Editorial

O veste bună și o veste rea: Adio trotinete! Nu la noi, la alții

Ne-au invadat trotinetele. Nimic nou. Ca și cum nu era îndeajuns balamucul traficului din oraș, cu biciclete, mașini și pietoni circulând haotic de colo-colo, izbindu-se unii de alții, au venit și ăștia cu trotinetele să-l amplifice. Sunt pline trotuarele de trotinete abandonate, adevărate obstacole în calea oamenilor. Ca și cum nu erau îndeajuns autoturismele parcate pe trotuar, nevăzătorii și mamele cu cărucioare sunt obligate, acum, să ocolească și trotinetele abandonate aiurea în mijlocul trotuarului. Până la urmă chestia asta a devenit foarte enervantă. Plus că, fără să aibă habar de regulile de circulație, trotinetiștii se bagă în trafic, ca musca-n rahat. Nu demult am văzut o fâță pe trotinetă, care a intrat cu viteză într-un sens giratoriu și după ce a ieșit, în loc să se retragă lângă bordură, a ținut-o pe mijlocul drumului, pe linia albă. Un șofer, a încetinit în dreptul ei, a deschis geamul și i-a zis ceva, nu știu ce că eram prea departe să aud. Probabil să tragă la bordură. După cum a smucit nervos din cap, fata cred că i-o fi zis ceva de genul „ce vrei, mă!” și și-a continuat drumul netulburată, tot pe mijlocul străzii. Că-i dreptul ei. Chiar nu sunt destui demenți la volan și pe biciclete? Ne lipseau zăpăciții cu trotinete?

Ce credeți că fac cei de la Primărie? Pun la cale un regulament. „Regulament privind condițiile de utilizare a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în regim self-service, pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca”. Nu contează ce prevederi are. Maxim va mai aduce ceva bani în bugetul Primăriei. Regulamentul, pe cale să fie adoptat, nu va pune capăt haosului. Au încercat și alții, dar fără succes.

Emil Boc o știe foarte bine dar susţine, totuși, utilizarea trotinetelor, după reguli stricte, pentru a împiedica Clujul să ajungă în situaţia altor oraşe europene: „Vă citez ştirea din Copenhaga: primăria interzice accesul în centrul oraşului a trotinetelor electrice închiriabile din 1 ianuarie 2021. Oamenii nu mai au loc să meargă pe stradă din cauza trotinetelor aruncate peste tot… Singapore interzice trotinetele pe trotuare, model pe care îl are în vedere şi Franţa sau Germania. Când spun aceste lucruri, le spun cu bună credinţă, nu vreau să ajungem acolo”.

Sunt tare curios cum om reuși noi acolo unde au eșuat norvegienii, singaporezii și nemții? Adică, crede cineva că regulamentele noastre pot fi mai bune decât ale nemților sau danezilor? Sau că românii sunt mai disciplinați decât nemții sau danezii?

Bine zicea scriitorul Daniel Shor: „Deşteptul învaţă din propriile greşeli, cel inteligent din greşelile altora şi prostul nu greşeşte niciodată”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *