Editorial

Noi murim cu zile, ei ne aprind la cap lumânări cumpărate din pensiile lor speciale

Au murit și-au să mai moară. Să nu credeți că nu vor mai fi incendii în spitalele românești, că nu vor mai arde oameni nevinovați. Pentru că, așa cum s-a întâmplat și după celelalte incendii, politicienii, guvernanții nu vor face nimic. Așa cum s-a întâmplat și în celelalte dăți, au început prin a se bate cu pumnii în piept, că ce eficient s-a intervenit, cât de iute a fost activat planul roșu și cu câtă competență s-a acționat. Apoi, la fața locului s-au prezentat toate organele competente din țară, pentru obișnuita anchetă, și a fost trimis la fața locului corpul de control al prim-ministrului. Ca să facă ce? Să analizeze și să întocmească un raport. Ca să ce? Că de fiecare dată nu s-a întâmplat nimic bun după. Incendiu după incendiu, morți după morți dovedesc că nu se face nimic. Ce a urmat după incendiul de la Piatra Neamț? Alte incendii. Noi murim cu zile, ei ne aprind la cap lumânări cumpărate din pensiile lor speciale.

Președintele va veni la fața locului să aprindă o lumânare. Însuși Patriarhul Daniel va oficia o slujbă de pomenire. Apoi, după ce toate acestea se vor fi săvârșit, vor aștepta răbdători să treacă și asta, să se stingă scandalul, și-și vor vedea liniștiți de tâlhăriile lor de zi cu zi. Vor găsi și ceva vinovați, desigur. Dar adevărații vinovați, politicienii, toți cei care ne-au guvernat de 31 de ani încoace, și nu au făcut altceva decât să jefuiască țara și să-și bată joc de noi, își vor vedea în continuare de chiul, învârteli și circ ieftin, plătiți gras de la buget. Și se vor bucura, în continuare, de pensii speciale consistente, plătite tot de la buget. Același buget în care niciodată nu se găsesc bani pentru un spital nou. Nu că nu ar fi și fonduri europene, dar pe alea nu le atrag, că alea-s ispita dracului, iar dacă le atrag, atrag și DNA-ul.

Sănătatea o tot reformează din vorbe, de 31 de ani încoace. La fel și cu celelalte domenii. Cu ce rezultate? Spitalele în loc să vindece ucid, iar școlile în loc să deștepte prostesc (intră copilul vițel și iese bou). Justiția e și ea la pământ. De câți ani se judecă dosarul „Colectiv”? Cât să mai aștepte după dreptate părinții copiilor morți acolo, uciși de nepăsarea și corupția autorităților? Lăsați, bine că merită judecătorii pensii speciale.

Între timp, Piedone, condamnat în primă instanță, dar nevinovat până la sentința definitivă care nu mai vine, este ales primar de sector de niște iresponsabili veseli. L-au ales, că doar nu lor le-au murit copiii arși de vii.

Da, de toate nenorocirile care se întâmplă în țara asta de 31 de ani încoace este responsabilă clasa politică. Dar și noi, pentru că i-am votat. Pentru că am acceptat să votăm partide, nu oameni. Pentru că am acceptat ca partidele să umple listele cu tot felul de învârtiți puși pe jaf și înavuțire. Și le-am votat.

Ce-i de făcut? Cum ar fi, de exemplu, dacă le-am cere celor din coaliția care se află acum la guvernare să rezolve odată pentru totdeauna problema spitalelor. Nu-i treaba noastră cum. E treaba lor, pentru că de aia i-am votat. Să le spunem că, peste patru ani, dacă nu rezolvat problema nu-i vom mai vota. Și să ne ținem de cuvânt. Orban, Cîțu, Hunor, Barna, ori faceți ce v-am cerut, ori sunteți istorie. Voi și partidele voastre de nimic. Valabil și pentru PSD când va ajunge la putere. Sau pentru orice alt partid.

Iar simpatizanților partidelor, ultrașilor de partid le-aș spune doar să deschidă ochii și să ia aminte la vorbele pastorului luteran german, Friederich Niemöller, că nu se știe niciodată când le va veni rândul în spital:

„Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *