In Cluj-Napoca, un centru universitar cu traditie, traiesc, printre cei aproximativ 80.000 de studenti, aproape 1.700 de persoane analfabete. Chipurile lor nu apar in vederi cu “I love Cluj”. Despre ei nu li se vorbeste marilor investitori care vin la Cluj “atrasi de tinerii bine pregatiti”. Ei sunt uitati printre scursurile societatii. Sunt nume din buletin care ajung in scurt timp “cazuri sociale” in condica unor asistenti neputinciosi, angajati ai statului. Maria Kovacs este una dintre ei.
In judetul Cluj, 4.873 de persoane sunt analfabete. Cele mai multe dintre ele, 3.140 sunt femei. Maria Kovacs este una dintre ele. Are 52 de ani, 10 copii si nu stie nici macar sa isi scrie numele pe o foaie alba. Nu a avut nicio slujba, este un “parazit al societatii” cu acte in regula: traieste intr-un centru social, se hraneste din alocatia copiilor si isi vinde ajutoarele de hrana primite de la UE. In schimb, recunoaste fiecare bancnota, fie de leu, euro sau dolar.
Se spune ca orice analfabet are scoala vietii, chiar daca nu stie sa iscaleasca. Daca ar fi sa ne luam dupa aceasta vorba din popor, 3% din populatia Romaniei, dupa cum indica ultimele cifre ale recensamantului, au scoala vietii in loc de patru clase. Sau una. Sau doua. Ultimele date ale recensamantului arata ca 3% din populatia tarii nu a absolvit o scoala.
Cum isi scrie numele un analfabet
Maria Kovacs nu stie sa-si scrie numele pe foaie. Cu varful pixului, mazgaleste un “K”, urmat de trei bastonase stangace, unite intre ele. E un “M”, de la Maria. Are 52 de ani, zece copii si e analfabeta. Captiva intr-o panza de paianjen, intr-o viata in care este dependenta de cei din jur. Raspunde la telefon radicand clapeta aparatului, nu merge niciodata singura la cumparaturi, iar speranta unei slujbe s-a stins de mult.
Maria traieste intr-un centru de ajutor social, departe de inima cosmopolita a Clujului, chiar in spatele Garii. Ocupa aici o camera cu sotul ei, strungar cu patru clase, si cinci copii. Toti merg la scoala, chiar si cel mai mic, Emanuel, elev in clasa a treia, stie sa scrie si sa citeasca. Numai ea nu are scoala.
Femeia se trage dintr-o familie de tigani, dar toti fratii ei au facut scoala, cat de putin.
„Fratele a avut patru clase, macar stie sa scrie si sa citeasca. Am avut patru frati si eu i-am crescut, am avut grija de ei”. In copilarie, ea nu a constituit niciodata o prioritate, iar adolescenta i-a fost scurta. Peste noapte, Maria a devenit mama a zece copii, pe care i-a ingrijit cum a putut de bine.
Nu le-a citit niciodata celor mici povesti inainte de culcare, nici nu i-a ajutat la teme. “Sotul ii ajuta, el stie sa citeasca”. Cu pixul in mana, Maria stie doar sa mazgaleasca o semnaturea scurta, din cateva linii si un K in fata.
O zi din viata Mariei
Maria Kovacs isi omoara timpul la Centrul Social de Urgenta a Primariei, construit pe strada Dragos Voda. Isi duce viata in camera cu sapte paturi, din care unul e ocupat de hainele copiilor. Pe o masa, cateva alimente, fructe si vase stau ingramadite peste caietele de scoala ale fetelor, Persida si Tabita. Camera de cativa metri patrati este universul femeii, ea nu merge la cumparaturi, nu iese neinsotita de vreun copil sau de sot, nu stie sa solicite nici macar o adeverinta pentru a beneficia de ajutorul social.
“Fac curat, stau, astept sa se deschida bucataria la ora doi, sa le fac la copii de mancare, ca suntem o familie mare”, isi rezuma activitatea zilnica.Vocea ei e intrerupta de soneria insistenta a unui telefon mobil. Maria ridica clapeta, si raspunde. Doar asa se descurca, nu stie sa formeze singura niciun numar.
Monotonia vietii din centrul social e sparta, din cand in cand, de filmele indiene de duminica. Maria Kovacs le intelege, din instinct. “Daca-l vad de la inceput, il inteleg. Cine-i criminalul, ce face… Nici io nu stiu cum il inteleg”.
