără cap și coadă, cu măsuri parcă picate din cer, dintr-o altă lume, într-o altă lume decât cea reală, în care trăim cu toții.

Nu știu ce măsuri ar trebui să fie luate pentru ca lupta cu pandemia să fie una eficientă. Nu sunt specialist în sănătate publică. Însă logica îmi spune că actualele măsuri frizează prostia și nebunia, îmi zice că nu vor rezolva absolut nimic, că de Crăciun și de Revelion și încă o perioadă înainte și după ne vor închide în casă de tot.

Gândirea logică mă lasă să înțeleg faptul că  vom hiberna vreo două luni ca urșii, fiindcă incompetenții liberali care ne conduc nu sunt capabili să gândească alte măsuri eficiente în afară de lockdown.

Noroc că vom avea vaccinuri, fiindcă, în lipsa unui vaccin, puțini dintre noi ar fi scăpat sănătoși fizic, psihic și financiar din această pandemie de coronavirus, coroborată cu pandemia de prostie de care omenirea suferă, practic, dintotdeauna, dar care se simte mai pregnant în perioadele dramatice, cum este și cea de acum.

În România prostia doare groaznic, este mai gravă decât coronavirusul, însă, din păcate, nu îi doare pe proști, e dureroasă doar pentru cei care sunt obligați să le respecte măsurile, de frica amenzilor.

Dacă prostia i-ar durea și pe guvernanți, hotărârile de guvern ar începe cu: „Auuuu!”

Adauga comentariu