DE REŢINUT: Când e vorba de infrastructură, România reuşeşte să facă notă aparte faţă de ţările civilizate: cu cele mai mari preţuri pe kilometru, cele mai mici perioade de garanţie, cele mai lungi termene de execuţie şi miliarde de euro cheltuite fără nici un rezultat.
Bun, anul 2021 a fost declarat de către cei din Uniunea Europeană “Anul transportului feroviar”. Motiv pentru care, prin Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă, li s-a cerut statelor europene să înceapă investiții de amploare în calea ferată (nu în drumuri) ce ar trebui să aibă ca efect transferarea, până în 2030, a 30% din transportul rutier de mărfuri pe distanţe de peste 300 km către transportul pe calea ferată sau pe căile navigabile.
Până în 2030, s-ar dori triplarea lungimii reţelei feroviare de mare viteză (prin mare viteză înţelegându-se peste 250 de km/ oră, nu viteza căarului cu boi) și finalizarea unei rețele europene de mare viteză și transferarea pe calea ferată a majorității transportului de călători pe distanţe medii.
În mod firesc, România este decuplată total de la aceste cerinţe. Noi, după 30 de ani de nefăcut autostrăzi, am învăţat hărnicia de a le face pe toate până în 2026. Iar prin investiţii pentru “marea viteză” România înţelege obsesia lui Boc pentru 14 kilometri de metrou care, între cele 12 staţii, nu apucă nici măcar să atingă viteza melcului turbat.
Cât despre “marea viteză” realizată pe căile ferate din România, în 2019 (de exemplu), aceasta a fost de numai 44,02 km/h pentru trenurile de pasageri – şi de 15.97 km/h pentru trenurile de marfă. În pandemia din 2020 nu prea s-a călătorit, dar mă îndoiesc că s-ar fi realizat îmbunătăţiri de viteză.
Iar nu se mai vede “buna guvernare” a Guvernelor care parazitează România de la atâta interes pentru propăşirea şi prosperitatea poporului, din cauza intereselor şi obsesiilor personale ale guvernanţilor.
Cum vă ziceam, când e vorba de infrastructură, în România se cheltuiesc energii şi bani fără nici un rezultat.
Să vă dau un exemplu, că tot a reapărut pe radarul mass media Relu Fenechiu, condamnatul penal care conduce prin alţi borfaşi filiala PNL Iaşi: până să bufteze privatizarea CFR Marfă și să fie condamnat definitiv cu executare ca un borfaș ce vinde fier vechi revopsit, Relu Fenechiu s-a dus la negocieri la Bruxelles şi s-a întors cu bani pentru un tronson de autostradă nou-nouţ: Sebeş-Turda. Asta se întâmpla în 2013. Reţineţi că Sebeş – Turda nici azi nu este gata în totalitate. De ce? De ce nu? O parte s-a stricat, o parte s-a furat, o parte s-a pierdut.
Oricum, bine că nu e gata, că iar aveam parte numai de o pistă mai mare pentru avioane politice (pornind de niciunde şi terminându-se nicăieri, cam ca pistele pentru bicicletă ale lui Emil Boc). În fond, nici măcar azi nu există finanţare între Sibiu-Piteşti sau Sibiu-Braşov-Ploieşti.
Așa că această autostradă nu a putut să treacă Carpații în opt ani şi nu-i va trece nici în următorii 10 ani, chiar dacă, printr-o minune, ar fi prinsă finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Acum opt ani ne-am trezit din nou cu niște bani de cheltuit fără noimă despre care încă n-am aflat că erau destinați vreunui amic politic.
În clasamentul internaţional al competitivităţii, România este la infrastructură pe locul 136 din 139. După noi mai sunt doar Mongolia, Angola şi Bosnia-Herţegovina din care ultimele două au trecut şi prin război.
La capitolul “cale ferată”, din lungimea totală de linii curente și directe, 73% erau scadente la revizii capitale (adică sunt ieşite din garanţie de ani buni de zile). La sfârșitul anului 2019 existau 1.175 de puncte periculoase (terasamente cu probleme de stabilitate, zone de munte cu risc de căderi stânci, tuneluri cu infiltrații, poduri cu probleme legate de stabilitate infrastructură sau suprastructură), dintre care 264 pe linii magistrale și principale. Pe parcursul unui an au fost eliminate 519 restricții de viteză, dar au fost introduse alte 430. Practic, ce se repară ziua, se strică peste noapte.
S-a ajuns aici din cauza subfinanţării şi a managementului defectuos făcut cu şoşonari şi lipitori de afişe numiţi politic. Măcar suntem consecvenţi: veşnic pe ultimul loc în Uniunea Europeană.
Dar politicienii noştri visează cai verzi pe pereţi.
Am un singur comentariu: oricât de mare ar fi hoţia, aceasta nu poate să explice toată mizeria ultimilor 30 de ani. Unii dintre decidenți sunt pur și simplu imbecili.
Şi, gata!