Oare toți procurorii se lingușesc pe lângă șefi, pentru ca prim-procurorii să respingă plângerile pentru ordonanțele lor de clasare? Sau prim-procurorii fac asta MOCA?

E atât de mare procentul în cazurile în care procurorul de caz dispune clasarea dosarului, iar denunțătorul să fie nevoit ajungă în sala de judecată pentru ca să-i povestească judecătorului cum organele de anchetă i-au dat jet, încât mă neliniștește teribil. În aproape șapte ani de când scriu despre dosare penale le-am auzit pe toate: polițistul care descurajează victima să semneze denunțul, anchetatorul care avansează și lasă dosare neterminate drept moștenire pentru alt ofițer care și de ciudă nu le face, victime tratate drept inculpați, glume proaste din partea „uniformei” către omul umil care vrea dreptate și cel mai și cel mai mult asta cu plângerea la primul procuror împotriva ordonanței de clasare dată de procurorul de caz. Aș vrea să văd câteva astfel de plângeri admise și cum arată efectiv o hârtie de genul, pentru că mai am puțin și mă anunț că aș băga mâna în foc că nu există pe la Cluj așa ceva. Nicio problemă, am și făcut o astfel de solicitare și o să revin când am răspunsul.

Ce vreau să subliniez aici e că acest demers este unui INULTIL, dar indispensabil. Dacă o tipă își denunță fostul soț că i-a furat câteva sute de milioane din casă, iar procurorul îl cheamă pe el la vorbitor și ăla zice ca nu i-a luat, acolo moare dosarul. Că doar, dacă tipa nu face pe anchetatorul să dovedească suspiciunea rezonabilă, să aducă măcar o poză-două că ala rupt în cur are dintr-o dată bani de BMW și vacanțe cu noua iubită, nici măcar nu începe urmărirea penală. Și dacă începe și se termină în clasare(PRIMUL JET), tipa, necăjită s-ar duce la o altă instituție să se plângă, dar trebuie prima dată să se plângă prim-procurorului de la parchetul respectiv. Ei bine, ăla, vede plângerea și i-o respinge, că doar n-o să recunoască cetățenilor că are o gașcă de oameni care sub eternul pretext, adevărat ce-i drept în unele cazuri, al volumului ridicat de dosare înregistrate (asta deși vă spuneam că unele plângeri nu mai văd numărul de înregistrare) mai e lovit și de o lene cel puțin intelectuală, care, ce e drept e alimentată și de minciunile ofițerului judiciar cu care acesta lucrează.

Eu cred că în unele cazuri e o relație bolnavă și superficială: ofițerul îl minte pe procuror că a încercat și nu se poate, procurorul știe că e mințit, dar minte și el mai departe că a încercat și nu se poate. Asta cred eu. Și tot eu sunt cea care crede că prim-procurorii nu mai fac dosare de urmărire penală, nu că lucrează non-stop la plan de management sau că ar citit fiecare rechizitoriu pe care îl contrasemnează, ci pentru că dacă ar face-o, al lor rechizitoriu ar trebui contrasemnat de un superior de la București și se tem, la rândul lor de JET. 

Mă rog, revin.

Ei și acest prim procuror, El Hefe din parchetul respectiv, are ca rol principal să ofere al doilea jet către persoana vătămată. Și după ce persoană îndură, dacă mai are chef ar cam trebui să se pună din nou pe scris, ori să își ia avocat că nici dracu nu o bagă în seamă de nesimțită-plătitoare-de-taxe-dar-nu-patroană și să se adreseze instanței cu rugămintea să le spună procurorilor să își facă treaba.

Acolo, uneori e și cu noroc: sunt judecători pe care îi doare la patină și văd clar lenea din spatele ordonanței de clasare și dispun de îndată reluarea cercetărilor, dar sunt și ceilalți care arată compasiune față de volumul ridicat de dosare înregistrate într-o mai mare măsură decât ar arăta față de persoana vătămată.

Să vă spun ceva, așa din adâncul sufletului din popor? Nu banii pe care nu îi recuperați ne interesează când depunem plângerea, ci dreptate, f** gurița voastră!


P.S. Dumnezeu doar poate să știe ce e în capul vostru atunci când dați date despre victime celor pe care ancheta voastră îi vizează!!!  

Adauga comentariu