Nova Taxi, ipocrizie dusă la extrem! Își face publicitate plătită, pe Facebook, folosindu-se de un accident rutier și un angajat rănit

Reprezentanții Nova Taxi nu au scrupule. Au ajuns să își facă publicitate plătită, pe Facebook, folosindu-se de un șofer al firmei, rănit grav în urma unui accident rutier. Și cinismul nu se oprește aici. "Doctorii" Nova Taxi anunță că rănitul ar putea să-și piardă un ochi.

Postarea face deja turul Facebook-ului, după ce reprezentanții de la Nova Taxi au plătit pentru a le fi promovat mesajul, iar odată cu el și firma.

Din nefericire, așa înțeleg reprezentanții companiei de taxi să se promoveze.

"Din păcate, tânărul nostru coleg are numeroase fracturi și e posibil să-și piardă ochiul. În mod sigur îi va fi afectată capacitatea de a mai lucra vreodată!", scriu administratorii paginii Nova Taxi.

Reprezentanții Nova Taxi fac referire la accidentul rutier de sâmbătă noaptea, de pe Calea Turzii.

Interlopul clujean Tudor Vancea conducea cu viteză, iar din cauza alcoolului consumat, a pătruns pe contrasens cu autoturismul și a intrat în plin într-un taxi. Șoferul taximetrului, de 24 de ani, a fost rănit grav. Interlopul a fugit de la fața locului, lăsându-și victima între fiarele contorsionate ale mașinii.

Adauga comentariu