Nicoară, Ilea, Laszlo și Goțiu, viitorii senatori ai Clujului. Dar cine sunt aceștia?

Rezultatele centralizate la nivelul judeţului Cluj de către Autoritatea Electorală Permanentă relevă faptul că PNL-ul a câştigat judeţul la mai puțin de două procente distanţă faţă de PSD. Surpriza acestor alegeri parlamentare a venit din partea USR, partid înfiinţat în urmă cu jumătate de an, care a reuşit să ocupe locul trei în preferinţele alegătorilor, depăşind astfel UDMR.

Județul Cluj are alocate 14 mandate în Parlamentul României, din care 4 la Senat şi 10 la Camera Deputaților. Înaintea redistribuirii, etapă încă nefinalizată, PNL a obținut trei mandate de deputat - Florin Stamatian, Adrian Oros, respectiv  Sorin Moldovan şi un mandat de senator - Marius Nicoară. PSD Cluj s-a ales cu  trei mandate la Camera Deputaților - Horia Nasra, Cornel Itu, Cristina Burciu şi cu un mandat la Senat, care îi va reveni lui Vasile Ilea. Surpriza USR i-a oferit şansa lui Emanuel Ungureanu să îi reprezinte pe clujeni în Camera Deputaților. UDMR  îl va trimite la Bucureşti, în Camera Deputaţilor, pe preşedintele organizaţiei judeţene a Uniunii - Csoma Botond, respectiv îi va reînnoi lui Laszlo Attila mandatul de senator. Steluța Cătăniciu va reprezenta ALDE în Camera Deputaţilor. În urma repartizării celorlalte mandate, candidatul USR Mihai Goțiu ar putea obține un scaun călduț de senator, pentru următorii 4 ani. Tot în urma repartizărilor, ultimele trei mandate de deputaţi ar merge către PSD, USR şi UDMR, acestea revenind lui Cristina Burciu, Adrian Dohotaru și Hegedus Csilla.

Așadar, Marius Nicoară, Vasile Ilea, Laszlo Attila și Mihai Goțiu au fost aleși de către clujeni pentru a îi reprezenta în Senat. Dar cine sunt aceștia?

Marius Nicoară – senator PNL

Marius Petre Nicoară a absolvit Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Mecanică. A fost membru fondator și membru în Consiliul de Administrație al Băncii Transilvania (1992-2004), manager general al Compexit Trading (1990-2004), iar din 2008 până în prezent a fost senator de Cluj. 

Din anul 2012, Marius Nicoară nu și-a mai actualizat declarația de avere de pe pagina Senatului. Conform ultimei declarații, acesta deținea un teren intravilan și un apartament în municipiul Cluj-Napoca și un autoturism Volvo Penta. Senatorul mai avea ceasuri și bijuterii în valoare de 40 000 de lei și tablouri în valoare de 100 000 de lei. Marius Nicoară mai avea acțiuni la Banca Transilvania în valoare de 557 200 de lei și active financiare la BT Cluj - 8 000 de euro și 25 000 de lei. Senatorul mai deținea și acțiuni sau părți sociale în diferite societăți comerciale, cu o valoare însumată de 4 867 700 de lei, dar și împrumuturi acordate în nume personal în cuantum de 382 168 de lei. Conform declarației sale de avere din anul 2012, Marius Nicoară mai avea și datorii: acțiuni în gaj la BT – 3 947 000 de lei, credite imobiliare BT – 285 052 lei, credite carduri – 37 000 de euro.

În anul 2010, Marius Nicoară a ajuns în atenția publicului după ce a fost surprins urmărind imagini pornografice pe laptopul personal, chiar în timpul unei ședințe de plen, în timp ce se discuta legea pensiilor.

În acest an, senatorul Marius Nicoară a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului General pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa alcoolului, după ce, în urmă cu doi ani, senatorul s-a urcat băut la volan și a provocat un accident în apropierea casei sale din cartierul Europa, izbind din spate un taximetrist. 

Înainte de alegeri, Ziar de Cluj le-a adresat candidaților la parlamentare mai multe întrebări, pentru a realiza un scurt profil de candidat. Pentru a le testa toleranța și cât sunt de deschiși la minte viitorii parlamentari, Ziar de Cluj i-a întrebat dacă sunt de acord cu căsătoria între două persoane de același sex. Marius Nicoară a răspuns „foarte subtil” că „dacă Dumnezeu e de acord, sunt de acord și eu!” Un răspuns halucinant, din care nu suntem siguri ce anume ar trebui să înțelegem. Să sperăm că senatorul nu își va argumenta în același mod și viitoarele propuneri legislative:

„Dacă Dumnezeu e de acord, sunt de acord și eu! Sunteți sigur că Dumnezeu e de acord?! Nu am spus dacă biserica e de acord, dacă Dumnezeu! Sper că ați remarcat subtilitatea!”, a declarat Marius Nicoară. 

