Justitie

Noile ”protocoale” între judecători, procurori și … politicieni! Inspecția Judiciară: „Noi tot după lege ne ghidam”

Președintele CSM, judecătoarea Nicoleta – Margareta Tînț, a trimis Camarei Deputaților un draft de „Ghid de bune practici privind relația sistemului judiciar cu puterea legislativă”. Documentul prevede un set de reguli pentru parlamentari și magistrați. Comisiile parlamentare vor lua în dezbatere documentul care instituie de fapt un protocol de neagresiune între senatori, deputați, procurori și judecători. Ghidul respectiv a fost construit prin proiectul finanțar de UE, TAEJ – Transparenţă, Accesibilitate şi Educaţie Juridică, la fel ca și Ghid de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media. 

Camera Deputaților poate interveni cu anumite propuneri care să fie incluse în ghid.

Iată câteva dintre recomandările CSM: 

In orice discurs cu privire la activitatea celeilalte puteri, a institutiilor sau persoanelor care fac parte din acestea, se va realiza prezentarea elementelor de fapt verificate si verificabile, cu indicarea elementelor doveditoare.
Judecatorii si procurorii: Pot sa aiba convingeri politice, dar le manifesta prin exercitarea dreptului la vot; Sunt obligati ca in exercitarea atributiilor sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea, in orice mod, a convingerilor lor politice; Sunt obligati ca in exercitarea atributiilor sa se abtina de la manifestarea sau exprimarea defaimatoare, in orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului – legislativa si executivă.
Reprezentantii puterii legislative trebuie sa se abtina de la declaratii care pot aduce atingere independentei justitiei sau care pot pune presiune asupra unor judecatori si procurori sau tind sa impuna solutionarea unor cauze intr-un anumit sens. Reprezentantii puterii legislative pot critica practica neunitara si erorile grave din activitatea sistemului judiciar.
Atat judecatoriii si procurorii, cat si deputatii si senatorii, in luarile de pozitii, scrise sau orale, sunt obligati sa respecte valorile protejare prin legile care stabilesc situatii privind restrangerea libertatii de exprimare. Liberatatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine. Declaratiile facute de reprezentantii celor doua puteri trebuie sa respecte drepturile si libertatile cetatenilor, in special dreptul la propria imagine, la reputatie si la viata intima.
Colaborarea loiala presupune consultarea CSM si a asociatiilor de magistrati asupra proiectelor de act normativ (cu impact asupra activitatii sistemului judiciar) la Parlament, in toate situatiile in care nu exista avizul Consiliului sau continutul actului normativ a fost modificat dupa transmiterea avizului. Comisiile parlamentare trebuie sa realizeze o intalnire de lucru cu Ministerul Justitiei, CSM, ICCJ si Parchetul General anterior dezbaterii pe articole a proiectului de act normativ. Parlamentul va trimite spre consultare CSM toate proiectele de acte normative in domeniul justitiei

In documentul de 21 de pagini se lanseaza si critici la adresa parlamentarilor: „Judecătorii și procurorii au nevoie de o expunere de motive care să conțină argumente suficiente, clare, concordante cu textele propuse, pentru a înțelege voința legiuitorului, în raport cu care va realiza interpretarea acestei norme și o va aplica unor situații concrete. Una dintre deficiențele reclamate de magistrați este aceea privind lipsa unei fundamentări riguroase a intervențiilor legislative, inexisțenta unor studii de impact, introducerea unor texte de lege pentru care nu exista nicio justificare in expunerea de motive sau chiar invocarea unor argumente contrare sensului interventiei legislative”. 

 

Inspecția Judiciară: „Noi tot după lege ne ghidăm”

Contactați telefonic, reprezentanții Inspecției Judiciare explică importanța acestor protocoale: „Nu sunt legi propriu-zise. E un ghid explicativ al legilor deja existente. Nu o să găsiți aici aspecte care nu erau deja incluse în legislația actuală. Acesta este mai un îndrumător explicativ. În ceea ce privește activitatea Inspecției Judiciare, contoroalele și rapoartele vor fi întocmite exclusiv în baza legii existente, nu prin intermediul acestui ghid”. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *