Cică nimeni nu-și mai asumă nimic, de au ajuns funcționarii să nu mai miște un deget fără să nu întrebe de conformitate procurorii. Adică procurorii, în loc să se ocupe de munca lor, de avocați ai acuzării (din partea statului), se ocupă de avize de legalitate, iar funcționarii statului stau cu o mână-n fund și cealaltă se scarpină la cap.
Ori avem niște legi de tot rahatul care pot fi interpretate (sau sunt lăsate la interpretarea abuzivă) a magistraților, ori corpul funcționăresc este varză profesional – ori s-au întâlnit la mijloc cele două neajunsuri.
La noi numai cu hei-rupul se fac toate. Acum am făcut un fel de Bumbești-Livezeni al Luptei Împotriva Corupției, cu stahanovismele de rigoare. Și se vede.
Se vede mai ales cum “boborul” aplaudă frenetic de pe margine chiar și abuzurile.
Același “bobor” care a băgat în Parlament, în ultimul sfert de veac, cam 90% fie ciurucuri, fie borfași, fie și, și. În funcție de cum a stat cu ochii vârâți în tembelizor și i s-a părut că poate zice despre alesul său: „a furat, maică, dar a făcut și lucruri bune”.
Lumea nu prea le pricepe ce înseamnă aia Justiție.
Când vorbești despre “acces la Justiție” oamenii au impresia că e suficient să li se asigure intrarea în clădirile instanțelor – motiv pentru care s-au și băgat bani în “modernizarea” accesului și pentru persoanele cu handicap locomotor (acolo unde s-o fi băgat).
Nimeni nu se întreabă cum ajunge “boborul” să aibă acces la informații legale cu privire la Justișie, legi, norme, aplicări șamd. Belitul ochilor în “tembelizor” nu e acces la informație legală. Și nici părerismul pe legi din talk-show-uri.
Scurt și la obiect: în România legile nu sunt sunt publice – deși, în mod ipocrit, Statul te amenință din start că “necunoașterea legilor nu te absolvă de efectul acestora”. În România legile sunt proprietatea Statului, fiind editate de către acesta prin intermediul Monitorului Oficial și apoi sunt vândute inclusiv instituțiilor publice. Publicarea în Monitorul Oficial nu este una de masă, la liber, în așa fel încât legile să ajungă să fie aduse la cunoștința populației, în așa fel încât aceasta să fie conștientă de existența lor și repercursiuni. La ora actuală, nici o publicație, un site oficial din România nu pune la dispoziția cetățenilor contribuabili un Cod sau o lege care să conțină toate modificările actualizate la zi. Nu există nici o variantă oficială, numai inițiative private în acest domeniu. Așa că, legile nu sunt cunoscute de către populație. Nu sunt cunoscute în totalitatea lor nici măcar de către specialiști. Și sunt convins că există magistrați cu totul în afara cunoașterii legilor, care le aplică după ureche. Așa ajungem în situația enunțată în începutul materialului.
Altă problemă este că în România, nu există hotărâri judecătorești publicate, altfel decât pe site-urile Judecătoriilor, Tribunalelor și Cuților de Apel – la modul în care să fie accesibile tuturor.
Așa că, în afara noianului de non-informație de la tembeliziunile de știri, oamenii nu știu ce au voie să facă și nici nu conștientizează ce se va întâmpla cu ei dacă încalcă legea. Mai ales când văd cum borfașii devin modele de succes în viață: parlamentari, oameni de afaceri, vedete.
Ca și în mediul de afaceri, total bulibășit de către așa zisa “Revoluție fiscală”, nici în Justiție nu poți prevedea ceva. Asta înseamnă exact lipsă de acces la Justiție.
PS: Nu, acest material nu este împotriva Laurei Codruța Kovesi și, în nici un caz, în favoarea Grupulurilor Infracționale Organizate care se joacă de-a guvernarea în România ultimului sfert de veac. Este stric un material prin care vi se transmit date despre niște crunte realități. Fiat Justiția, este cam Lux în România.