Marius Nicoară nu și-a asumat un răspuns clar și fără echivoc nici la întrebarea dacă consideră că ar fi un bun proiect de țară unirea României cu Basarabia, picând astfel și testul patriotismului:

„Cred că întotdeauna reîntregirea națională este o prioritate pentru o națiune! Dar trebuie ținut cont de momentul politic, de momentul european. Noi facem parte acum din Uniunea Europeană și nu putem să lăsăm deoparte acest lucru. Dar, pentru fiecare român, proiectul reîntregirii naționale trebuie să rămână un proiect de suflet, prioritar. Dar trebuie să ținem cont de contextul geopolitic.”

Ziar de Cluj i-a întrebat pe candidații la parlamentare și care este rostul Curții de Conturi și dacă ar fi de acord cu desființarea acesteia, în condițiile în care raporturile anuale ale Curții sunt ignorate de către instituțiile statului care nu iau măsuri pentru remedierea problemelor constatate și, eventual, pentru acționarea în instanță a celor responsabili de cheltuirea ilegală a banilor publici. Marius Nicoară nu era în temă cu ultimul raport al Curții de Conturi, dar s-a declarat curios asupra acestui subiect:

„Eu aici aș pune o singură întrebare, dacă sunt aceleași capitole bugetare care sunt împricinate. În niciun caz Curtea de Conturi nu trebuie desființată! Sunt convins că instituțiile iau în seamă rapoartele Curții de Conturi și acționează în consecință! Sunt absolut convins de treaba asta! Mărturisesc că nu am subiectul la îndemână, mă voi interesa și o să mă pronunț pe el. Chiar sunt și eu foarte curios. Nu prea pot să cred că se întâmplă așa ceva! Nu e în regulă! Sunt curios să văd, sigur, există o justificare sau nu, vom vedea! Nu cunosc! Dar, în niciun caz Curtea de Conturi nu trebuie desființată, este o instituție importantă. Curtea de Conturi face controale și are rolul de a ține într-o matrice legală tot ceea ce se întâmplă. Dar este foarte posibil să fi fost contestate anumite chestiuni și probabil că instanțele nu și-or fi spus încă cuvântul! Deci, mă gândesc la această formulă, pentru că, altfel, pe aceleași capitole bugetare dacă greșești de două ori la rând, înseamnă că nu ți-e bun contabilul! Însă, s-ar putea să fie litigiu și, atunci, până o instanță nu decide…”

Vasile Ilea – senator PSD

Vasile Ilea a absolvit Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, având calificarea de inginer specialist în biotehnologie. Este membru PSD din 1993. Din 1997, până în 1999, a fost angajat ca responsabil cu fondurile europene la Regia Autonomă a Domeniului Public. 

Vasile Ilea este proprietarul SRL-ului Toca Roba, o societate comercială prin care ia bani de la absolvenții de facultăți de peste 15 ani, vânzându-le scump organizarea festivităților de absolvire.

Vasile Ilea a câștigat, în vara acestui an, un mandat de consilier județean.

Conform declarației sale de avere, Vasile Ilea deține 3 apartamente în Cluj-Napoca și 3 case, împreună cu soția sa. Ilea mai deține și o autoutilitară Mercedes.

Contactat de Ziar de Cluj înainte de alegeri, Vasile Ilea nu a răspuns la telefon și astfel opiniile sale politice au rămas un mister. Un moment în care domnul Vasile Ilea și-a făcut cunoscute opiniile a fost acela în care Aurelia Cristea l-a criticat pe Ioan Rus pe Facebook, în urma unor declarații nepotrivite ale acestuia. La comentariile de pe pagina de Facebook a Aureliei Cristea, Vasile Ilea aplauda ipocrizia acesteia, zicând despre Ioan Rus și gestul fostei doamne deputat următoarele:

“Un gest elegant din partea dumneavoastră. Cred sincer că acest individ infatuat nu-și mai are loc în viața publică. Vă asigur de respectul meu, pe care înca o data mi-ați dovedit că îl meritați”. 

Un notoriu necunoscut, acum Vasile Ilea a ajuns reprezentantul clujenilor care nu știu nimic despre el și care, probabil, nu vor ajunge să îl cunoască nici în următorii ani.

Laszlo Attila – senator UDMR

Laszlo Attila a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca și Universitatea de Ştiinţe Pécs. A lucrat ca medic în cadrul spitalul ”Hetényi Géza” Szolnok și a fost directorul Novo Farm SRL și Rulmenţi-Şuruburi SRL, Cluj-Napoca. Între 2009 și 2012 a ocupat funcția de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca. Din 2012 a fost director de dezvoltare în cadrul firmei Energobit Group SRL.

Laszlo Attila a fost ales senator și în anul 2012.  

Conform declarației sale de avere, Laszlo Attila deține 5 terenuri, două case de locuit și o casă de vacanță, împreună cu soția sa. Mai deține și un autoturism Volkswagen Passat, două ATV-uri și o motocicletă. 

