Nicolae Giurgiu, președintele PNL Turda, a demisionat: „Refuz să acccept un compromis imoral”

Nicolae Giurgiu, președintele PNL Turda a demisionat invocând refuzul de a accepta un compromis imoral, acela de a-l accepta în partid pe primarul PSD-ist Cristian Matei cu care liberalii turdeni au dus o luptă politică constantă în ultimii patru ani de zile. Giurgiu a amintit de faptul că liberalii din Turda au învins PSD-ul în alegeri și nu merită să fie puși sub autoritatea politică a liderului PSD pe care până mai ieri îl contestau în campaniile politice. În demisia sa, fostul președinte PNL amintește de principiile lui IIC Brătianu.

<<Vă aduc la cunoștință că înțeleg să demisionez dinfuncția de Președinte al Organizației Municipale Turda a PNL, din funcțiade membru al Biroului Politic Județean Cluj al PNL, din calitatea demembru al Partidului Național Liberal și de asemenea din funcția de consilier local al PNL în Consiliul Local municipal Turda.

Am fost nevoit să îmi înaintez demisia pornind de la ceea ceIon I.C.Brătianu spunea că trebuie să fie un principiu care să ne ghidezeactivitatea politică: „În chestiunile mari, în acelea de ordin moral carestăpânesc viitorul unei neam, de care sunt legate interesele lui supreme deonoare şi naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive d eoportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor”>>, scrie Nicolae Giurgiu în demisa sa, potrivit infoaries.ro.

Fostul președinte al PNL Turda continuă și le mulțumește membrilor Partidului Național Liberal. <<„….țin să vă aduc la cunoștință că sunt mândru că am avut onoarea să fiu coleg cu dumneavoastră. Sunt mândru că, alături de voi, am reușit să scriem o pagină în istoria Partidului Național Liberal din localitatea noastră. În ciuda tuturor vicisitudinilor și a tuturor presiunilor, cu ajutorul vostru și cu munca voastră, a tuturor, am reușit să obținem cel mai mare număr de voturi ,din istorie, pe care l-a avut un partid politic în Turda și am reușit să învingem P.S.D.-ul, aflat la conducerea discreționară a orașului nostru. Din păcate, toată activitatea noastră din acest mandat nu a contat câtuși de puțin în fața actualului grup de interese care conduce, la nivel superior, vremelnic partidul.

În acest context, întrucât nu sunt dispus la un compromis imoral, îmi înaintez prezenta demisie de onoare.

Vă doresc succes în activitatea voastră și mult mai mult noroc în lupta politică.

Vă asigur că vor veni vremuri mai bune și cinstea și demnitatea vor învinge, motiv pentru care închei tot cu un citat celebru a lui I.I.C.Brătianu: „Oricare ar fi vicisitudinile zilelor şi anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplatei.”>>, mai scrie fostul lider PNL Turda.

Adauga comentariu