„Nu scapă nici un garaj nedemolat!”, dar garajele din jurul blocului primarului Boc până acum au scăpat. Un bun gospodar începe cu propria curte, apoi le face altora ordine și disciplină

„Nu scapă nici un garaj nedemolat!”, a declarat primarul gospodar Emil Boc, la un post de radio local, în data de 19 august.

„Toate garajele se desființează. Și în Zorilor este o platformă prevăzută pentru desființare, totul depinde de rezolvarea situației juridice. Adică, nu ne putem permite ca dintr-o platformă de 20 de garaje, unul să fie cu revendicare în instanță de proprietar, pentru că nu poți să desființezi niciunul și se blochează în totalitate.

Dar, așa cum am demonstrat, ritmul de demolare a garajelor este accelerat și nu scapă nici un garaj nedemolat din Cluj!”, a precizat primarul.

Edilul Clujului deține două apartamente în cartierul Zorilor. Nu e chiar „Boc de la bloc”, primarul cumpărând, potrivit informațiilor Ziar de Cluj, ambele apartamente pe același palier, la același etaj. Practic, și-a cumpărat tot etajul. (Plus, recent, o casă de vacanță la Câmpenești.)

Un bun gospodar, postură în care pozează răchițeleanul care se dă din popor în fața electoratului, ar fi început, în mod firesc, să facă curățenie urbanistică în propria ogradă, în preajma propriului său bloc. Puterea exemplului și a sacrificiului personal ar fi fost cea mai potrivită pentru a-i convinge pe clujeni să nu mai cârcotească, să nu mai fie nemulțumiți că rămân fără garaje: „Primele garaje dărâmate au fost cele din zona propriei mele locuințe! Eu am fost primul care am «suferit»!”, ne-ar fi putut spune la radio primarul. Sau: „Uitați, clujeni, am suportat disconfortul demolării garajelor, dar acum, chiar în jurul blocului meu, sunt mai multe locuri de parcare, frumos trasate pe trotuar!”

Dar, nu s-a întâmplat așa. Conform declarațiilor edilului, dărâmarea garajelor a început cu cartierul Mărăști (unde demolările continuă frenetic chiar și în această perioadă):

„Puteți să mergeți acuma să vedeți în tot orașul, unde am amenajat, începând cu zona Mărăști, unde am început prima dată, dar și în celelalte părți, unde lumea apreciază restructurarea urbană care a avut loc după ce s-a făcut această demolare a garajelor. Care, repet, va continua!”, a declamat Boc la radio săptămâna trecută.

Ziar de Cluj a primit astăzi o serie de fotografii cu garajele din zona blocului primarului gospodar:

După cum vedeți, nici urmă de demolare. Garajele, la urma urmei, sunt practice: protejează mașina de grindină, de soarele arzător, depozitează murăturile și acareturile casei. Iar garajele mai au încă o întrebuințare. În fața lor, se poate parca mașina primarului:

Vedeți, dragi clujeni, cum stă mașina acasă, în fața garajului, iar edilul vine pe jos la muncă? Cum niciun garaj nu scapă nedemolat, însă gospodarul Clujului începe demolările din Mărăști, și nu din Zorilor, unde domiciliază?

Un bun gospodar începe cu propria curte și abia apoi le face altora ordine și disciplină.

Adauga comentariu