Noi dezvăluri din dosarul de mită ”CICEO-BENE”. Un om din DNA, chemat la audieri pentru a dezvălui secrete din sistem

Afaceristul Ioan Bene și directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu - David Ciceo au fost trimiși în judecată într-un dosar construit de procuroarea Luminița Boca de la DNA Cluj. 

La termenul de marți, 8 ianuarie, armata de avocați a celor doi inculpați (trimiși în judecată pentru luare și dare de mită, un dosar fâsâit cu o casă cumpărată de familia lui Ciceo și niște lucrări de renovare la aceasta) au cerut audierea ofițerului judiciar Remus Pintea. Apărătorii au argumentat relevanța cererii, dat fiind că Pintea ar cunoaște posibile abuzuri comise de DNA Cluj, în perioada instrumentării dosarului celor doi. 

Prezentă la termen pentru a-și susține ”capodopera”, procuroarea Luminița Boca, cea care a și întocmit rechizitoriul din dosar, s-a opus cu vehemență, explicând că Remus Pintea nu ar avea voie să divulge procedura prin care s-au redactat procesele verbale de redare ale conversațiilor telefonice (deși o cunoaște prea bine).

Numele lui Remus Pintea apare în două subiecte ultra-mediatizate: dosarul lui Valentin Tătar (executat de vechea gardă a DNA Cluj) și dosarul primarului Cătălin Cherecheș.

În primul subiect, Valentin Tatar, polițist judiciar plătit de Statul Român să combată corupții, nu să îi informeze, a mers până la curajosul act de a fotografia cu tupeu un document de serviciu de pe biroul colegului sau Remus Pintea(Vezi aici materialul).

În cel de-al doilea subiect, martora Anamaria Sommay susținea că Pintea și procurorul Ionuț Vasile au amenințat-o intimidat-o și supus unor abuzuri în timp ce o audiau pentru a scoate de la ea informații despre fostul ei ”patron”, primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Annamaria Somay a scris, atunci, pe contul său de Facebook despre interacțiunile sale cu DNA Cluj şi despre cum aceiaşi oameni apar de fiecare dată la anchete, Ionuţ Vasile şi Remus Pintea(via Evenimentul Zilei).

Pot, după 4 ani, să vorbesc despre prejudiciile morale și materiale pe care mi le-au provocat doi dintre angajații DNA (direct sau indirect). Prea multe detalii nu pot da nici acum, nu pot face publică nici înregistrarea video a celor aproape 7 ore de audiere, din dosarul Emaramureș, în care am fost pur și simplu pusă la zid, intimidată și amenințată periodic, probabil în speranța că mă voi exprima greșit”, a scris Annamaria Somay.

Pe lângă cererea cu audierea lui Remus Pintea, la dosarul BENE-CICEO s-au mai cerut: 

- Adrese către DIPI, SRI și DNA CLUJ pentru redarea integrală a comunicării dintre aceste instituții, în vederea construirii dosarului.

- Adresă către DNA Cluj pentru redarea unor conversații telefonice (din care la dosar au fost puse doar fragmente)

- Readministrarea probatoriului, în ceea ce îl privește pe inculpatul BENE Ioan (stabilit în Italia, înainte să fie condamnat în dosarul Mită la Consiliul Județean Cluj)

- Audierea a altor 11 persoane, printre care și cei doi experți pe care DNA Cluj i-a folosit pentru evaluarea imobilului despre care se susține că a fost primit de David Ciceo, cu titlu de mită.

Tribunalul Cluj a rămasă în pronunțare cu privire la toate cererile menționate mai sus. 

 

Adauga comentariu