“La bani ma pricep”
La cumparaturi, Maria Kovacs nu se descurca singura. A memorat, in timp, cateva produse de curatenie pe care le foloseste frecvent.
“Stiu toti detergentii, toate solutiile. Solutie pentru parchet, Domestos la WC, la baie, sampon Pur, <
>, le cunosc ce-mi trebe. Stiu si condimentele pentru mancare: vegeta, piper. Stiu si boiaua pe care o cumpara sotu si care nu-i buna. Cunosc marcile dupa eticheta”.
Iar cand vine vorba de bani, nimeni nu o poate trage in piept. Cunoaste fiecare bancnota, fie ca e vorba de lei, dolari sau euro.
“Acolo scrie zece lei. Are semnul”, arata spre bancnota cu chipul lui Grigorescu. “Ma duc la magazin cu un milion, imi da 90 de lei inapoi. Asta stiu si io sa socotesc. Si euro-i stiu. N-aveti?” rade femeia cu pofta.
Si-a depus „CD-ul”
Din 1 noiembrie, familia femeii urmeaza sa fie scoasa afara din centru. Au fost adapostiti aici timp de sase luni, iar acum ar trebui sa plece. In timpul sederii din casa sociala, Maria si sotul ei ar fi trebuit sa isi gaseasca un loc de munca. Dar nimeni nu angajeaza un analfabet la 52 de ani.
“Dac-ar fi sa lucrez, cred ca m-as descurca, ca femeie de serviciu”, spune ea.
Scoate din geanta o adeverinta medicala cu cateva diagnostice trecute de medic. “Nu stiu ce scrie, nu stiu sa citesc, dar doctorita mi-a zis ca nu prea poci lucra. Eu totusi as incerca”.
Este analfabeta, dar stie ca locurile de munca vin de pe Internet. Doamna Ana, de la centru, o ajuta sa isi mai caute cate ceva. “Si la Oficiul Fortei de Munca am CD-u, mere, si….nimic”.
Doamna Maria a vrut sa spuna CV, dar il confunda usor cu CD-ul pe care l-a vazut la copii cand ascultau muzica.
“Cand am sunat pentru un loc de munca si m-o intrebat cati ani am si daca am mai lucrat undeva, mi-o inchis telefonul. Macar sapte-opt clase de-as avea… Chiar si asa, nici cu scoala nu faci multe. Vin tineri cu Bac-ul luat la Oficiul Fortei de Munca pentru somaj. De ce? Cu scoala, si nu-i angajeaza, si nu-si gasesc locuri de munca”, isi arata aceasta deznadejdea.
Speranta femeii sunt copiii, pe care i-a trimis la scoala de mici. Persida, o tanara cu zambet luminos, e in clasa a X-a si ar vrea sa mearga si la facultate. “Imi place Biologia si Engleza”, spune tanara. Sora ei, Tabita, abia asteapta sa implineasca 18 ani, sa plece din tara, la munca.
“Ne ajuta scoala, fara scoala n-ai meserie. Nici la matura nu te ia fara cateva clase”, spun fetele.
Emanuel, baiatul de zece ani, e cel mai mic din familie. Poarta un tricou cu numele fotbalistului Messi si isi plimba de colo-colo rucsacul rosu, primit de la scoala.
“E primul in clasa, numai ca-l trimitem la scoala speciala. Nu avem ce face, macar acolo isi face temele la scoala si primeste o masa calda pe zi”, spune mama lui.
Destin de analfabet
La Centrul de Urgenta a primariei traiesc mai multe persoane fara scoala. Nici una nu a reusit sa isi gaseasca o slujba.
“Unii dintre ei se complac in situatia asta, le convine. Primesc ajutor social si patru portii de mancare. Unii si-au vandut ajutoarele alimentare primite de la Uniunea Europeana”, spune Alexandru Ploscar, coordonatorul centrului.
“Incearca, dar ne batem de un zid. Cand aud angajatorii ca sunt persoane nescolarizate, nu vor sa ii ia nici la curatenie”, arata acesta.
In Romania traiesc, astazi, aproape 250.000 de persoane analfabete, dintre care peste 160.000 sunt femei. In judetul nostru, aproape 4.900 de omeni sunt analfabeti si aproape 14.000 nu au absolvit o scoala. Cifrele ultimului recensamant plaseaza Romania in fruntea tarilor din Sud-Estul Europei cu cei mai multi analfabeti.