Din oras

ORASUL NIMANUI: Statuile Clujului, "ruginite" de nepasarea Primariei

Zeci de milioane de lei se arunca pe borduri, trotuare si plombarea strazilor din municipiul Cluj-Napoca. Cand e vorba de alocarea banilor pentru statuile si monumentele istorice din oras, administratia Boc nu e atat de larga la buzunar. Ziar de Cluj a facut o trecere in revista a catorva dintre statuile din Cluj-Napoca si gradul acestora de degradare. Din pacate, nepasarea autoritatilor face ca turistii Capitalei Europene a Tineretului sa fie ingroziti de cum arata statuile din oras. 

In spatele Bisericii Sf. Petru din cartierul Marasti se afla statuia Fecioarei Maria Protectoare sau Statuia Ciumei cum mai este denumita. Ridicata in anul 1744 in stil baroc a fost primul monument public al Clujului  si initial a fost amplasata pe strada Universitatii. Desi au fost o serie de discutii cu privire la reamplasarea ei pe strada Universitatii de unde a fost mutata in 1959 pentru a o salva de administratia comunista, nu s-a reusit concret nimic. 
Aflata intr-o stare avansata de degradare, statuia Fecioarei Maria este ignorata de autoritati iar ultima renovare a ansamblului statuar dateaza din anul 1958.

Astazi trecatorii pot admira doar un obelisc de pe care sunt cazute statuetele, iar soclul este degradat de ploaie. Renovarea si mutarea statuii pe vechiul amplasament din centrul orasului este inca o promisiune neonorata de catre autoritati.

Monumentul Rezistentei Anticomuniste  amplasat in apropierea Operei Maghiare de langa Parcul Central a fost inaugurat cu mare fast in 2006 de catre primarul Emil Boc aflat atunci la primul sau mandat. Din 2006 edilul a uitat sa mai treaca prin zona. In prezent placile de marmura de pe Monumentul Rezistentei Anticomuniste incep sa se desprinda, iar pe o raza de 50 de metri in jur nu exista niciun cos de gunoi.

Putini stiu ca bustul lui Horea din Piata Garii este opera lui Romul Ladea. Statuia a fost ampalasata pe locul actual in 1964, in spatele acesteia fiind ridicata o fantana arteziana care este folosita in prezent pe post de toaleta de catre persoanele fara adapost care isi fac veacul prin zona pasajului Garii Cluj-Napoca. In micul parculet  dimprejurul statuii, spatiul verde este invadat de rahat de caine, iar soclul pe care este asezat bustul lui Horea se degradeaza de la an la an. E putin probabil sa iti dai seama de cum arata orasul din birou si sa te informezi doar din ce iti spun subalternii.

Grupul statuar Horea Closca si Crisan ridicat pentru a-i evoca pe cei trei conducatori ai rascoalei taranesti din 1784-1785, opera a sculptorului Ion Vasiliu, este lasat sa se degradeze. Placile de marmura din soclu se desprind, lasand ca apa de ploaie sa se infiltreze deteriorand si mai mult sculptura. 


Acestea sunt doar cateva dintre zecile de sculpturi si monumente pe care administratia locala nu este capabila sa le intretina intr-o stare demna de un oras european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *