O bătrână scandalagioaică terorizează o stradă întreagă din centrul orașului. Trăiește într-un focar de infecție, dar nimeni nu îi face nimic

O bătrână scandalagioacă și pasionată de adunat gunoaie a făcut un adevărat focar de infecție pe strada Grapei. Înjură, își face nevoile pe stradă, face focul în curte și și-a umplut cocioaba în care locuiește cu gunoaie. În iarnă, a fost evacuată de Primărie, dar s-a întors. Vecinii sunt disperați și vor doar să scape de scandaluri și jeg.

Pe strada Grapei, în cartierul Plopilor, la cinci minute de Sala Polivalentă, o bătrână a reușit să terorizeze o stradă întreagă. Trăiește într-o casă dărăpănată, adună gunoaie, este scandalagioaică, își înjură vecinii și își face nevoile pe stradă. Oamenii s-au săturat de bătrână și mai ales de nepăsarea autorităților locale, care nu au reușit să o potolească. Deși au făcut sesizări, bătrâna a rămas tot acolo, în cocioaba dărăpănată. Ca să fie tacâmul complet, mai vine și fiul ei, care este la fel de agresiv verbal.

“Din câte am înțeles eu, casa de aici a luat-o Primăria și noaptea vin și dorm aici doamna mai în vârstă și fiul ei. Am făcut o grămadă de sesizări la Primărie, peste tot și nu s-a luat nicio măsură. Ne-am gândit să facem noi curat aici că Primăria nu își dă interesul. Am înțeles că a fost luată pe pile casa asta și așteaptă să moară bătrâna”, spune fratele unui vecin al cocioabei.

În iarnă, bătrâna a fost evacuată de autorități, a fost pus sigiliu pe casă, dar s-a întors peste câteva luni, a rupt lacătul și sigiliul și a intrat. De atunci, gunoaiele cresc în continuu.

“Este groaznic și așa ceva în centrul Clujului...nici nu știu ce să zic. Cum permite Primăria așa mizerie și miros? Sunt și șobolani. I-a mutat azi iarnă de aici, dar văd că bătrâna, din nou, tot cară mizerie. Strânge de la gunoaie, toate le aduce aici. Își face treburile pe stradă, e ceva groaznic”, afirmă o femeie care locuiește în apropierea focarului de infecție.

Clujeanca adaugă că s-au adunat semnături și s-au făcut sesizări, dar fără folos.

„S-o mai făcut listă cu semnături către Primărie, dar văd că nu se întâmplă nimic, nu face nimeni nimic. În orice caz, suntem în centrul Clujului, nu suntem la Pata Rât. Eu cred că e mai rău ca la Pata Rât”, punctează femeia.

Vecinii spun că femeia a venit pe strada Grapei încă din anii ‘90 și de atunci e la fel. Adună gunoaie și face scandal.

„Noi am venit aici după ei, după 1990. De atunci, au stat tot aici. Bineînțeles, nu au făcut nimic, numai au stricat. Odată au luat tot gardul și l-au pus în mijlocul curții și i-au dat foc. Noi fiind în curtea de visa vis, frate-meu s-a apucat și a făcut el gardul. Până-i lumea tăt or stricat, or fost tot beți. Bătrâna aducea mizerii și o dată am văzut că au venit și i-au scos afară, anul trecut în toamnă. De vreo două luni și ceva, or venit și or luat lacătele jos, au rupt sigiliul și bătrâna o intrat înăuntru. Seara a intrat, a dormit acolo și dimineața au venit doi polițiști. Or întrebat-o cine e și cine o bătut-o că era bătută. O zis că fiu-său ăla bolund. De atunci, tot vine seara aici, vine și pe zi și aduce lucruri, le mai și pune pe gard, dar vecinii s-au apucat să le dea jos de pe gard și să i le arunce în curte”, afirmă Ana Maier, vecina de peste drum a bătrânei.

Din cauza mizeriei din curte, vecinii s-au trezit cu râme în curțile lor. Alții spun că au văzut șobolani.

„Nouă ne e frică de șoareci, de șobolani. Am avut râme în casă, care or venit de la bătrână. Urlă, blastămă, vai ce face cu noi. Așa a făcut tot timpul. Fecioru-său s-a dezbrăcat la pielea goală o dată ca să îl văd eu”, mai spune Ana Maier.

Un alt vecin afirmă că miroase atât de urât vara că trebuie să îți ții respirația când treci pe lângă cocioabă.

„E dezastru ce e în curtea ei, aici o să ne mănânce șobolanii și șoarecii. Cum treci pe lângă casă trebuie să îți prinzi nasul că nu poți trece de miros, dar pe ei nu îi interesează de mirosul din curte. Stă aici în mizerie și în gunoi că așa s-a învățat”, declară un bărbat.

Proprietatea casei este incertă. Unii spun că ar fi a Primăriei, alții au auzit că este a bătrânei. Oricare ar fi situația, autoritățile ar trebui să intervină pentru a stopa focarul de infecție.

„Nu e decât cu contract de mână. Ea nu o plătit impozite, nu o plătit nimic de când o venit aici. A rămas fără gaz, fără apă, că nu avea de unde să plătească. O făcut foc în curte, astupa geamurile cu perne, cu pături, cu ce putea”, punctează Ana Maier.

Vom reveni cu amănute despre acest caz. 

Comentarii

Dan

21.06.2017 15:53

Toata zona aia ar trebui rasa de pe suprafata pamantului! E plin de tigani si manelisti.

pop

04.07.2017 14:33

Primaria a luat in Decembrie 2016 hotarare de demolare al imobilului , insa nu facut nimic pana cum.Hotărâre nr. 726 / 2016  privind demolarea imobilului-construcție situat in municipiul Cluj-Napoca, str. Grapei nr. 3,

Adauga comentariu