Noul parking Negoiu este aproape gol, în timp ce trotuarele și terenurile din jur sunt aproape pline

Parkingul Negoiu, început în 2013, a fost finalizat în 2018, cu o întârziere de 3 ani. Deși lucrările au fost încheiate în decembrie 2017, parkingul nu a putut fi dat în folosință din cauza lipsei unui aviz de la Pompieri. Primăria a avut nevoie de șase luni ca să remedieze problemele semnalate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Parkingul, dat în folosință în urmă cu aproape 2 ani, nu a rezolvat problema parcărilor din zonă. În timp ce parkingul este ocupat doar parțial, oamenii continuă să își lase mașinile pe străduțele adiacente, pe trotuare, pe terenurile din proximitate, în și lângă garajele comuniste.

Parkingul le este destinat riveranilor, mănășturenilor care locuiesc în zonă, prioritate având, la inaugurare, cei care au deținut garaje pe terenul pe care a fost edificată construcția de 5 etaje, care oferă 376 locuri de parcare.

„Primăria Cluj-Napoca a deschis Parkingul Negoiu.

Parkingul "Negoiu", cu 372 locuri, a fost dat în folosință. De astăzi, clujenii utilizează noile locuri de parcare din cartierul Mănăștur. Cei care au deținut garaje sau locuri de parcare în zonă, desființate pentru construcție, sunt beneficiarii primelor abonamente atribuite de primărie în noul parking.

Locurile rămase libere sunt distribuite clujenilor în conformitate cu regulamentul de acordare a locurilor de parcare. Costul unui abonament este de 110 lei/an pentru persoanele fizice și 840 lei/an pentru firme.

Parkingul are un regim de înălțime de D+P+5E și capacitatea de 376 de locuri. Lucrările au început în 05.09.2013, iar ca și executant a fost desemnată prin procedura de licitație ASOCIEREA SC CONSTRUDAVA SRL – SC ICCO ENERG SRL- SC CONSTRUDAVA SRL, care pe timpul derulării contractului a intrat în insolvență și ulterior în faliment. Conform legii, municipalitatea a realizat noi proceduri care au rezultat în continuarea și finalizarea lucrărilor de către firma SC ICCO ENERG SRL. Valoarea totală a investiției este de 8.325.091,36 lei cu TVA.”, anunța primarul Emil Boc, în 14 iunie 2018, pe pagina sa de Facebook.

În prezent, însă, parkingul Negoiu nu se mai află pe lista de parkinguri de pe site-ul Primăriei:

Așadar, după ce primarul a declarat deschis parkingul Negoiu, acum acesta nu se mai regăsește pe lista de parkinguri afișată pe site-ul oficial al municipalității. Și, în plus, este mai mult gol.

Prin acest parking bate vântul. Și bate tare, la cât sunt de afectați pereții, la nici doi ani de la inaugurare:

Un parking nou are zone ample cu aspect de ruină. Șoferii mănăștureni preferă, prin urmare, să își parcheze mașinile, gratuit, pe stradă, ca pe vremea când nu aveau parking:

Chiar la intrarea în parking, șoferii și-au făcut parcare ad-hoc:

Și pe terenurile virane „La Terenuri”, aflate în paragină, mașinile stau așezate în rastel, ca la un târg auto rural:

La câțiva metri de parking, mănășturenii parchează în noroi:

Situația este una cel puțin ciudată: de ce ar prefera clujenii să își lase mașinile în glod sau pe străduțe unde riscă amenzi, în loc să parcheze într-un nou parking? De ce a dispărut parkingul Negoiu de pe site-ul oficial al municipalității? De ce este mai mult gol decât plin?

Vom adresa aceste întrebări și Primăriei Cluj-Napoca și vom reveni cu explicația paradoxalei situații.

Adauga comentariu