OFICIAL: Rămâne cum s-a stabilit: România-Muntenegru, pe Cluj Arena. S-a reluat vânzarea biletelor

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat că meciul România-Muntenegru, din preliminariile Campionatul Mondial din 2018, se va disputa tot pe Cluj Arena, aşa cum s-a stabilit iniţial.

Oficialii FRF au cerut comisiei UEFA prezente la Cluj în această săptămână să analizeze şi posibilitatea ca acest joc să fie mutat pe stadionul CFR-ului, din cauza stării gazonului de pe cel mai mare stadion al Transilvaniei, însă meciul de debut al selecţionerului Christoph Daum pe banca Naţionalei se va disputa, în cele din urmă, tot pe Cluj Arena.

„În urma inspecției UEFA cu privire la situația gazonului de pe Cluj Arena, FRF a solicitat și o analiză comparativă de specialitate din partea forului continental care să cuprindă și situația stadionului Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca. Concluziile acestei analize comparative evidențiază avantaje și dezavantaje pentru fiecare dintre stadioane în perspectiva meciului din 4 septembrie, astfel că am decis ca partida de debut a “tricolorilor” în aceste preliminarii să fie găzduită de Cluj Arena. În același timp, avem încredere în capacitatea și disponibilitatea partenerilor noștri clujeni din cadrul acest demers organizatoric de a se asigura că suprafața de joc se va prezenta în condiții bune la ora partidei, posibilitate evidențiată și de raportul de specialitate al UEFA, în cazul unor eforturi susținute”, se arată în comunicatul FRF, potrivit CJSport.ro.

În aceste condiţii, vânzarea pe internet a biletelor pentru jocul din 4 septembrie a fost reluată, de luni tichetele de acces urmând să fie comercializate şi la casele de la Cluj Arena. Acestea pot fi cumpărate, deocamdată, doar de pe bilete.frf.ro şi bilete.ro, preţurile fiind cuprinse între 35 de lei la peluze şi 150 de lei la tribuna I.

 

foto: facebook/radu ratiu

Comentarii

vasile

25.08.2016 16:48

Ba io nu mai inteleghttp://www.zf.ro/eveniment/uefa-meciul-romania-muntenegru-se-va-desfasura-pe-stadionul-echipei-cfr-cluj-15610911Astia zic ca invers. Care stie unde se va desfasura de fapt meciul ? ADMIN: oficialii CFR ne-au declarat acum doua zile ca ei nu au capacitatea de a gazdui atatia cumparatori de bilete cati s-au declarat ca au cumparat on-line. Din motive de siguranta. Pana acuma aceasta este pozitia oficiala a FRF ca se tine pe Cluj Arena. L-ar fi mutat la Bucale, dar credem ca le-a fost frica de scandal.

Adauga comentariu