Jos palaria

O poveste incredibilă despre un medic clujean care respectă jurământul lui Hippocrate. Printre Lucanii care "ronțăie" până la os sistemul medical mai există și OAMENI

Un părinte a relatat pe Facebook o experiență pe care a avut-o într-un spital din Cluj-Napoca, o mostră de umanitate și profesionalism tot mai rar întâlnită în sistemul medical actual. Să începem anul (și) cu o poveste frumoasă, despre medicii onorabili ai României, care își pun la bătaie toate abilitățile în ciuda condițiilor mizere în care lucrează.

,,Câte ceva și despre medicii onorabili ai României:
Apropo de Lucan. Există și altfel de medici.
Acum zece ani băiatul nostru s-a îmbolnăvit grav. Practic a fost septicemie.
Am fost trimiși la Cluj la Pediatrie. Acolo am dat peste un medic extraordinar. Conferențiar, șef, om mare. Medic mare, mă rog.
Un domn sobru cu un touch de eleganță engleză, foarte serios și strict cu mămicile însoțitoare, însă dispus să vorbească mult cu copiii și nu doar despre suferința lor.
Mai rar am văzut un om așa dedicat. Infecția era un rară, cu o protozoară, febră mare cu tot felul de complicații. Analize zi de zi, sânge, ecograf etc.
Medicul ăsta nu s-a lăsat până nu l-a făcut bine.
A pus diagnosticul corect și cu toate că el însuși se îndoia de el (din cauza manifestărilor atipice și agresive), era convins că altceva nu poate fi. La două săptămâni după externare -internarea a durat o lună- a venit și rezultatul analizelor din Germania. Diagnosticul și tratamentul a fost cel corect.

La medicul acesta veneau mame cu copii foarte bolnavi cu boli cronice urâte, cu ani de nopți nedormite din toată țara, din orașe cu ”spitale mari”.
O mamă disperată, copilul era în criză și mai avea și diaree, a urlat la medic și i-a aruncat diareea pe el. Omul s-a scuturat, a ieșit din salon fără crize. S-a reîntors după o jumătate de oră la mămică pe care a întrebat-o calm: ”Bun, v-ați calmat? Haideți să vorbim acum”.

Nu mi-a cerut bani acest medic. Dacă-mi cerea nu prea aș fi avut de unde să-i dau. Soția era internată cu băiatul, eu fără servici și ajutor de șomaj eram cu mama la radioterapie la alt spital din Cluj.
Un om și un medic extraordinar.

O mențiune pentru medicul pediatru de gardă Batiz, din orașul meu. Nu știu cum, dar și-a dat seama că febra nu era o simplă ”răceală” ci ceva mult mai grav, ba chiar a intuit problema.
A doua zi analizele confirmându-i bănuielile, a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe medicul din Cluj.
Și datorită lui băiatul nostru trăiește.
Mulțumesc domnule Farcău, mulțumesc domnule Batiz și să aveți un 2018 de vis!”

Sursa: Răzvan Luca/Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *