Niciun petec de teren fără dale de beton în orașul lui Boc

Primarul Emil Boc este un fan declarat al dalelor de beton cu care a împânzit tot orașul. Acum, o altă porțiune de teren va fi „modernizată” cu astfel de dale, asta chiar dacă acolo putea fi amenajat un spațiu verde. Este vorba despre terenul situat în apropierea locului de joacă de lângă stadionul Cluj Arena pe care municipalitatea l-a preluat de la Consiliul Județean în 2017. 

Pe acel teren Boc anunța că va fi amenajat un patinoar, însă timp de patru ani acel teren a rămas în paragină, nefiind utilizat pentru nicio investiție. 

“Propunerea a venit în urma discuției din Comisia Tehnică de Urbanism pentru a regândi amplasamentul patinoarului din Parcul Central și ideea propusă de specialiști a fost aceea de a se renunța la amplasamentul de pe lac, care ar crea inconveniente estetice și la reconfigurarea întregii zone a locului de joacă, inclusiv la crearea unui patinoar pe întreaga suprafață de pe actualul loc de joacă și de pe suprafața care a fost transmisă în proprietate publică de către Consiliul Județean”, declara Boc în 2017.

Iată că după patru ani acea bucată de teren a reintrat în atenția autorităților locale și va fi amenajată. Cu siguranță nu este vorba despre un nou patinoar, cel mai probabil fie se prelungește spațiul pietonal din jurul stadionului, fie se va mări locul de joacă. În mod deloc surprinzător, toată suprafața va fi acoperită cu dale. Este un al proiect anunțat cu mare entuziasm de primarul Emil Boc și de care în final s-a ales praful. 

 

 

Adauga comentariu