In vizor

Noi acuzații, extrem de grave, la adresa ,,dumnezeului” Mihai Lucan: Făcea experimente pe oameni

Conform unui material Pro TV, în perioada în care era manager la Institutul Transplant Renal (ICUTR), Mihai Lucan făcea experimente pe pacienți, în loc să facă experimente medicale pe animale așa cum cer regulile Agenției Naționale de Transplant.

Concret, chirurgul Mihai Lucan este acuzat de actualul manager al ICUTR, Silviu Moga, că efectua operaţii de transplant de pancreas direct pe oameni. De altfel, sub coordonarea lui Mihai Lucan s-a efectuat primul transplant de pancreas din țară, în 2004; pacientul transplantat fiind un bărbat în vârstă de 34 de ani din Petroșani.

În perioada respectivă Institutul nu era autorizat pentru acest tip de transplant. Denunțătorului medicului, Emanuel Ungureanu afirmă că Mihai Lucan își făcea mâna pe pacienții care necesitau un transplant de pancreas, în ciuda faptului că avea experiență minimă pentru astfel de intervenții.

„Activitatea de transplant pancreatic derulată la nivelul ICUTR Cluj-Napoca s-a desfăşurat nelegal, având în vedere faptul că nu există o autorizaţie sanitară de funcţionare emisă de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj pentru unitatea sanitară care a suplimentat activitatea medicală cu activitatea de transplant pancreatic şi nici solicitare în acest sens din partea conducerii ICUTR“, a punctat deputatul USR, Emanuel Ungureanu. 

Deși în anul 2013 ICUTR a obținut prin ordin de ministru acreditarea pentru transplant de pancreas, în perioada 2004-2016, urologul Mihai Lucan a exersat pe zeci de pacienți care aveau nevoie de un transplant de pancreas.

Nu mai puțin de 21 de bolnavi au ajuns pe masa de operație, și doar patru dintre aceste cazuri sunt considerate operații reușite. 13 dintre pacienții-cobai au mai trecut prin calvar încă o dată deoarece pancreasul nu a funcționat și a trebuit extirpat.

Povestea transplantului de pancreas a avut o finalitate brutală în 2016, după ce a avut loc o inspecție de la Ministerul Sănătății la Institutul ,,patronat” de Mihai Lucan. În raportul de inspecție, corpul de control a notat negru pe alb:

,,Activitatea de transplant pancreatic s-a desfășurat în mod nelegal, având în vedere că nu există autorizație sanitară de funcționare emisă din partea DSP Cluj”.

În lumina evidențelor, se ridică întrebarea dacă cei de la DSP Cluj erau pe aceeași felie cu somitatea Mihai Lucan și efectuau controale din pix?

Managerul ICUTR, Silviu Moga a subliniat, potrivit sursei citate, că în spatele tuturor acestor transplanturi de pancreas pe care le exersa Lucan nu a existat o cercetare științifică așa cum prevăd protocoalele. 

”Trebuie să existe o echipa experimentată, iar această echipă trebuie să aibă în spate activitate de chirurgie experimentală. Adică pe animale. Nu a existat o cercetare științifică în spate”, a afirmat Silviu Moga. 

Încă de la începutul anului trecut, Ziar de Cluj scria despre transplanturile ilegale de pancreas care aveau loc la Institutul Transplant Renal din Cluj-Napoca. Deputatul USR Emanuel Ungureanu trăgea atunci un grav semnal de alarmă, iar organele avizate au efectuat controlul tematic la ICUTR abia după ce Emanuel Ungureanu a adresat o interpelare Ministerului Sănătății. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *