Din oras

O nouă Taxă de Urbanism: „Autoritatea locală trebuie să fie dinamică și proactivă”

Autoritățile locale anunță aplicarea unei noi taxe de urbanism pentru sprijinirea eforturilor de realizare a noilor cartiere și a extensiilor din zona municipiului Cluj-Napoca. Înființarea unei noi taxe ar putea fi resimțită în prețul final al achiziționării unei locuințe, însă deocamdată reprezentanții administrației locale nu s-au referit în mod explicit la acest aspect. Cum va fi resimțită noua idee de aplicare a unei taxe de urbanism în piața imobiliară urmează să devină subiectul unei analize. Potrivit edilului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, pentru început, taxa de urbanism nu reprezintă decât o propunere pentru spijinirea investitorilor în realizarea cartierului Sopor și a extensiilor Clujului. 

„Taxa de urbanism este o propunere pe care am făcut-o în cadrul unei dezbateri pentru a fi analizată de către cei care sunt interesaţi şi dacă va găsi susţinere, va fi promovată. 

Ea doreşte să ajute, să sprijine investitorii privaţi, pe cei care au terenuri în Sopor. Discutăm strict de cartierul Sopor sau de viitoare extensii ale Clujului cu peste 100 de hectare. Nu discutăm de alte zone.

Ce avem în cartierul Sopor astăzi: 240 de hectare de teren, care sunt toate private.

Avem iniţiativa Primăriei care spune că noi facem PUG şi masterplanul care spune unde sunt parcurile, bulevardele, grădiniţele, şcolile, ca să avem un cartier ordonat, o premieră în România. 

Ne apropiem de finalul acestei prime părţi, să avem studiul de fezabilitate terminat.

Ce urmează după? Cine face utilitățile, bulevardele, şcolile, etc?! 

Lăsăm privaţii să se înţeleagă între ei, când vin înţeleşi la noi, primesc autorizaţie sau ce am enunţat eu e ca propunere, ca municipalitatea să îşi asume şi pasul următor şi să spună: „Nu numai că v-am făcut masterplanul general, cum arată un cartier modern al Clujului, dar facem şi insfrastructura de bază, bulevard, şcoală, grădiniţă, parc, exproprierile”.

Din banii cui? 

Bani publici, evident, că eu nu pot ca să fac o investiţie privată, doar dacă recuperez. 

Şi atunci, cum?

Putem lua un credit din care să facem aceste lucrări şi Primăria trebuie să îşi recupereze aceşti bani de la investitorii privaţi, pentru că este un cartier privat. 

Şi atunci, modalitatea prin care se poate recupera este o taxă de urbanism, adică fiecare investitor, în funcţie de câţi metri pătraţi contruibili are, plăteşte o taxă din care se fac aceste utilităţi, despre care am vorbit: şcoală, creşă, grădiniţă, parc, etc.
 
Propunerea trebuie discutată cu proprietarii de terenuri, în Consiliul local, eu am enunţat această idee de a veni să ajut. 

Autoritatea locală trebuie să fie dinamică, activă și proactivă”, a declarat Emil Boc în cadrul unei intervenții la un post de radio local. 

Ideea unei noi taxe de urbanism, deocamdată pentru zona Sopor și extensiile Clujului, a fost lansată de primarul Emil Boc, joi, în cadrul dezbaterii pe Tema Locuirii din cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică. 

În prezent, piața imobiliară din Cluj este cea mai scumpă din țară. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *