Noile sisteme inteligente de colectare selectivă a deșeurilor au fost învinse la Cluj de prostia umană

„Orașul de pe malul Someșului Mic a devenit prima localitate din țară în care cetățenii vor putea colecta selectiv deșeurile stradale cu ajutorul unor sisteme inteligente”, anunța Monitorul de Cluj, în iunie 2019, referindu-se la cele 16 stații de colectare instalate de către Primărie în 8 puncte din oraș.

„Dragi clujeni, începând de astăzi, implementăm pentru prima oară în România un sistem inteligent de colectare selectivă a deșeurilor stradale. Vom trece la o nouă etapă prin care invităm cetățenii să colecteze separat plasticul și hârtia în locurile aglomerate din oraș prin aceste dispozitive inteligente, cu alimentare solară, activare cu piciorul și compactare demnă a plasticului”, a prezentat noua găselniță a municipalității primarul Emil Boc.

„Clujenii au dorit, au votat (n.red. Bugetare participativă 2017), noi doar am implementat ceea ce ei au decis. Este un proiect-pilot, pentru prima dată în România, sper să generalizăm în cât mai multe părți ale orașului. Îi invit pe clujeni să colecteze selectiv, pentru că așa este bine într-un oraș european cum este Cluj-Napoca!”, mai declara Emil Boc, în iunie 2019, citat de Monitorul de Cluj.

Una dintre aceste stații se găsește, în prezent, în zona Pieței Mihai Viteazul, lângă podul Traian.

Succesul noilor sisteme inteligente este de necontestat! Clujenii le folosesc la capacitate maximă, după cum putem vedea în fotografiile de mai jos, realizate astăzi, într-un areal de 3-5 metri, în jurul sistemelor de colectare deșteaptă, bugetate participativ:

Sistemele inteligente necesită, din păcate, pentru a putea fi utilizate corespunzător, și puțină inteligență umană. Iar inteligența și educația, de multe ori, lipsesc, chiar și în cel mai deștept și mai inovativ oraș din țară.

Adauga comentariu