Oficial, lucrările de pe șantiere sunt „monitorizate” de autorități. În teren, se muncește ardelenește FOTO

Potrivit reprezentanților administrației locale, proiectele de infrastructură aflate în derulare decurg conform calendarului stabilit: „Pe fiecare șantier avem monitorizată situația astfel încât să poată fi încheiate lucrările care pot fi terminate în perioada de toamnă, conservate pe perioada iernii și, evident, finalizate la timp. 

Acolo unde nu merge treaba, reziliem”, a afirmat primarul Emil Boc în cadrul unei intervenții la un post de radio local. 

șantier Bulevardul 21 Decembrie 1989

Joi, în jurul orei 10 AM, pe o bună parte a șantierului deschis în centrul Clujului pe Bdul 21 Decembrie 1989 se muncea ardelenește: muncitorii erau scumpi la vedere, iar clujenii își făceau loc pe „trotuarele” sparte, printre marcaje și cabluri abandonate...

Modernizarea Bulevardului 21 Decembrie 1989 

Valoarea proiectului este de 41,7 MILIOANE de lei, fără TVA. Parțial, finanțarea este acoperită din fonduri europene.

Durata de execuție este de 13 luni, conform contractului. 

CITEȘTE ȘI: Viceprimarul Dan Tarcea: Ploaia ar putea prelungi șantierul din centrul Clujului

Potrivit asigurărilor făcute de autoritățile locale, termenul de 15 Aprilie 2022 va fi respectat, iar toate lucrările vor fi încheiate. 

CITEȘTE ȘI: Lucrările de pe Bdul 21 Decembrie 1989 au transformat trotuarul în șantier și au scos pietonii pe carosabil

În martie 2020, administrația locală deschidea, alături de firma Diferit SRL, șantierul de pe Bdul 21 Decembrie 1989.

Obiective:

realizare benzi dedicate transportului public în comun-etapa 1 (inclusiv lucrări de infrastructură, amenajarea spațiului public, semaforizare, iluminat public și mobilier urban.

Cele 4 tronsoane supuse procesului de modernizare alcătuiesc B-dul 21 Decembrie 1989 (între Piața Unirii și Biserica Sfântul Petru/ strada Buftea) și strada David Ferenc (între B-dul. 21 Decembrie 1989 și strada Brassai Samuel).

Tronsonul 1: B-dul. 21 Decembrie 1989 (între Piața Unirii și Prefectura), inclusiv str. David Ferenc
Tronsonul 2: B-dul. 21 Decembrie 1989 (intre Prefectura si Regionala CFR)
Tronsonul 3: B-dul. 21 Decembrie 1989 (între Regionala CFR și The Office)
Tronsonul 4: B-dul. 21 Decembrie 1989 (intre The Office si Biserica Sf. Petru)

Zona studiată se află în centrul municipiului Cluj-Napoca, are o suprafață de aproximativ 43.130 mp și este alcătuită din B-dul. 21 Decembrie 1989 (între Piața Unirii și Biserica Sfântul Petru/ Buftea) și strada David Ferenc (intre B-dul. 21 Decembrie 1989 și str. Brassai Samuel).

Străzile care urmează să fie modernizate au o lungime totală de 1.698 m.

 

 


Adauga comentariu