"O ie nu se poate masura in timp" - A inceput Targul Regional pentru Artizanat si Mestesuguri

Intrarea cu numarul patru din Polus Center va fi pentru urmatoarele zile o usa nu doar catre cinematograf sau food court, ci o usa spre trecut, spre satul traditional romanesc. Aflat la a doua editie, Targul Regional pentru Artizanat si Mestesuguri a inceput ieri reunind mestesugari din diverse zone ale Transilvaniei. Pana duminica centrul comercial isi asteapta clientii cu standuri diverse de la imbracaminte fabricata manual, pana la diverse siropuri naturale, papusi de ceramica si alte obiecte decorative. Cei dornici au chiar ocazia de a incerca un razboi de tesut manual. Contrastul dintre cele doua medii integreaza armonios traditionalul in modernitate, clientii renuntand o vreme la magazinele cu branduri de renume in favoarea iilor, a braielor de piele si a cojoacelor.

Inainte de ora 16, ora la care era anuntata deschiderea oficiala a targului, se aud dinspre zona de food court melodii populare. Trecatorii nu sunt deranjati, din contra, asezarea mestesugarilor in apropierea standurilor cu mancare pare o alegere potrivita. Toti cei care iau masa par ca se aseaza intentionat cat mai aproape de scena si de standurile participantilor la targ. Desi scena e inca goala, interpreti in costume populare animeaza zona, pregatindu-se de spectacol. Fetele isi verifica machiajul, in timp ce mestesugarii isi prezinta cu drag produsele celor care se arata interesati.

“Mami, uite turta dulce si miere! Ai zis ca mierea imi face bine cand sunt racita”, striga o fetita tragandu-si mama inspre standul cu pricina.

“Turta dulce, siropuri naturale, toate sunt facute de casa si au arome de merisoare, catina, ghimbir, afine, coacaze. Tot ce vrei. Siropurile se fac la Dealul Botii, langa coada lacului Belis, iar turta dulce in Bontida”, le explica Varga Elisabeta celor doua care au ajuns langa turtele ei dulci.

Numele fiecarui mestesugar se afla pe standurile asezate in semicerc, care variaza de la produse alimentare, obiecte de mobilier si alte accesorii pana la papusi de ceramica, sticle artizanale si alte accesorii pentru fete, toate facute manual. Fiecare mestesugar sta mandru langa produsele sale, imbracat in ie, asteptand nerabdator sa-si spuna povestea.

“O ie nu se poate masura in timp. Depinde de dimensiunile ei. Eu lucrez costume populare, lucrul manual ia destul de mult timp fata de masina de brodat. Ajung cu cele mai mici pana la patru-cinci zile, pana la doua, trei saptamani cu cele mai mari. Depinde si de cerinte, daca mai trebuie modificat, daca pui mai multe culori, iarasi merge mai incet. Lucrez, insa, de multi ani si am dexteritate”, spune Elvira Gavris cu mandrie privind spre lucrusoarele ei.

Trei fete imbracate in costume populare, cu coronite de flori in par se plimba printre standuri oferind pliante treacatorilor. Incet, incet se aduna lumea si in fata scenei, spectacolul fiind deschis cu un joc de sura de la Orman al Ansamblului de pe Somes, comuna Iclod. Tineri si batrani se uita admirativ la spectacol, unii incercand sa dea din picior pe acelasi ritm.

Nici mestesugarii nu stau indiferenti la jocul tinerilor si se apropie cat pot de scena. Din toata imbinarea aceasta de spectacol si traditional, de departe, cea mai neobisnuita aparite, este doamna Kanyadi Linke Wilma din judetul Harghita. Ea sta linistita langa standul sau, de parca nimic altceva nu mai exista in jurul ei. Aplecata deasupra razboiului de tesut manual, ea s-a oprit din munca doar pentru a impartasi un fragment din viata ei. 

“Meseria asta am invatat-o din copilarie de la mama. Asta e o traditie. Dupa ce am intrat la pensie am inceput sa lucrez mai mult la razboiul manual pentru ca degeaba am lucrat 22 de ani de zile, ca nu primesc bani nici cat sa ies din poarta. Cu razboiul manual am noroc, cui ii place traditia si calitatea, cumpara de la mine. Am si comenzi si merg peste tot prin tara pe unde ne cheama pentru prezentare si ma bucur ca pot sa-i invat si pe altii. Nu exista culori pe care sa nu le pot face, am diferite culori, dupa cum se vede si pe masa. Fac modele la cerere, dupa culori si dupa marime, tot ce are nevoie o femeie in casa si se poate lucra la razboi, de toate fac. Am venit cu razboiul acesta pentru ca vin multi si imi cer sa-i las, sa faca si ei. Sotul si baietii mei vor face razboi manual pentru vanzare. Anul acesta au facut mai multe si au ajutat la crearea unui atelier de tesut. Toata familia se ocupa cu traditie. Sotul e tamplar, la fel si baietii, si ei lucreaza mobila sculptata, vopsita si oricine ce are nevoie, ei pot sa faca”, spune femeia.

