Nicăieri nu-i ca acasă. De ce tinerii din Cluj se mută târziu de la părinți?

Mulți tineri din Cluj aleg să nu se mute de la părinți până la o vârstă mai înaintată. Nu este nimic anormal să avem cunoștințe și prieteni care locuiesc cu părinții chiar dacă au trecut de 30 de ani. Acest aspect nu este specific doar pentru Cluj-Napoca, ci pentru toată România. Psihologii și sociologii explică de ce are loc acest trend în societatea actuală.

Vârsta media la care tinerii români se desprind de casa părintească este cu doi ani mai mare față de cea a statelor Uniunii Europene. Acolo, tinerii se mută la casa lor la 26 de ani, arată datele Eurostat, Biroul de Statistică al Uniunii Europene. Cea mai mare diferență se observă între România și Danemarca. Danezii se emancipează înainte de vârsta de 20 de ani. Tinerii spun că între ei și părinți există o înțelegere prin care continuă să locuiască acasă cel puțin până își termină studiile, pentru a se putea descurca cu banii. Georgiana are 24 de ani și a ales să nu se mute singură cel puțin până își termină studiile universitare. Însă, după ce își găsește un loc de muncă dorește să se desprindă din sânul familiei, chiar dacă este conștientă că nu va fi ușor.

„Ideea e că nu am ales eu neapărat să fac asta. Așa a fost să fie. Având în vedere că sunt din Cluj, este mult mai ușor să stau încă acasă cel puțin până îmi termin facultatea. E mai comod. Și nici ei nu au fost de acord la un moment dat când le-am propus să îmi caut ceva de lucru și să mă mut singură. Dar mi-au zis că nu are rost să plătim în două părți atâta timp cât este loc în casă. Nu a fost din cauză că le este teamă că voi pleca și îi voi abandona. Au fost motive pur și simplu economice. Este alegerea mea că am rămas, nu a lor. Mă gândesc că îmi va fi greu din punct de vedere material după ce mă mut și să mă acomodez să locuiesc singură, să îmi fac singură mâncare. Mama știe unde îmi sunt șosetele, unde îmi este un lucru pierdut. Dar toate au început. Oricât de tare îmi doresc să rămân acasă, pe atât de tare îmi doresc să plec. Ar fi timpul”, explică Georgiana.

Cătălina are 23 de ani și încă nu se gândește să se mute de la părinți. Lucrează, iar banii pe care îi câștigă îi folosește strict ca bani de cheltuială și nu pentru a se întreține. Este conștientă că îndată ce va pleca de acasă va trebui să fie mai atentă cu banii.

„E mult mai convenabil în ideea în care nu cheltuiesc așa de mulți bani pe chirie, pe mâncare... Banii pe care mi-i dau sau îi câștig sunt bani de buzunar. Nu trebuie să mă întrețin din ei. Probabil îmi va fi mai greu să mă descurc după ce mă mut. Nu voi mai putea să cheltui bani pe tot ce vreau. Va trebui să fiu mult mai atentă. Dar merită încercat”, spune Cătălina.

Sociologii susțin ideea fetelor și factorul că în Cluj-Napoca factorul economic este cel decisiv în această situație. Dorind să facă economie, tinerii renunță la plata unei chirii și aleg să locuiască cu părinții. De asemenea, mulți părinți preferă să își țină odraslele aproape pentru a nu-i scăpa din ochi, chiar dacă ei, la rândul lor sunt adulți.

„Conceptul cheie ar fi o cultură a independenței. La noi, deși se mișcă lucrurile, nu sunt învățați de mici să se descurce singuri. Dincolo de asta, explicația fundamentală ar fi de ordinul bugetului familiei. Pentru a se muta înseamnă cheltuieli pentru gazdă, de gospodărie, mâncare, spălat și așa mai departe. Dar ar trebui văzuți factorii mai în detaliu. Sexul, vârsta și există factori mai ascunși. Că depinde și de locul de muncă. Clujenii lucrează aici și atunci nu se mută de acasă, fiindcă e profitabil pentru familie. Trebuie luată în considerare și partea psihico-emoțională, adică ori tinerii doresc să stea aproape de părinți, ori părinții doresc să îi țină lângă ei pentru a-i putea controla cât de cât pe tineri”, explică sociologul Petru Iluț.

Psihologii spun că pe lângă aspectul economic, există un aspect cultural. Clujenii trăiesc într-un mediu în care familia primează, spre deosebire de orașele din țările vestice, unde tinerii pleacă la vârste cât mai fragede de acasă.

„Aceste diferențe țin foarte mult de profilurile psiho-culturale ale țărilor care analizează aceste fenomene. În țările în care profilul psiho-cultural este legat de profilul individului autonom, de foarte multe ori tinerii se mută de acasă la vârste mult mai tinere. În țări cu un profil colectivist, aceste lucruri se întâmplă invers. Copiii tind să se mute mult mai târziu de acasă. Asta fiindcă într-o structură colectivistă se presupune că familia trebuie să rămână cât mai mult timp și membrii familiei trebuie să aibă grijă unii de ceilalți. Familia consideră că dacă îl țin pe copil acasă îl ajută să aibă un start mai bun în viață deoarece îl scutesc de anumite cheltuieli. În plus, contează și un alt factor economic: cu cât o țară este mai dezvoltată din punct de vedere economic, cu atât tinerii pot accesa mai ușor resurse și astfel devin mai ușor autonomi. Într-o structură socială mai slabă din punct de vedere economic, oamenii depind unii de alții. România încă se află în faza valorilor de supraviețuire, oamenii tind să rămână împreună”, explică psihologul Daniel David.

Decizia de a rămâne mai mult timp în casa părintească ajută la o mai bună întegrare în societate, spune Daniel David. Într-o societată colectivistă, ar fi anormal ca tânărul să plece prea devreme de acasă, fiindcă ar fi privit cu suspiciune de ceilalți membri ai societății. S-ar considera că provine dintr-o familie cu probleme. Astfel, acești factorii economici, culturali și într-o anumită măsură emoționali care îi determină pe tineri să rămână mai mult timp în sânul familiei sunt în Cluj-Napoca un stil de viață.
sursă foto: monitorulcj.ro


Comentarii

Ioan

10.07.2017 11:42

Eu unul m-am mutat de acasa fix dupa ce am implinit 25, dar asta a fost posibil deoarece am schimbat si tara, nu doar casa. As fi facut-o mai devreme daca asta n-ar fi insemnat un trai de subzistenta...

Adauga comentariu