Din oras

Noile trasee ale Companiei de Transport Public întârzie să apară. Floreștenii s-au apucat să lanseze petiții online

Autobuzele Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca ajung cu greu în Florești. Sau mai degrabă, dificilă este intrarea din Florești în Cluj-Napoca, în contextul în care majoritatea liniilor de transport se opresc, inevitabil, în stația Bucium. 

Stația este capăt de linie pentru multe dintre autobuzele care fac legătură cu dormitorul Clujului, adică Florești. Aceasta reprezintă un soi de punct nodal, unde călătorii trebuie să coboare și să apeleze la alte linii de transport pentru a ajunge în oraș.

Însă, nu puține sunt zonele ce rămân neacoperite pentru floreșteni: bunăoară, pentru a ajunge în cartierul Gheorgheni, călătorul este n e v o i t să schimbe trei linii de transport. 

Astfel, cu o cursă supranumită ”metropolitană” (doar numele de ea), să spunem M24, călătorul urcă din Florești și ajunge fix în stația Bucium.

click foto pentru imagine completă

De acolo, pentru a ajunge în cartierul Gheorgheni, acesta trebuie să apeleze la un alt autobuz (de exemplu 25).

Pentru a ajunge în alte zone ale orașului, călătorii CTP care vin din Florești, sunt nevoiți să schimbe și câte (alte) două linii de transport: altfel spus, problema se referă la reconfigurarea traseelor liniilor de transport, o problemă veche de mai bine de 10 ani și cu privire la care, directorul CTP Cluj, Liviu Neag, doar strânge din umeri.

Chiar și cu aceeași linie 25, una dintre cele mai importante, se ajunge dificil dintr-un capăt în celălalt al orașului. Adică, dacă vii din Florești și vrei să ajungi în cartierul Gheorgheni, trebuie să cobori la Bucium, de unde urci în 25. De acolo pornind, trebuie să străbați întreg orașul, să treci de sensul giratoriu din cartierul Mărăști, ca să ajungi, într-un final, la destinația finală, Gheorgheni.
Alte exemple pot doar întări această imagine.

Concret, întrebarea care necesită un răspuns se referă la managemntul CTP Cluj-Napoca, la raportul calitate-preț al serviciului de transport public.

Păi nu, dacă tot s-au scumpit biletele și abonamentele, de ce nu vine Liviu Neag, împreună cu primarul comunei Florești, Horia Șulea, în întâmpinarea călătorilor? 

Poate pentru faptul că, modul în care funcționează în prezent entitatea din subordinea Primăriei Cluj-Napoca, se prezintă a fi o adevărată fabrică de bani, care scotocește tot mai adânc prin buzunarele cetățenilor: dacă trebuie să schimbi 3 autobuze ca să ajungi dintr-o parte a orașului într-alta, aceasta reprezintă o sursă de venit considerabil. Plus amenzile de pe autobuze, plus prețul impardonabil al biletelor și abonamentelor. 

În contextul unui monopol stabilit de CTP Cluj-Napoca (cu permisiunea și susținerea lui Emil Boc) în privința transportului public, călătorii sun prinși la mijloc.

Acesta este și motivul pentru care petițiile online ”pentru un transport public eficient” nu au întârziat să apară.

”Este mare nevoie de regandirea sistemului de transport public intre Floresti si Cluj-Napoca locul unde peste 90 % dintre cei aproximativ patruzeci de mii de floresteni trebuie sa ajunga zilnic.

Propunem urmatoarele: o ruta sa mearga Floresti – Grigorescu – Gara – Iris, o ruta sa mearga Floresti – Manastur – Zorilor – Calea Turzii – Buna Ziua – Gheorgheni si o ruta Floresti – Manastur – Centru – Marasti – Someseni – Aeroport. Astfel cel putin 50% nu ar mai folosi masinile daca ar fi autobuze noi, statii pe toate strazile principale din Floresti, sa vina din 10 in 10 minute cate un autobuz si rută directa intre diferite strazi din Floresti si cartierele din Cluj Napoca”, se arată într-o petiție online înregistrată de floreșteni.

(Petiția online poate fi consultată aici).

După cum vă puteți da seama, reconfirgurarea traseelor este propusă de cetățeni, în condițiile în care, cei aflați ”la butoane” nu găsesc soluții în acest sens mai bine de zece ani de zile. 

Directorul CTP Cluj-Napoca, Liviu Neag, susține că în perioada următoare vor fi introduse autobuze noi și în zona metropolitană. Cât privește noile trasee, acestea nu se găsesc, deocamdată, în atenția companiei de transport:

”Am început deja să extindem rețeaua cu autobuze noi pe Florești și vor mai fi introduse în zona metropolitană. Luna viitoare vor veni autobuze noi și pe zona metropolitană  vor intra și autobuze noi și autobuze mai vechi”, a afirmat recent Liviu Neag pentru Ziar de Cluj

Ultima linie nouă introdusă de CTP Cluj-Napoca datează din 8 ianuarie 2018, conform unui anunț înregistrat pe site-ul entității de transport: linia nr 18, pe relația Str. Posada – Str. Voievodul Gelu.

Prin urmare, liniile noi sunt înființate doar o dată pe an. Iar acestea reprezintă, din câte se pare, întâmplări cu totul excepționale.

Oare va fi inaugurată o nouă rută în ianuarie 2019?

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *