Mai clipim de câteva ori și ne trezim că împlinim un an de pandemie într-un centru universitar medical în care spitalele de stat le oferă bolnavilor condiții comuniste, în care se moare, de multe ori, cu zile, nu datorită nepriceperii medicilor, ci a nepricepuților care au condus mereu acest oraș, care, în loc să investească masiv în spitale, au vărsat banii publici doar în pâine și în circ, fiindcă astea aduc clujenii la vot.
Dacă Funar a vopsit băncile și a pus drapele, Boc a carnavalizat orașul, care devenise, înainte de pandemie, unul festivalier, deschis tuturor drogangiilor și party people-ilor! Primarul a pompat, de-a lungul anilor, bani serioși în „cultură” și în divertisment, în toate asociațiile pseudo-culturale care sugeau de la țâța Primăriei ca Romulus și Remus de la lupoaică, unele făcându-i pe tinerii fondatori milionari, organizatori de festivaluri și prin alte părți.
Banii de la Primărie au ajuns în buzunarele largi ale tuturor culților clujeni care au livrat însă cultură prin părți! – au fost editate cărți de sertar, lipsite de valoare, au fost organizate bârfe și șușanele prin diverse spații improvizate, toate cu aer(e) de dezbateri, de festivaluri, de spectacole, de fapt niște aberații care nu aveau nicio legătură cu fenomenul artistic autentic. În timp ce Filarmonica a rămas tot fără un sediu propriu, în timp ce Opera Română și Teatrul Național își primeau spectatorii în aceeași clădire ponosită, unde te sufoci dacă stai la balcon, unde te doare fundul pe scaunele vechi, după numai o oră de spectacol.
Dar, ce e mai grav, investițiile în spitale au fost, întotdeauna, punctuale, nici vorbă de proiecte ample de modernizare, de reabilitare, de extindere! Adică, proiecte au fost, însă doar sub forma promisiunilor electorale reșapate de la un mandat câștigat la altul.
Nu demult, tinerii frumoși și atei ai României strigau că vor spitale, nu catedrale! Ca și cum catedralele, bisericile impozante ar fi fost ridicate numai din bani publici. Când, de fapt, fondurile pentru aceste construcții proveneau, în mare parte, din donațiile private ale enoriașilor.
Nu a strigat nimeni însă, până acum, la Cluj: „Vrem spitale, nu autobuze cu hidrogen!”, cu toate că se moare în pandemie, iar fondurile publice sunt, în continuare, direcționate demagogic, spre aberații.
Nu strigă nimeni: „Vrem spitale, nu băncuțe cu USB!”, cu toate că și aceste tâmpenii ne costă scump pe toți, fără a fi utile nimănui.
Nu strigă nimeni: „Vrem spitale, nu studiu de prefezabilitate pentru metrou!”, cu toate că e la mintea cocoșului că în solul Clujului nu se va putea săpa niciodată un tunel pentru metrou, din moment ce fundația pentru un banal pod nu s-a putut săpa în zona Porțelanului, banii pentru studii fiind irosiți acum doar pentru ca primarul să aibă cu ce se lăuda pentru a câștiga, cu 70%, și cel de-al șaselea mandat, peste 4 ani.
Nu strigă nimeni: „Vrem spitale, nu piste disparate, verzi, de biciclete!”, cu toate că nici clima, nici geografia orașului nu ne permit să biciclim eficient în toate cartierele și tot timpul anului, nemaivorbind despre impotența Primăriei care a construit numai cioturi de piste, fără legătură între ele.
Nu strigă nimeni: „Vrem spitale, nu aberații hipsteriste!”, pentru că nu vrem, de fapt, spitale, ci tocmai aberații hipsteriste. Votanții primesc exact ceea ce vor, apoi strigă, ce-i drept, că nu au condiții în spitale! Însă, când ajung la spital, mulți rămân fără aer, așa că încearcă să strige cam târziu.
Adevărul este că noi nu vrem spitale, ci autobuze fără șofer și cu hidrogen! Ce dacă riscăm, la un moment dat, să rămânem fără oxigen? Ghinion!