Doamna Kanyadi nu s-a departat o clipa de razboiul sau de tesut. Dupa scurta ei marturisire, a inceput din nou lucrul la razboi. Si-a ridicat privirea doar cat sa mai spuna o fraza: “sa stiti ca iubesc mult ce fac aici. Iubesc sa vad cum dupa o ora pot sa ma opresc si sa vad ca iese ceva frumos din mainile mele”. 

Unii trecatori s-au oprit doar sa se uite la ea. Cateva mese mai incolo, doi copii se jucau cu niste papusi, un stand intreg fiind dedicat papusilor de ceramica imbracate in costume populare traditionale.

“Ma ocup cu papusile de vreo 20 de ani, copilul din mine a starnit asta pentru ca e inca acolo si la 40 de ani. Totul a inceput ca o joaca, am vrut sa vad daca reusesc sa fac eu ceva cu mana mea. Am terminat si o facultate, dar am ales in urma cu 20 de ani sa ma axez pe asta, numai pe papusi. In toata Romania suntem trei persoane care ne ocupam cu asa ceva. Papusile de ceramica se toarna la un atelier ceramic pentru ca eu inca nu mi-am permis atelierul acesta. Dar toate sunt pictate de mine. Tot ce inseamna papusa in sine, de la par pana la haine sunt facute de mine. Eu m-am si nascut in zona Calata unde e portul cu margele. Eu incep cam in februarie targurile si termin in 31 decembrie. De obicei prima data le pictez, iar pictatul pentru o papusa imi ia in jur de o ora. Doar pictatul, dupa aceea parul si hainele. Cam trei ore doar o papusa. Hainele toate le pregatesc inainte, ianuarie, februarie. Restul accesoriilor sunt toate manuale. Pastrez si traditia la coliere, dar  incerc prin margele si printr-un model mai modern sa obisnuiesc si tinerii”, povesteste Simon Csilla.

Din toate partile, produsele mestesugarilor atrag inevitabil, atentia. Toate asezate la un loc reconstruiesc cu succes imaginea satului traditional, unde fiecare indeplineste cu succes un rol. Deac Dorel isi asuma functia a ceea ce ar fi azi un designer de interioare, iar obiectele sale de artizanat contin la randul lor cate o bucatica din Maramures, zona pe care el o reprezinta.

“Vin din Maramures, din Cavnic. Eu fac sticle artizanale si montez in sticla bucata cu bucata. Fac inauntrul lor porti morosanesti, mori si diferite lucruri traditionale. Lucrez cu lemn de cires, de mar si de dud. Peste ele se pune tuica, ea da culoare si aroma. Sunt personalizate, am facut unul si cu Clujul. In functie de complexitatea lucrarii poate sa dureze de la o ora, ora jumatate pana la doua ore si ceva, pana se confectioneaza si se monteaza bucata cu bucata in sticla, totul e montat pe deasupra si sunt prinse in cuie de lemn, nu-s lipite, pentru ca daca le lipesti si pui tuica, tuica topeste lipiciul”, a explicat mestesugarul Deac Dorel.

Daca sticlele lui surprind o parte din arhitectura maramureseana, pe un alt stand, alte sticle din apropiere au o alta poveste. Cu simbolul lunii pe ele, sticlele contin diverse uleiuri din samanta de floarea soarelui, dovleac, nuca, in si altele presate la rece in comuna Luna. De altfel, isi aminteste Felicia Tulai, povestea acestor uleiuri e mult mai veche.

“Nu vorbim despre un produs nou, vorbim, totusi, despre un produs cu traditie pe care si bunicii nostri il faceau inainte de colectivizare, cand fiecare pe petecul lor de pamant isi punea fie floarea soarelui, fie canepa, fie dovleac. Si existau oloirile in sate unde ei mergeau cu semintele si isi faceau uleiul. Dupa revolutie, cum oamenii si-au recapatat terenurile si au inceput sa-si cultive pe terenurile lor samanta a reaparut necesitatea presarii la rece a semintelor. Asa au inceput, de fapt, parintii mei in 98. Si-au cumparat o presa de ulei si au inceput sa proceseze pentru oamenii din sat, din Luna. Ca produs si ca identitate in 2011 am inceput sa cream produsul nostru, sa incercam sa-l promovam, sa-l valorificam si sa diversificam pana la urma, de ce nu, traditia pe care o aveam, sa zic asa, din strabuni. Pe langa traditie, noutatea cu care sa zic ca am venit, am incercat sa valorificam si celelalte seminte oleaginoase. Am invatat de la parintii mei sa fac uleiul, dar dupa aceea, partea de diversificare a fost o intamplare fericita”, este de parere Felicia Tulai. 

Pe masura ce trece timpul, tot mai multi se aduna langa standuri si scena. Unii cumpara miere, altii se uita la ii sau probeaza curele de piele. Langa un stand de accesorii, ceva mai retras, un baiat ii pune prietenei sale un colier de margele la gat. “Bade unde ai fost aseara?” se aude dinspre scena pe care danseaza fete si baieti ai Asociatiei Tinerilor Iubitori de Folclor.

Adauga comentariu