Editorial

Noaptea, ca animalele

Înțeleg că trecem printr-o perioadă dificilă. Înțeleg restricțiile. Înțeleg măsurile de siguranță. Înțeleg totul. Nu reușesc să înțeleg când și cum ne-am transformat din oameni în animale. Necuvântătoare care își aruncă morții într-o groapă săpată cu excavatorul și o numesc înmormântare. Noaptea, ca sălbaticii.

Pe 25 martie, moare pictorul Liviu Lăzărescu, unul dintre cei mai apreciați artiști plastici contemporani, într-un spital din București. Apreciați pe afară, că noi n-o prea avem pe asta cu arta. Ne ajung pozele de pe Instagram, nu ne trebuie nouă pictori. Liviu Lăzărescu a fost, printre altele, portretist al Papei Francisc, care l-a și binecuvântat personal. Ce mai, un anonim.

Artistul a fost diagnosticat cu Covid-19, deși familia nu știa de așa ceva și susține că ar fi murit din cu totul alte cauze. În fine, s-a emis un formular tip cu diagnosticul și o foaie de drum cu care trupul neînsuflețit a fost trimis, pe 26 martie, în satul natal, Mărtinești, județul Hunedoara, al cărui cetățean de onoare era.

Și aici începe show-ul. Primăria ar vrea să-l expună la căminul cultural, dar nu poate, pe motiv de diagnostic de Covid-19. Și încep autoritățile să se scarpine în cap: „Ce facem cu acest caz cu care nu ne-am mai întâlnit? Că nu-l putem lăsa în drum.”

Și un geniu din Primărie vine cu soluția salvatoare: „Hai să-l îngropăm!” O idee destul de bună, că asta se întâmplă, de obicei, cu morții. „Bine, bine, dar unde îl îngropăm? Că nu are groapa săpată.” „Păi, o săpăm acum, cu excavatorul, că e o groapă, nu inginerie spațială.” Și s-au pus pe treabă.

„În plină noapte, i-au dus sicriul la cimitir. Cei care veniseră la priveghi au fost opriți pe la gardul cimitirului. Era după ora 21.00 noaptea. Nu avea nici groapa săpată, acolo unde odihneau bunicii, părinții și soția sa, fiica renumitului istoric Ioan Moga. Primăria a pus la dispoziție un excavator, care a săpat o groapă, răscolind pământul cu oseminte, la o adâncime de circa doi metri.”, a scris pe facebook istoricul Dorin Petresc.

Repet, înțeleg toate măsurile de siguranță, din moment ce a primit diagnostic de Covid. Nu pricep, însă, cum funcționează natura românească. Asta nu mai e natură umană, că aia măcar e vie. Asta e natură moartă pur românească.

Nu înțeleg ce reacții chimice se petrec în creierul unui român, care îl fac să ajungă la decizia de a lua un excavator, să sape cu el printre cadavre, ca o lingură într-un borcan de Nutella pe terminate, și să arunce în groapă cadavrul unui om. Noaptea, la lumina excavatorului. Asta mă depășește, cum reușesc românii să aibă astfel de idei. Un creier de român ar trebui conservat și lăsat pentru studiul savanților din viitor.

„La întunecimea nopții, precum în comunism, în vitregele împrejurări, Preoții greco-catolici și cantorii au fost nevoiți să îl îngroape, să țină Prohodul! Din câte am aflat de la unii preoți, aceștia au apreciat că, în toată pastorația lor, nu li s-a întâmplat să fie obligați să îngroape un creștin, noaptea.

Rușine vouă, autorităților responsabile, pentru că ne-ați reamintit de vremuri pe care le credeam uitate, de era comunistă, când Biserica a fost atât de prigonită (Deși s-au făcut sesizări telefonice chiar atunci, nu s-a mișcat un deget!)! Pentru că nu ne cinstiți și onorați valorile!

P.S.: Chiar dacă suntem în pandemie, demnitatea Omului trebuie respectată, domnilor! Că nu suntem simple obiecte!!!”, a mai scris pe facebook istoricul Dorin Petresc.

Nu suntem obiecte, ci animale. Mai rău, că și animalele știu să-și plângă morții. Nu e relevant că Liviu Lăzărescu a fost un mare artist al României. Tragic e că România și-a îngropat un cetățean ca pe un câine. Iartă-ne, maestre, atât s-a putut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *