O parte din curtea școlii Liceului Eugen Pora, scoasă la vânzare. Se vor trezi elevii cu un bloc în loc de teren de sport?

Liceul Eugen Pora din Mănăștur pierde o parte importantă din terenul din curtea școlii, în urma unei retrocedări. De parcă nu era de ajuns că cele câteva sute de elevi care învață la acest liceu nu au o sală de sport, acum există riscul să se construiască un bloc sau orice altă construcție în curtea școlii. 

Liceul Eugen Pora se află, alături de zeci de școli din municipiu, pe lista neagră a retrocedărilor. O suprafață de 1023 mp din terenul școlii a fost restituită unor persoane fizice. După ce a fost montat și un panou în curte care anunța că se vinde teren, unii părinți au intrat în panică. Oamenii se tem că proprietarul actual va construi un bloc chiar în curtea școlii și se va pierde o bună parte din terenul folosit de elevi.

“Ce poziție adoptă Primăria în legătură cu liceul Pora din Mănăștur? De câteva zile este un panou cu vânzare teren, adică jumătate din curtea școlii este scoasă spre vânzare. Totuși e o școală, sute de copii învață acolo nu au sală de sport. Nu se consideră ceva de interes local major?! Să insiste Primăria să îl despăgubească pe proprietar. Ne trezim cu un bloc în curtea școlii”, a spus recent Simona P, o mămică, la o emisiune radio unde a participat un reprezentat al Primăriei.

Conducerea școlii spune că nu au fost anunțați că s-ar vinde terenul, dar nici nu este treaba lor din moment ce Primăria a împroprietărit pe cineva. Directorul liceului nu dă doi bani pe posibilele efecte ale acestei retrocedări. 

“Eu nu am văzut niciun afiș, dar nu Primăria îl pune în vânzare, acolo este un proprietar. Eu nu știu dacă în mediul online îl pun în vânzare sau în ziare. Proprietarul nu are nicio obligație să mă informeze. Primăria a împroprietărit pe cineva acolo și el poate să facă ce vrea pe terenul lui. Eu nu am fost anunțată că se vinde”, a declarat directorul Liceului Eugen Pora, Dorina Borza, pentru Cluj 100%. 

Terenul din curtea Liceului Eugen Pora a fost retrocedat în urmă cu câțiva ani, fiind parte dintr-un imobil a cărui suprafață totală ajunge la 1.066 mp. 

“Prin sentința civilă nr.319/F/2010 a Tribunalului Cluj, respectiv Decizia civilă nr.212/A/2010 a Curții de Apel Cluj și Decizia nr.4725/02.06.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost restituită o suprafață de 1023 mp. din curtea Liceului Eugen Pora, în baza legilor proprietății, fiind identificată ca parte din imobilul cu nr. cadastral 285546, în suprafață totală de 1066 mp, întăbulat în CF nr.285546, cu drept de proprietate în favoarea revendicatorilor, persoane fizice”, au transmis reprezentanții Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei.

Reprezentanții Primăriei au refuzat să spună ce se va întâmpla în continuare cu terenul retrocedat din curtea liceului sau dacă vor încerca să îl despăgubească pe proprietar ca acesta să nu vândă.

 

 

 

Sursa foto: Flickr

Comentarii

r.c.

22.09.2017 14:48

Pentru justa informare a cititorilor dvs: terenul pe care a fost construita scoala, si o serie de blocuri din zona a fost proprietate privata, confiscata de comunisti. Faptul ca s-a retrocedat o foarte mica parte din acest teren este un lucru corect si o reparatie minima pentru acei proprietari. Chiar si in acest moment pe o parte din terenul retrocedat este construit acel teren de fotbal 100% PRIVAT care produce venituri pentru "investitor" si pentru scoala in conditiile in care terenul apartine unor alti proprietari, platitori de impozite pe teren. O buna perioada de timp nimeni nu s-a suparat pe aceasta situatie pentru ca, nu-i asa, e o situatie care convine parintilor, scolii si celor care au de castigat de pe urma ei. Acum, dupa ce s-a judecat o vesnicie in tribunale si s-a recastigat dreptul de proprietate, dupa ce primaria a tergiversat ani la randul punerea in posesie, intr-adevar se pune problema vanzarii acelui teren privat. Parintii pot sa stea linistiti, legea interzice constructia de imobile cu alta destinatie decat cele de utilitate publica: scoala, gradinita, cabinete medicale, etc, deci nu se pune problema construirii unui ansamblu de locuinte decat daca se fenteaza grav legea actuala. Si sunt sigur ca daca parintii ar trebui sa plateasca chirie proprietarilor pentru faptul ca odraslele lor se joaca pe acel teren, n-ar mai scoate capul la inaintare cum fac acum cand li se face frica de o posibila vanzare a terenului. E o vanzare, nu inseamna ca acei copii o sa ramana fara scoala sau ca o sa invete mai putin daca acolo se construieste un imobil. Vezi cazul Liceului de Informatica din Zorilor unde tot asa s-au trezit cuo clinica de ginecologie privata in curtea scolii. Copiii aia invata in continuare, la fel de bine sau de prost cum faceau si inainte de retrocedarea terenului.

Adauga comentariu