Laszlo Attila a avut amabilitatea de a răspunde, înainte de alegeri, la câteva întrebări pe care i le-a adresat Ziar de Cluj.  În privința căsătoriilor între persoanele de același sex, senatorul a declarat că nu este de acord pentru că nu se încadrează în normele sale de viață. Un minus astfel la capitolul toleranță:

„„Nu sunt de acord cu căsătoria între două persoane de același sex pentru că, pur și simplu, nu se încadrează în normele mele de viață! Asta am văzut în familie și asta mi se pare normal!”

Întrebat dacă consideră drept un bun proiect de țară unirea României cu Basarabia, Laszlo Attila s-a văzut pus în fața unei teme dificile:

„Întrebați-mă ceva mai ușor! În această clipă, cred că moldovenii au avut o altă părere despre această problemă și și-au exprimat intenția la alegerile prezidențiale de la dânșii. Cred că treaba noastră este să creăm toate condițiile ca atunci când dânșii doresc, atunci să poată fi făcută această mișcare, dar nu cred că în această clipă, sau nu îi dau prea multe șanse unui astfel de proiect ca să fie realizabil în timp scurt.”

În chestiunea Curții de Conturi, Laszlo Attila considera că, în unele cazuri, Curtea de Conturi și-a depășit atribuțiile și că, în același timp, ar trebui să aibă și atribuții extinse, de îndrumare, nu doar de control.

În viitorul Parlament, Laszlo Attila își propune să își reprezinte comunitatea și să se ocupe de programele pe sănătate:

„Sper să ajung acolo, în primul rând. Dacă electoratul mă trimite, prioritate este să ne facem programul pe care ni l-am asumat prin proiectele legislative care se impun pentru această măsură. Dacă vorbim de persoana mea, mi-am asumat o parte din programul nostru pe sănătate. Voi avea rolul de a reprezenta comunitatea mea şi oamenii din Transilvania în Parlamentul României.”

Mihai Goțiu, senator USR

Mihai Goțiu a studiat Dreptul și Jurnalistica în cadrul UBB. A lucrat în cadrul unor publicații locale și naționale. A devenit cunoscut pentru opiniile sale împotriva exploatării de la Roșia Montană. În legătură cu activitatea sa de activist au existat controverse cu privire la eventuale finanțări la negru, după părerea jurnalistului Marius Ghilezan, care spunea acum 2 ani, pe acest subiect: 

 "De exemplu – zice Mihai Goțiu: “Am primit o bursă de la Milena Jesenska”. Deci să înțelegem că toată activitatea lui anti-Roșia Montană a fost finanțată în 2007 – 2014 de o bursă de 7500 de euro primită în ianuarie 2014? Nu e clar. Mai zice colegul poet, recent transferat în minunata “Românie curată,” dar cu unghiile nefăcute: “am mai primit venituri din vânzarea cărtii anti-Roșia Montană”. Doar că omite să spună că a fost publicată în 2013, iar cea mai mare parte a drepturile de autor le primește în 2014. Adică la vreo 6-7 ani după ce a început Campania anti-Roșia Montană. Evident, ceva nu se “leagă”. Cine e prostul să muncească azi, că să-și ia banii peste șase-șapte ani?

Activiștii lui pot crede orice bazaconie.  Mie însă îmi este foarte greu să cred că un asemenea nivel de cheltuieli, atâta trudă și grea obsesie pe un subiect vin pe burta goală. Pentru mine Mihai Gotiu rămâne un activist, cel mai probabil finanțat din surse nedeclarate sau chiar la negru.”

Poreclit „Guță”, Mihai Goțiu a ieșit în evidență în această campanie și prin scandalul stârnit de „fotografia cu Răducu”. 

La întrebarea pe care Ziar de Cluj i-a adresat-o în campanie, dacă este de acord cu căsătoria între două persoane de același sex, Mihai Goțiu nu și-a asumat un răspuns clar, preferând să se eschiveze în spatele unei ample dezbateri pe care ar urma să o organizeze după alegeri, pe această temă. Legat de subiectul unirii României cu Basarabia, Mihai Goțiu a declarat că acesta ar fi un proiect pe termen mediu și lung. În ceea ce privește Curtea de Conturi, Mihai Goțiu consideră că instituțiile de cercetare și de urmărire penală ar trebui să fie obligate să înceapă măcar prima fază de cercetare penală a faptelor ilegale sesizate în rapoartele Curții. 

Întrebat care consideră că este rolul și scopul său în viitorul legislativ, Mihai Goțiu a răspuns:

„Rolul e de a face nişte legi. Mi-am propus să implic mult mai mult societatea civilă în elaborarea legilor, în consultarea lor pe diferite legi care ajung la vot în Senat, iar ca şi scop îmi propun să fie mult mai aproape parlamentarii, senatorii de cetăţeni. E programul "Jos zidul!", care presupune transparenţă, consultare cu societatea civilă, echilibru între cetăţeni şi diferite grupuri de interese atunci când se elaborează legile.”

Adauga comentariu