Omul nou se naște acum, în casă

Când te trezești închis în casă, cu unele libertăți limitate, realizezi, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, că nu doar exercițiul unor drepturi ți-a fost restrâns, ci însăși expresia persoanei care erai – poate te defineai și te identificai cu imaginea ta de bun profesionist: erai frizer, stomatolog, șofer, chelner, avocat etc., iar acum vezi că serviciile tale sunt suspendate temporar, pentru că nu sunt esențiale, decât în limita unor urgențe.

Poate te defineai, în ochii tăi, prin pasiunile pe care le aveai: erai un bun sportiv, alergător, dansator, erai cel mai tare petrecăreț, poate mergeai la biserică, poate meditai în grup, erai yoghin, făceai săptămânal drumeții montane, zburai cu parapanta, erai motociclist și altele.

Poate erai ultra-sociabil și nu stăteai acasă singur mai mult de o oră pe zi, seara și dimineața, când te pregăteai de plecare sau de culcare. Plus orele pe care le dormeai, uneori nici acelea la tine acasă. Poate erai mizantrop și de abia așteptai să vină weekendul, să stai în casă, să nu mai vezi pe nimeni, să nu te mai deranjeze țipenie de om.

Poate înjurai societatea și oamenii, cât sunt toți de nesimțiți, de răi, de proști! Poate, uneori, te gândeai că ar fi bine să vină apocalipsa, să scapi de tot, de toți și de toate.

Iar acum, te-ai trezit în casă, tu cu tine sau cu familia restrânsă. Fără o identitate profesională, fără o identitate socială, fără posibilitatea de a mai fi cel care erai. Cel puțin, temporar.

Încet-încet, începi să te uiți în oglindă la sinele tău și să realizezi cine ești tu, de fapt, dincolo de toate condiționările și măștile sociale pe care le-ai îmbrăcat până acum. Începi să vezi cum și cine ești cu adevărat, ca ființă, ca suflet, ca gândire, ca simțire.

În funcție de ce faci acum, de ce vei face în această perioadă de solitudine și de izolare, te vei șlefui și redefini pentru când va trece criza și vei ieși din casă. Reacțiile tale la veștile proaste din jur te sculptează acum ca om, chiar fără să îți dai seama.

Fațetele personalității tale reale, autentice, vor ieși la suprafață în curând, și vei vedea în viitorul apropiat dacă ești un luptător, un rezistent, sau un laș, un fricos, un individ slab, care se prăbușește sub povara lipsurilor. Pentru că nu vom mai avea multe lucruri pe care le-am avut până acum, care ni s-au părut importante și definitorii, fără de care am crezut că nu am putea trăi.

Nu vom mai avea și nu mai avem deja visurile, speranțele, planurile, năzuințele, așteptările pe care le-am avut în urmă cu 2-3 săptămâni. Peste 2-3 luni vom fi cu totul și cu totul alți oameni.

Vremurile de criză  scot ce e mai bun sau ce e mai rău din ființa umană, iar fiecare individ se redefinește acum prin deciziile pe care le ia în fiecare moment al singurătății sale, prin fiecare atitudine pe care o adoptă.

Putem, în această perioadă, să ne câștigăm respectul față de propria persoană, printr-o atitudine pozitivă, încrezătoare în forțele proprii, prin credință, prin compasiune, sau putem să devenim oameni de nimic, ce calcă totul în picioare din disperarea de cauză a salvării propriei persoane, a salvării a ceea ce am fost și nu mai putem fi.

Cât va dura această încercare a izolării și ce va presupune ea sub aspect material și psiho-emoțional, nimeni nu ne poate spune acum cu certitudine. Iar incertitudinea reprezintă o altă grea încercare pentru psihicul nostru, pentru mintea noastră care deja ne chestionează frecvent asupra unor lucruri existențiale esențiale: ce va însemna viața mea de aici încolo, voi mai fi perfect sănătos, voi mai avea un loc de muncă, o sursă de venit, prieteni, familie completă etc. Sunt întrebări pe care nu le putem evita.

În momentele acestea, în care ne trezim închiși în casă, cu orizontul îngust al câtorva pereți, dincolo de care ne este recomandat să trecem doar pentru cumpărături, tot ce ne mai rămâne solid e fărâma aceea de suflet față de care, până acum, majoritatea dintre noi am fost deconectați.

Când pierzi tot ce ai fost, chiar și temporar, ce îți mai rămâne?

„Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea.” Fără acestea, omul nou, care se naște acum în casă, după terminarea crizei epidemiologice, ar genera în societate o profundă criză morală, ar umple lumea de angoase, de frici, de răutăți dintre cele mai meschine.

Încercați în această perioadă să vă regăsiți liniștea, să vă împăcați cu soarta, așa cum este ea, să vă bucurați de puținul pe care îl mai aveți, de voi înșivă, deveniți mai cumpătați. Oricum, nu aveți de ales. Goana după agonisirea a cât mai multor lucruri și experiențe a fost tăiată brusc de virusul care ne dă acum un reset. Va începe, după încheierea pandemiei, lupta pentru reconstruirea vieții noastre. Însă, omul nou care vei fi se naște acum, în casă.

Lumea va fi schimbată fundamental de această criză sanitară – poate va trebui să te reinventezi profesional, să îți faci alte planuri, alte idealuri, să îți reconsideri pasiunile, prioritățile, pentru că nimic nu va mai fi la fel. Nici măcar tu. Ai grijă ce se naște în tine acum, în uterul propriei case, pentru că din acest embrion va crește omul nou care vei fi tu, după criză. Nu deveni un animal, doar pentru că, fără vina nimănui, ceea ce ai fost ca om s-a suspendat temporar.

Și stai în casă. Cu fiecare ieșire pe stradă, ne prelungești nouă, tuturor (deci și ție) agonia izolării necesare pentru ca omul, și nu virusul, să învingă.

„Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea.” Sper să le întâlnim unii în ceilalți, atunci când ne vom reîntâlni, după pandemie, în lumea largă – pe stradă, la muncă, în cluburi, în restaurante, pe terase, la sală, peste tot pe unde vom umbla iar liberi pentru a ne dărui unii altora umanitate.

„Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” Să sperăm că, și de această dată, va învinge.

Adauga comentariu