Din oras

Oana Boc initiaza o campanie de strangere de fonduri pentru unul dintre studentii ei

“Silviu a vazut lumea ca noi toti. I-a vazut culorile, contururile, a vazut zambetele celor dragi, a invatat sa scrie, sa citeasca. Si brusc, cand avea 9 ani, in mijlocul copilariei, i s-au luat toate culorile, toate jocurile, iar contururile, zambetele si literele a invatat sa le descopere in alt fel, a invatat sa simta in intuneric ceea ce pierduse odata cu lumina”. Asa scrie Oana Boc despre unul dintre studentii sai, pentru care a inceput, ieri, o campanie de strangere de fonduri. Silviu Rosu are nevoie de 8.000 de euro pentru o operatie care l-ar putea ajuta sa vada din nou, iar sotia primarului Clujului s-a hotarat sa ii fie alaturi in aceasta lupta.

Cand avea un an, Silviu a fost diagnosticat cu glaucom. Dupa mai multe operatii facute gresit, spune el, si-a pierdut vederea de tot. Asta s-a intamplat cand avea noua ani.

“In anii urmatori, am reusit sa ma obisnuiesc cu gandul, dar nu pentru ca m-am resemnat, ci pentru ca am inteles ca e nevoie sa treaca timpul. Am inteles ca trebuia sa am rabdare. Desi am invatat sa citesc altfel, desi sunt recunoscator pentru tot ceea ce-am putut sa ascult, imi doresc sa citesc o carte adevarata. Eu cred, dar am nevoie ca voi sa credeti impreuna cu mine, pentru ca mi s-a dat sansa unei alte operatii care ma poate ajuta sa-mi recapat partial vederea”, povesteste baiatul.

Anul acesta, Silviu a venit din judetul Iasi, sa studieze la Facultatea de Litere din Cluj, la sectia romana-engleza.

“Aici l-am cunoscut pe Silviu, in urma cu cateva luni, la cursul nostru de Lingvistica generala. In amfiteatrul Eminescu, mereu plin de studenti din anul I, Silviu se aseza intotdeauna in prima banca. Zambitor, curios, atent, se lasa mereu provocat de intrebarile mele si de multe ori de la raspunsurile lui puteam porni problematizari si lamuriri conceptuale. Silviu, nu doar descoperea un teritoriu nou al stiintei limbajului, ci, in acelasi timp, se lasa descoperit de noi toti, in aceasta dorinta a lui de a gasi o mare bucurie in cunoastere, ca si cum ar fi vrut sa compenseze vazand cu mintea si cu inima ceea ce nu putea vedea cu ochii”, scrie Oana Boc, lector universitar la Facultatea de Litere din Cluj, despre studentul ei.

Asa ca sotia primarului a pornit o campanie de ajutorare a tanarului care mai are inca o sansa de a duce o viata normala. Pe pagina sa de Facebook, Oana Boc ii roaga pe prietenii ei sa depuna bani in conturile deschise in numele lui Silviu si sa vina cu idei si propuneri de strangere de fonduri.

“Va chem pe toti sa il ajutam pe Silviu Rosu sa poata vedea din nou, sa redescopere chipul mamei sale pe care nu l-a mai putut vedea de zece ani, sa poata citi, sa poata privi cerul albastru ca ochii lui”, mai scrie Oana Boc.

Iar raspunsurile au venit prompt: unii vor sa organizeze seri cu muzica sau dans, altii propun sa se recite poezii, iar banii stransi sa ii fie donati baiatului. 

Cei care vor sa-l ajute pe Silviu sa vada din nou o pot face donand bani in conturile deschise pentru el la BCR: 

Contul in lei: RO93RNCB059912316633­0002

contul in euro: RO23RNCB059912316633­0001 

sursa foto: Facebook.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *