Nouvier a jucat doar trei minute în acest sezon, iar Vasile Miriuţă explică: “Trebuie să se pregătească aşa cum vreau eu”

Unul dintre cei mai iubiţi jucători de către fani în sezonul trecut la CFR Cluj, Brian Nouvier, pare că a intrat în dizgraţia lui Vasile Miriuţă.

Noul antrenor al feroviarilor l-a folosit pe mijlocaşul francez doar pe finalul Supercupei României cu Astra Giurgiu, introducându-l în minutul 87, iar în etapa trecută l-a lăsat în afara lotului la meciul cu Concordia Chiajna. Miriuţă spune că şi-l doreşte în continuare pe Nouvier la CFR Cluj, îl laudă pentru calităţile pe care le are, dar îi atrage atenţia că trebuie să fie mult mai implicat la antrenamente pentru a putea prinde un loc în primul “11” al ardelenilor.

“Nouvier e un jucător bun, avem nevoie de el, dar trebuie să-şi facă treaba aşa cum şi-o fac şi alţii. Trebuie să muncească la antrenamente, iar dacă va face acest lucru îi voi da şansa să joace. Dacă nu îşi face treaba şi nu se pregăteşte cum vreau eu, nu va juca. Încă o dată, e un jucător bun, dar depinde numai de el”, a spus antrenorul CFR-ului, potrivit CJSport.ro, înainte de plecarea spre Botoşani, acolo unde feroviarii vor juca în această seară, de la ora 18:30, în etapa a doua a Ligii I.

Nouvier a venit la CFR Cluj în vara trecută de la echipa a doua a lui Metz şi mai are contract încă două sezoane cu formaţia din Gruia.

 

Adauga comentariu